Sarkozy taie ajutoarele pentru imigranti

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, candidat la alegerile prezidenţiale din aprilie şi mai, a propus marţi modificarea condiţiilor în care imigranţii pot beneficia de ajutoare sociale.

Sarkozy a declarat că există "prea mulţi străini" în Franţa pentru ca sistemul de integrare să funcţioneze bine şi a promis că va reduce la jumătate numărul imigranţilor primiţi în fiecare an dacă va fi reales.

"Sistemul nostru de integrare funcţionează din ce în ce mai rău deoarece avem prea mulţi străini în ţara noastră şi nu mai reuşim să le găsim o locuinţă, un loc de muncă, o şcoală", a declarat Sarkozy în timpul unei emisiuni la postul de televiziune France 2.

În mandatul următor de cinci ani, "consider că pentru a relansa integrarea în bune condiţii, trebuie înjumătăţit numărul de oameni pe care îi primim, adică de la 180.000 la circa 100.000", a propus el.

Sarkozy a menţionat că va modifica şi condiţiile în care imigranţii pot beneficia de ajutoare sociale.

Vor putea beneficia de venitul de solidaritate şi de pensia minimă imigranţii care vor fi locuit zece ani şi vor fi lucrat cinci ani în Franţa, a precizat preşedintele candidat, în condiţiile în care străinii care locuiesc în Franţa în prezent beneficiază de aceleaşi drepturi sociale ca francezii.

"Vreau ca Franţa să rămână o ţară deschisă pentru că este tradiţia Franţei (…), dar nu vreau o imigraţie care să se bazeze doar pe apetenţa pentru venituri minime sociale", pentru că în Franţa "există un sistem de protecţie socială mai favorabil decât în state vecine", a explicat el.

"Referitor la asigurarea medicală universală (CMU) şi la ajutorul medical de stat (AME) acordate imigranţilor fără documente, tradiţia Franţei este să acorde îngrijiri oricare ar fi naţionalitatea", a subliniat el.

Prezentat de sondaje ca fiind învins de candidatul socialist Francois Hollande la alegerile prezidenţiale din 22 aprilie şi 6 mai, Nicolas Sarkozy a reluat în ultima perioadă temele imigraţiei şi securităţii, care au contribuit la alegerea sa triumfală în 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.