Octavian Ursu, director de vanzari Forza Rossa, importatorul Ferrari in Romania a declarat ca, desi alocarile in cazul Ferrari FF nu s-au stabilit inca, exista deja sase comenzi pentru Romania.
El a mai precizat ca producatorul autoturismelor de lux Ferrari a alocat Romaniei si Republicii Moldova, pentru anul 2011, 28 de unitati din toate modelele disponibile, insa exista posibilitatea suplimentarii numarului de unitati daca exista cerere.

 
Numele ultimului model Ferrari, FF, vine de la Ferrari Four (Ferrari Patru, patru scaune, tractiune integrala pe toate cele patru roti). FF este primul automobil Ferrari echipat cu tractiune integrala si, de asemenea, este pentru prima data cand exclusivistul producator auto italian lanseaza un automobil cu o asemenea dotare.
 
Pe langa cele doua locuri in plus fata de un model Ferrari obisnuit, modelul FF dispune si de un portbagaj de 450 de litri (800 litri cu bancheta spate rabatata).
 
Designul modelului Ferrari FF este realizat Pininfarina si dispune de un motor V12 de 6,3 litri, cu injectie directa de benzina, un propulsor ce dezvolta 660 de CP la 8.000 de rotatii pe minut. Masina accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,7.
Reprezentanta Ferrari din Romania este detinuta de PSD-istul Ion Bazac (fost ministru al Sanatatii), prin Forza Rossa Holding, firma inregistrata in Cipru, cu 86,3% din actiuni. Celalalt actionar al Forza Rossa, cu o detinere de 13,7%, este un cetatean italian, Leo Taroni.
 
Primele Ferrari FF vor ajunge in Romania pana in vara.
Cristian Bara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.