Sursa foto: Facebook

Deputatul PNL, Sabin Sărmaș, cel care prezidează cel mai mare eveniment internațional găzduit vreodată de România, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor(ITU), între 26 septembrie și 14 octombrie, a avut o întâlnire cu tinerii din GenerationConnect, veniți la PP-22 din toate colțurile lumii.

„Vă spuneam zilele trecute despre energia tinerilor din #GenerationConnect, veniți la PP-22 din toate colțurile lumii. Ieri m-au surprins curiozitatea și dorința lor de a cunoaște, de a ști mai mult, lucruri pe care le-am remarcat la vizita pe care am făcut-o la Centrele de cercetare CAMPUS și PRECIS din Universitatea Politehnica din București”, a spus Sărmaș.

Deputatul clujean a mai precizat că tinerii au avut ocazia să găsească răspunsurile la toate întrebările cu privire la viitorul IT-ului la nivel mondial.

„Împreună cu Secretarul General al Uniunii, domnul Houlin Zhao, cu rectorul Universității, domnul Mihnea Costoiu, cu echipa mea și cu alți membri ITU, am vizitat laboratoarele, am discutat despre planurile de dezvoltare ale centrelor de cercetare, iar tinerii din Generation Connect au avut ocazia să găsească răspunsuri pentru toate întrebările. Avem minți geniale, avem și resurse. Mi-aș dori ca în viitorul apropiat Universitatea Politehnica din București și alte universități din România să devină membre Academia ale ITU și să contribuie la dezvoltarea sectorului IT&C la nivel global”, a conchis Sabin Sărmaș.

Reamintim că la evenimentul ITU sunt prezenți aproximativ 2500 de delegați din 187 de țări, cu 70 de miniștri prezenți la București, cu o durată maraton de trei săptămâni.

Citește și: Un deputat clujean va prezida cel mai mare eveniment internațional găzduit vreodată de România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.