Sava Floricel Samuel este un clujean de etnie romă, în vârstă de 26 de ani, din cartierul Dâmbu-Rotund, care de şase ani munceşte în Germania, în ultima perioadă de timp pe o maşină a poştei din oraşul Bremen. În seara zilei de vineri, 26 august, în timp ce se afla în Cluj pentru a-şi procura un teren, acestuia i s-a înscenat o cursă – susţine el – chiar din partea mamei sale,  soldată cu un jaf de pe urma căruia a fost “uşurat” de suma de 2.500 de euro. Pe parcursul atacului, deşi era tâlhărit, a avut o şansă enormă: în momentul când unul dintre atacatori l-a lovit în picior cu un topor, telefonul aflat în buzunarul de la pantaloni a funcţionat providenţial, ca un veritabil scut, salvându-i-l de la tranşare. Poliţia i-a identificat pe suspecţi şi cercetează la această oră cazul.

„Telefonul din buzunar mi-a salvat piciorul”

Tânărul conducător auto povesteşte, pe coridoarele I.M.L. Cluj că numai un miracol a făcut ca să rămână în viaţă după atacul de vineri seară al celor doi tâlhari, printre care – culmea! – se afla chiar fratele mamei sale: „Locuiesc în Dâmbu-Rotund şi vineri seară mă duceam la o cunoştinţă aflată în apropiere, a cărui gospodărie se află exact pe strada din faţa Autogării II a Clujului, din zona Gării. Mă chemase mama ca să-mi dea 500 de euro, de care aveam nevoie pentru benzină, ca să mă întorc în Germania, unde mă aşteaptă familia şi slujba. Eu aveam la mine 2.500 de euro, pe care trebuia să-i dau ca ultimă tranşă – după ce i-am dat până acum vânzătorului peste 21.000 de euro pentru un teren cumpărat de la el”. Bărbatul arată mai departe că a intrat în casa familiei respective, dar spre marea lui surprindere, după ce l-a salutat mama a ieşit din încăpere, făcând loc la doi indivizi: un frate de al ei şi o altă rudenie, unul dintre ei înarmat cu un topor. „În secunda următoare cei doi au năvălit pe mine. Primul a pus mâna pe borsetă, iar celălalt m-a lovit cu toporul în picior. Şansa mea a fost că celularul metalic aflat în buzunarul pantalonilor m-a protejat – deteriorându-se, ce-i drept, serios – şi m-a salvat, altminteri atacatorul mi-ar fi tranşat, pur şi simplu, piciorul. În tot acest timp, în plină încleştare, pentru că nu acceptam să las borseta cu cei 2.500 de euro, celălalt încerca, furibund, să mă spânzure cu cureaua acesteia”, explică mai departe Floricel. În continuare, cu chiu cu vai, acesta a reuşit să se refugieze în baia familiei, în timp ce femeile din casă au ieşit în curte, unde au început să ţipe ca din gură de şarpe după poliţie. În tot acest timp bărbatul înarmat cu securea încerca să spargă uşa cu ea, iar celălalt se străduia să intre în baie şi să-i confişte lui Floricel borseta cu banii. În tot acest timp  Floricel ţinea uşa cu ambele mâini pentru ca să nu-i lase pe cei doi să ajungă la el şi să-l termine. Până la urmă – lupta fiind inegală – tâlharii au reuşit să-i fure borseta de la gât, însă, speriaţi de ţipetele femeilor, au luat-o rapid la sănătoasa. “După ce au plecat, am sărit gardul la o vecină, care a dat telefon după un taxi şi la poliţie – iar apoi am luat taxiul şi am mers direct la Secţia 1 de Poliţie, fiindu-mi teamă ca nu cumva cei doi să se întoarcă. Ajuns acolo, poliţiştii s-au uitat la mine de parcă aş fi fost căzut din lună – au crezut iniţial că-i o simplă ceartă între noi, mi-au spus să nu mă agit, că ne împăcăm noi până la urmă. Însă un agent mai vârstnic şi-a dat seama că eu eram cel ce chemase cu câteva minute în urmă echipajul lor de intervenţie, în cartierul Dâmbu Rotund şi că treaba e serioasă, fiind vorba de o tâlhărie, aşa că au preluat imediat cazul ”, adaugă Sava.

Telefonul salvator

”Acum sunt sigur. Propria mea mamă mi-a întins cursa”

În continuare, victima le-a mărturisit poliţiştilor că atacatorii erau doi cunoscuţi de-ai săi, printre care se afla chiar fratele mamei sale. “Cred că ei erau siguri că am la mine şi restul de 21.000 de euro, însă n-au ştiut că între timp am făcut un drum până la vânzătorul terenului şi i-am dat aproape toţi banii, mai puţin cei 2.500 de euro pe care-i ţineam pentru orice eventualitate. Mă doare sufletul să o spun, dar sunt sigur că propria mea mamă mi-a întins cursa, promiţându-mi cei 500 de euro, numai ca să vin până la ea şi astfel ceilalţi doi să mă atace şi jefuiască. De altfel, de atunci, mama nici măcar nu m-a mai sunat şi, de asemenea, nu a răspuns la apelurile mele”. Nu apucă să-şi încheie bărbatul fraza şi este invitat în cabinetul de consultaţii al I.M.L. de unde se întoarce fără certificat medico-legal. Motivul: celularul – pe care mi-l arată, îndoit în două părţi perfect simetrice de lama toporului – îşi făcuse datoria şi-i salvase piciorul fără să rămână vreo urmă. Explică mai departe că, în ciuda acestui impediment, nu-i nicio problemă, se va întoarce acum la poliţie şi va face plângere penală împotriva celor doi “doar” pentru tâlhărie şi speră din tot sufletul ca până la urmă legea să-şi spună cuvântul. “Am mai rămas câteva zile în ţară ca să-mi repar dubiţa şi să-mi rezolv problema cu terenul şi, iată, plec din ţară cu o durere uriaşă în suflet fiindcă propria mea mamă mi-a înscenat o asemenea scenă, de pe urma căreia puteam să-mi pierd până şi viaţa”, încheie acesta. Cu tristeţe şi părăseşte incinta instituţiei medicale clujene.

“La data de 29 august a.c., un bărbat a sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că, în seara zilei de 26 august a.c., ar fi fost deposedat, prin violenţă, de o geantă care conţinea acte, un telefon mobil şi suma de 2.500 de euro, de către doi bărbaţi cunoscuţi acestuia. În baza sesizării, poliţiştii au demarat o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal. În acest cadru urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările comiterii faptei, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate şi recuperarea prejudiciului”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.