Samsarii de terenuri fac legea la Mărişel! O familie care s-a luptat cu aceştia şi-a pierdut curtea ca să se facă un drum spre nicăieri!

O situaţie demnă de tot râsul, dacă n-ar fi tragică – soldată cu moartea de inimă rea a unui erou local, luptător pentru drepturile moţilor, Alexe Mariş – persistă din anul 2010 în comuna Mărişel, după ce o familie revendică o fâşie din curtea familiei răposatului, ca să-şi facă drum de acces spre casa lor. Totul, după ce cineva neidentificat din primărie a modificat, prin 2010, peste noapte, harta topo a zonei. Şi  în acest sens s-au consumat deja destule procese la Cluj şi Huedin, pierdute însă de familia Mariş, pe baza acelei hărţi! Însă, în spatele poveştii zace o intrigă demnă de filmele cu membrii Mafiei siciliene!

O hotărâre care l-a băgat în pământ pe capul familiei!

Satul românesc, păstrător al tradiţiilor milenare ale poporului nostru… Adevăr mare. Însă mai există un adevăr, care trăieşte – ghemuit, sufocat, violat de atâtea secole de asuprire – în sufletul ţăranului român, niciodată lăsat să se „dezvolte” pe deplin: legea tăcerii, a discreţiei absolute şi a mâinii care o spală pe alta – după care ambele, dosul, şi  apoi faţa. Ne aflăm chiar în curtea gospodăriei familiei lui Badea Alexe – cioplitorul, eroul local decedat, culmea ironiei! chiar de Ziua Naţională, în 1 Decembrie 2015. Stăm, împreună cu urmaşii săi, chiar în locul pe unde ar trebui să treacă drumul revendicat de familia Letiţiei Purcel, rudenie apropiată, care încearcă să-şi croiască drum de acces spre o casă a lor, aflată în vânzare. Aceştia arată că Letiţia Purcel şi familia ei doreşte cu orice preţ să se facă drumul chiar prin mijlocul curţii lor, deşi există altul, mai sus, vechi de când lumea care duce la proprietatea ei. Sergiu Mariş, unul din cei doi fii ai lui Alexe îl moşteneşte prin verticalitate şi francheţe – şi la fel şi ceilaţi trei copii ai săi.  Îşi ia inima în dinţi şi începe să-mi prezinte întreaga tărăşenie – pe care o descopăr, treptat, şi mă îngozesc, efectiv, pe măsură ce bărbatul, în vârstă de 30 de ani, mi-o relatează.  Iniţial, „off the record” mi-a povestit că munceşte în Marea Britanie, însă abia aşteaptă să se întoarcă în Regatul Unit, scârbit de corupţia ce a cuprins endemic România – de la cel mai jos, până la cel mai înalt nivel.  Explică „la fix”, în puţine cuvinte, drama prin care trece familia sa.  Arată că s-a ajuns înaceastă situaţie după ce tatăl lor Alexe Mariş s-a luptat, zadarnic, pentru recuperarea terenurilor famililor vetranilor de război, pe care statul român le-a oferit acestora, drept răsplată pentru jertfa de sânge. Declară el, cu vehemenţă:

“N-a reuşit să recupereze nimic-nimic din hectarele veteranilor, deşi a umblat peste tot, inclusiv pe la arhivele unităţii militare de la Piteşti şi pe la nenumărate alte autorităţi, locale şi centrale. În schimb, pentru îndrăzneala sa proverbială, fostul secretar al Primăriei Mărişel l-a “taxat” prin această Letiţia Purcel, o rudă de-a noastră, aranjând să i se intenteze procesul cu drumul de la noi din gospodărie. Şi totul, incredibil, numai ca să-i arate ”pisica” şi să-i dea “de lucru” în altă direcţie, să nu mai umble după drepturile veteranilor şi familiilor acestora. Asta pentru că terenurile le-a “mătrăşit” demult – el şi oamenii din jurul lui, vânzându-le unor afacerişti de la Cluj şi din alte părţi, astfel că s-a îmbogăţit pe veci”. Intervine, plângând, răscolită de dezvăluirile fiului, Maria, văduva lui Alexe: “Atâta de mare i-a fost suferinţa soţului meu pentru aceste neîmpliniri, încât la un moment dat, deşi era un om robust din punct de vedere fizic, inima i-a cedat. Mi-a povestit, ceva mai târziu, un sătean că atunci când a primit ultima citaţie de la Tribunalul Cluj s-a aşezat pe un scaun, la Poştă, şi-a zis: “Ăştia mă bagă în mormânt”! Şi-n două zile a fost gata…“

“Tata le-a făcut plângere penală pentru falsificarea hărţii topo”!

