Sanctisimul Kiril Moldovenizatorul şi colonel Mitropolit doctor Vladimir mută pionul vechi pe tabla de şah geocanonic

Bucurie la Bucureşti….

Agenţia de ştiri Basilica ne anunţă cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se ştia încă de acum câţiva ani că va face în momentul în care va relua tacit şi subtil confruntarea cu Patriarhia Română şi Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureştiului şi Constantinopolului.

Agenţia Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus şi făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frăţesc plin de dragoste şi bunăvoinţă faţă de Ortodoxia românească, anunţându-ne despre canonizarea de ”sfinţi români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”. Al Moldovei şi punct. Nu al Basarabiei, nu al Chişinăului şi Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi ştiam, cum ştie toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion şcolit al ruşilor, a fost numit de ţarină, iar apoi şi de ţar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chişinăului şi Hotinului. A mai fost numit prin ucazuri ale ţarilor şi în alte funcţii bisericeşti, dar niciodată acesta nu a deţinut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”. A încercat o singură dată să se urce, cu forţa armelor ruseşti de ocupaţie, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a şi fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de şedinţă al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 şi, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu foloseşte deloc termenul Român sau derivaţi ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre naţiunea noastră ţinută în prizonieratul canonic al Moscovei. Dimpotrivă, Sinodul BORu foloseşte termenul de Moldovean şi derivaţii acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române. Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotaţii geoidentitare, geospirituale şi geocanonice (sau jurisdicţional-canonice) cu bătaie lungă. Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei aşa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubeşte şi binecuvânteză părinteşte, vorbeşte doar şi doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă”limbă”. Dacă rusul ar recunoaşte cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuşi întreg eşafodajul ”argumentaţiei” ruseşti privind anexarea Basarabiei şi nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al aşa-zisei Sfinte Rusii.

Sfinţirea pionului

În motivaţia deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului şi Belogradului (Cetăţii Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit şi numit exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei.
2) În acelaşi an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc şi pentru fidelitatea faţă de Biserica Rusă a îndurat întemniţarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligaţiile de exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale oraşul Chişinău. În anul 1813 a fost înfiinţată eparhia Chişinăului şi Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieţii bisericeşti în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat unmare rol în răspândirea literaturii bisericeşti, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfăşurată îndreptarea cărţilor moldoveneşti de cult şi înfiinţată secţiunea basarabeană a Societăţii biblice Ruse, care a ediat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfinţenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicţia Bisericii Ruse între Munţii Carpaţi şi Dunăre (Valahia) şi între Munţii Carpaţi şi Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni faţa de Biserica Rusă;
3) jurisdicţia repetată a Bisericii Ruse între Munţii Carpaţi şi Dunăre (Valahia) şi între Munţii Carţaţi şi Nistru (Moldova) şi înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia şi cărţile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhneşte a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicţia Bisericii Ruse peste românii ortodocşi din Muntenia (Ţara Românească) şi Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreştinească. Altfel spus, jurisdicţia Bisericii Ruse peste românii ortodocşi din Ţara Românească şi Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă şi păgână, motivată secular-politic şi militar. Pentru înscăunarea de către ţarina sau ţarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre româneşti de la Bucureşti şi Iaşi armata rusă, la indicaţia ţarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstoreşti, arestat şi întemniţat în mănăstiri, pe vrednicii şi de luminoasă amintire mitropoliţi canonici Iacob Stamati al Moldovei şi Sucevei şi Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului ruşilor, din 1792) şi Veniamin Costachi al Moldovei şi Sucevei şi Dositei Filiti ai Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului ruşilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupaţii bisericeşti ruse nu erau primele. Au mai fost ocupaţiile militare, însoţite de cele canonice, din anii 1769-1774 şi 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliţii români şi i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson şi Taurida, pe care ţarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg. ”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoţită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” şi de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei”. La fel şi românii din Muntenia erau ”eliberaţi” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg. Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza şi pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăţi şi răslăţi ”teritoriul canonic” al aşa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea faţă de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfinţenie şi canonizare.

În acele perioade de ocupaţie canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei şi Moldovei şi Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelităţii faţă de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliţii de la Iaşi şi Bucureşti şi de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” ruşilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al aşa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înţelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica şi prin faţa Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă şi să nu se uite că ruşii au avut jurisdicţie până pe graniţa bulgară şi sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca şi la ea acasă, până aproape de Constantinopol. De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat şi ”canonizat” simbolic jurisdicţia sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici ruşii admit doar discuţii despre cum să-şi infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la Bucureşti, dintre basarabenii înstrăinaţi sau vânduţi de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctităţii Sale…

Înţelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril şi Sfântul Sinod al aşa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost Bănulescu-Bodoni pion şi agent al ruşilor, dar totuşi a rămas onest sub aspect identitar, spunând şi scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al aşa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al aşa-zisei Sfinte Rusii ştie că minte ”cu sfinţenie”, cum numai ruşii pot minţi, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediţie românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă şi îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iaşi şi psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Şcheii Braşovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldoveneşti”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfinţitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie şi lui Bănulescu-Bodoni, şi românilor transilvăneni, şi arhimandritului Varlaam Cuza şi psaltului Ioan Pralea, şi nouă tuturor? De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al aşa-zisei Sfinte Rusii şi ”preaosfinţitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfinţire a zisei ”limbi moldoveneşti”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziţie cu limba română şi identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreştineşti, Sanctisimul Patriarh al aşa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creştin autentic şi un frate al Bisericii Ortodoxe Române? Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator şi de intelectual subţire, profund şi periculos, priceput în teme şi materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfinţitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult. După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat şi întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare şi metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia şi anunţă reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înţelegem, cu discernământ şi capacitate adecvată de reacţie, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României şi a românilor, iar componenta lui bisericeascăeste una de bază, ţintindu-i pe cei mulţi şi cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forţa sau ameninţarea, ruşii încearcă să ne ia cu ”sfinţii”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, AgenţiaBasilica a operat o singură modificare în ştirea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chişinăului şi Hotinului”.

Dureros însă este că Agenţia Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicţionale antiromâneşti şi anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire şi sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, şi aparţine Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarulLumina (sublinierile cu gras şi notele dintre paranteze ne aparţin):

”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi,patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. Lanenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului,Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“.Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducereanoii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cultse numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei şi Valahiei, care erau în dezacord cu ţarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei şi Valahiei, care erau în dezacord cu ţarul Rusiei – nota noastră). Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare şi fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliţi până la stareţi de mănăstiri şi preoţi parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupaţiei ruseşti militare, civile şi bisericeşti din Valahia şi Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

Vlad Cubreacov