Desi oficial sarbii sustin ca nu exista incalcari ale drepturilor minoritatilor in ceea ce-i priveste pe romanii din Valea Timocului, in fiecare saptamana razbat vesti despre presiunile pe care autoritatile le fac asupra institutiilor romanesti, in special asupra Bisericii Ortodoxe. Dupa scandalul clopotnitei de la Sipicova, sarbii vor sa o darame pe cea de la Malainita, iar cea mai veche asociatie a romanilor din Serbia risca sa fie dizolvata.

Corespondentul Romanian Global News din Serbia scoate la lumina un nou abuz asupra Bisericii Ortodoxe romane si presiuni exercitate asupra populatiei romane. Astfel, primarul din a trimis inspectorii in construcţii impotriva sa verifice noua clopotnita ridicata de Parintele Boian la biserica de la Malainita. ”Inventand cu ajutorul securitaţii sarbe o anonima care reclama lipsa autorizaţiei, in condiţiile in care 97% din casele din Malainita nu au autorizaţie de construcţie, inspectorii au venit joi 15 noiembrie sa constate “ilegalitaţile” Parintelui Boian, care a indraznit sa refaca clopotniţa veche a Bisericii de la Malainita”, scrie RGN.
De asemenea, ”parca pentru a confirma accentuarea presiunii asupra romanilor/vlahilor din Timoc şi autoritaţile sarbe din Ciupria, pe Valea Moravei au incercat sa blocheze un eveniment organizat de Asociaţia “Ariadnae Filum”. In pofida presiunilor de tot felul şi cu toate ca a fost amanat aproape o luna pe diverse motive invocate de autoritaţi, evenimentul va avea totuşi loc. Asociatiile romanesti care vor fi prezente il asteapta inclusiv pe ambasadorul Romaniei la Belgrad pentru a-i impartasi din problemele pe care le au.”

Agresat de autoritati

Amintim ca preotul Alexandrovici Boian, in primavara acestui an, a fost agresat de vamesii sarbi cand se intorcea dupa o vizita efectuata, alaturi de preşedintele Asociaţiei pentru cultura a romanilor-vlahilor Ariadnae Filum, Zavişa Jurj, la Senatul Romaniei, Patriarhia Romana, la Departamentul Romanilor de Pretutindeni şi la mai multe televiziuni, unde a solicitat sprijin pentru respectarea drepturilor minoritaţii romane din ţinuturile istorice Timoc, Morava, Homolie şi sudul Dunarii.
”Cum am intrat pe pista de intrare in Republica Serbia, atat poliţistul, cat şi vameşul de serviciu au inceput sa ne reproşeze, pe un ton ridicat şi arogant, ca nu suntem fideli ţarii in care traim şi ca denigram oficialitaţile statului”, a declarat, pentru Agerpres, Boian Alexandrovici.
Potrivit parintelui, li s-a cerut ”raspicat” sa-şi declare apartenenţa – romani sau sarbi -, iar ei au ”reacţionat vehement” precizand ca sunt ”romani, cetaţeni ai Republicii Serbia”. ”Poliţistul şi vameşul ne-au certat: 'cum puteţi sa fiţi romani cand deţineţi paşapoarte cu stema Serbiei?', iar cand şi-au dat seama cine suntem s-au infuriat şi mai tare”, a precizat preotul Alexandrovici.
In context, parintele a mai aratat ca cei doi lucratori sarbi de la frontiera au intenţionat sa confişte carţile daruite de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel pentru preoţi din Timoc. ”Cand le-am cerut sa-şi precizeze identitatea, au refuzat adresandu-mi intrebarea: 'cine eşti tu sa ma legitimez ţie?'”, a mai declarat preotul Alexandrovici.
In opinia parintelui Boian Alexandrovici, semnarea, la Bruxelles, a protocolului romano-sarb cu privire la drepturile minoritaţilor in conformitate cu standardele europene şi obţinerea de catre Republica Serbia a statutului de candidat la aderarea in Uniunea Europeana nu vor fi in masura sa contribuie la imbunataţirea vieţii celor 300.000 de romani din regiunile Timoc, Morava, Homolie şi sudul Dunarii, daca ”autoritaţile statului sarb nu vor renunţa, la toate nivelurile, la harţuirea şi agresarea acestora”.