Anamaria Matei, una din cele două fiice ale lui Alexe – cealaltă, Alina, fiind plecată şi ea la muncă, în Marea Britanie – ţine să-şi expună şi ea punctul de vedere: ”În mare, procesele au fost pierdute pe baza actelor false emise de Primăria Mărişel şi de topo-expertul de la Cluj. Au câştigat acest drum prin curtea noastră, ni s-au confiscat 207 m pătraţi din titlul nostru de proprietate – lucru de care n-am mai auzit niciodată să se petreacă undeva în România, nefiind vorba aici de naţionalizare. Au urmat alte şi alte procese, în care ne luptăm şi-n ziua de astăzi, în numele tatălui nostru – mai ales fiindcă ştim că el n-ar fi cedat niciodată”!  Mărturiseşte, la finalul intervenţiei sale că în ciuda acestor nedreptăţi flagrante, care-l zdrobeau, tatăl său a deschis la rândul său dosar penal, la Judecătoria Huedin, împotriva tuturor celor care – susţine ea – au falsificat planul strategic din 2000, eliberat de Primăria Mărişel, unde nu figurează încă drumul revendicat acum de Letiţia Purcel, folosindu-se de oamenii -“umbră” din Primărie.  “Le-a făcut plângere penală la toţi: primarul Mariş Traian, fostul secretar, topograful de la Cluj – şi de atunci – din 2014  – acest dosar este într-o continuă cercetare, documentare. La un moment dat tata izbucnea, exasperat, sătul de inerţia autorităţilor:  Îl tot ţin acolo ca să pună pe el cloşcă”. Revine Maria Mariş, ştergându-şi o lacrimă: “Ultimele cuvinte ale soţului, înainte să moară au fost: Poate procurorul nou de la Parchetul Huedin va face lumină. Asta sperăm şi noi”!  Hotărâţi să aflăm, cu orice preţ de partea cui e adevărul, pornim în căutarea primarului comunei. Dăm de domnia sa după maşina personală, parcată în faţa unui local din comună, unde stă de vorbă cu un sătean, în faţa unei cafele. Aşa că îl solicităm să-şi spună şi el punctul de vedere. Uşor descumpănit de această „desfăşurare de forţe” (n.n. – mă aflu împreună cu Anamaria şi Raul, doi din cei patru copii ai lui Alexe, ambii negri de supărare) rememorează, înainte să intre în subiect, un capitol din viaţa lui Badea Alexe – cioplitorul: “Am tot respectul pentru tatăl lor. La un moment dat, când se defrişa pădurea masiv, Alexe s-a pus cu pieptul, de unul singur, în faţa TAF-urilor încărcate cu lemne şi le-a zis şoferilor: Nu treceţi!”  Referitor la litigiul care înfierbântă de atâta timp spiritele, a declarat următoarele: „Instanţa ştie ce va fi, noi n-avem nicio treabă. Specialiştii hotărăsc. Eu atâta pot să fac: să chem părţile la mine, faţă în faţă, să se-mpace. Consider, ca primar că-s nişte ambiţii personale, între neamuri, iar procesul e în civil, nu-i implicată Primăria”. Intervine în discuţie, pe faţă, fiind de partea familiei Mariş, un sătean care stă la masă cu primarul. Se numeşte Liviu Purcel şi are 50 de ani. Declară acesta: „Drumul acela pe care familia Purcel îl tot cere trece pe deal, nu prin curtea familiei Mariş – şi se ştie acest lucru. Şi eu am probleme cu ăştia, fiindcă treceam până nu demult printr-un loc şi la fel, or îngrădit drumul. Cel care blochează e Ghic Vasile, cuscru cu Purcel, tot un drac. Deci aşa fac şi cu familia lui Alexe, exact ca şi în cazul meu, deşi nici nu stau acolo şi nu-s nici sigur că-i pământul lor. Atâta ştiu ei – să închidă drumuri, ca să nu treacă nimeni pe unde au ei treburi. Înconcluzie, pe la gospodăria lui Alexe Mariş, se trecea pe vremuri doar cu permisiunea familiei, fiindcă nu a fost drum niciodată”.

