Publicul este invitat în această seară la Opera Română din Cluj-Napoca, la spectacolul cu 'Turandot', oferit de Associazione Imprese Italiane Cluj, sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, în cadrul 'Săptămânii Puccini'.
Regia spectacolului este semnată de Rareş Trifan, iar scenografia de Mihai Ciupe. Partitura operei va fi interpretată în limba italiană, sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath. Pe scena clujeană vor evolua soprana Lavinia Cherecheş, în rolul Turandot, Valeriu Turcu, într-o transpoziţie a împăratului Altoum şi Cristian Mogoşan, care asumă rolul lui Pang – Marele Administrator. Rolul lui Calaf va fi interpretat de tenorul Marius Vlad Budoiu, cel al lui Timur, Regele detronat al Tartariei, de Mircea Moisa, iar Ioan David va fi Principele Persiei.
Spectacolul cu Turandot, dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea compozitorului Giacomo Puccini, a deschis, în octombrie, stagiunea lirică a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.
În 2008, întreaga lume muzicală sărbătoreşte Anul Puccini, marcând în acest fel împlinirea unui veac şi jumătate de la naşterea compozitorului italian.
Sponsorul manifestărilor incluse în 'Săptămâna Puccini' este Banca Italo-Romena.
Intrarea la spectacol este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.