Presiune asupra populatiei

Un alt caz de abuz au autoritatilor de peste granita a fost semnalat in 2010, cand romanii au fost nevoiti sa-si apere clopotnita de cei care o voiau daramata. Autoritaţile locale din Sipicova au emis un ordin prin care se dispune daramarea in 24 de ore a unei clopotniţe romaneşti ridicata de romanii din localitate, altfel amenintau ca o vor darama singuri.
In 24 august 2010 in Sipicova, localitate populata de romani, un membru al securitaţii sarbe din Zaicear a intrat in magazinul localitaţii şi a cerut patronului sa-l cheme acolo pe preşedintele consiliului parohial al Bisericii Ortodoxe Romane. Chemat, acesta s-a prezentat in incinta magazinului, unde a inceput un adevarat interogatoriu: „De ce va trebuie biserica romaneasca? De unde il ştiţi voi pe popa Boian? Cine va da bani sa cumparaţi locul de biserica? De ce nu va vedeţi voi de treaba voastra?” şi alte intrebari legate inclusiv de faptul ca de ce au votat cu partidul romanesc al lui Balaşevic. Omul interogat a raspuns ca „da, vor biserica romaneasca, iar Boian a ţinut slujbe la mai multe inmormantari din Sipicova şi ca acolo l-au cunoscut, iar oamenilor le-a placut sa auda slujba in limba lor”.
”Dejan, acesta era numele angajatului securitaţii sarbe, ştia bine ce face. Chemarea şi discuţia in magazin avea sa ajunga la urechile oamenilor care se vor inspaimanta şi vor renunţa la construirea bisericii romaneşti. Acţiunea de intimidare nu este singulara in Sipicova. Mai mulţi oameni in varsta au fost ameninţaţi ca vor pierde pensiile daca nu-şi retrag semnatura de pe petiţia care cere infiinţarea bisericii romaneşti. Unii, de frica, le-au retras”, scrie Romanian Global News.


Diana Gabor

Memoriul romanilor din Serbia

“Comunitatea Romanilor din Serbia, cea mai importanta, influenta si numerica asociatie social-culturala a minoritatii nationale romane din Serbia, face APEL public catre Guvernul Romaniei, Ministerul Afacerilor Externe, Presedentia Romaniei, Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si institutiile romanesti, pentru a gasi solutii viabile de a salva Comunitatea Romanilor  din Serbia care se gaseste sub sechestru, iar in termen de 30 de zile, conform legislaţiei, se poate initia procedura de faliment si efectiv lichidarea (stergerea) celei mai vechi organizatii romanesti din fosta Iugoslavie, conform cadrului legislativ al statului in care traim. Un adevar care doare pe toti.”, se arata in comunicatul CRS, preluat de Romanian Global News.
“Avand in vedere blocarea conturilor si datoriile Comunitatii Romanilor din Serbia, savarsite de fostul presedinte iresponsabil si mostenite de noua conducere care timp de trei ani prin eforturi constante a reusit sa dea curs activitatiilor, autofinantand din surse proprii si personale, vapaia facliei aprinse pentru a nu disparea oaza romanismului (doua decenii) de vis, stradanie si nadejde, lasand un gol imens si inrecuperabil la beneficiari, adica romanii din Serbia
Exista o singura cale – un singur adevar. Asigurarea mijloacelor financiare din partea Patriei Mame – Statului Roman şi salvarea Comunitaţii, demnitaţii, respectiv eforturilor depuse de Romanii din Serbia pentru a ne pastra identitate şi spiritualitatea, asigurandu-se totodata continuitate.
Facem un ultim apel public, adoptat de Consiliul Comunitaţii Romanilor din Serbia pe data de 11.11.2012, pentru achitarea datoriilor in regim de urgenta, insemnand salvarea Comunitatii Romanilor din Serbia (CRS) si reluarea tuturor activitatilor, sau indiferenta si stergerea asociatiei de suflet a tuturor Romanilor din Serbia cu un gol colosal in mediul asociativ romanesc din Serbia si viitorul romanilor din Serbia.
Comunitatea Romanilor din Serbia trebuie protejata pentru ca este trecutul, prezentul si viitorul – istorie epocala.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.