Fostul primar: “Am impresia că judecătorii au fost induşi în eroare”!

Intrăm în curtea Şcolii gimnaziale din comună şi-l căutăm pe profesorul de matematici Ioan Mariş, fost primar al comunei între anii 1996 – 2008. Spirit deschis, ne răspunde franc la întrebarea noastră: „Adevărul-adevărat ăsta-i: drumul acela îl ţin minte ca şi pe o cale de acces pentru familia respectivă, dar în domeniul public n-a fost inclus până am fost eu primar. A venit o cerere a Judecătoriei, dar noi am refuzat să-l trecem – şi acum în calitate de consilier local procedez la fel – pentru că nu avem motivaţie să facem acest lucru. Terenul respectiv nu avea motivaţie publică şi eu am mai văzut cazuri în care Judecătoria poate impune drum de servitute, dar să-ţi ia terenul n-am mai văzut! Decât când e vorba de interes naţional, numai atunci poate obliga aparţinătorul să-l facă drum de servitute, dar nu să-l confişte, aşa cum s-a întâmplat acum”. Fostul primar arată mai departe că are credinţa că judecătorul a fost indus în eroare, pur şi simplu, pe baza unor probe ireale, altfel nu înţelege de ce a dat soluţiile contra familiei Mariş. Şi acesta este şi motivul pe care el, împreună cu alţi consilieri locali, refuză – pentru a treia oară! – să pună în aplicare o hotărâre judecătorească aberantă, cea care l-a ucis, efectiv, pe capul familiei, Alexe Mariş. Dorin să auzim şi punctul de vedere al reclamanţilor, aşa că batem la uşa vilei în care locuiesc membrii familiei Purcel. Deschide nora bătrânilor care mă pofteşte în casă. La scurt timp apare şi Ioan Purcel, un tânăr în vârstă de 34 de ani, fiul celei care revendică în justiţie partea de curte a familiei Mariş. Este în temă cu situaţia, aşa că îşi expune părerea fără ezitare, intrigat doar de faptul că întârzie inacceptabil de mult aplicarea hotărârilor judecătoreşti: „Întotdeauna a fost drum în locul unde-i curtea lor. Din străbunici în bunici familia mea a trecut pe acolo. Terenul unde-s probleme, aşa-zisa curte a lor, este un drum public, figurează în CF-ul Primăriei. Din 2010 suntem în Tribunal cu ei şi nu s-a rezolvat încă nimic. Am câştigat procesul, la Huedin, în 2014 – 2015, apoi recursul l-am câştigat la Cluj, iar acum suntem din nou în Tribunal pentru că aceşti consilieri locali ai noştri n-au vrut să treacă drumul în domeniul public decât după hotărârea Justiţiei. Ori, justiţia n-a obligat Consiliul local să treacă drumul în domeniul public şi nici n-au fost de acord consilierii, deoarece între consilieri era unul dintre nepoţii lui Alexa”. Îi mulţumesc pentru amabilitate fiului reclamanţilor şi ies din vilă. După câteva minute ne prgătim de întoarcere, la Cluj-Napoca. De la marginea satului luăm cu noi, un bătrânel. Se numeşte Alexandru Blaj şi are 68 de ani. Îl chestionez, aparent indiferent, asupra părerii sale în această situaţie. Acesta ne răspunde, cu un zâmbet misterios: “Eu aşa spun: n-o fost drum niciodată prin curtea oamenilor ăştia, deci nu înţeleg de ce trebuie făcut altul, când există drum pe din sus”. Apoi se stăpâneşte, ca şi cum şi-ar reprima o frază ce ar putea deveni periculoasă pentru el. După care preferă să se cufunde într-o tăcere mormântală până ajungem la destinaţia sa, localitatea  Gilău.