În ultimele săptămâni provenienţa laptelui de Napolact a fost un subiect controversat în presa şi politica clujeană. “Laptele din inima Ardealului” s-ar putea să fie adus din altă parte, unii zic din Ungaria, iar Protecţia Consumatorului i-a chemat pe cei de la Napolact la discuţii şi le-a cerut acte care să precizeze provenienţa laptelui. Deputaţii PDL susţin că sursele lor arată că Napolact îşi păcăleşte clienţii, dar opoziţia este de părere că aceştia nu fac decât să alunge afacerile serioase din oraş.

Scandalulul laptelui din Ardeal a început în urma unei conferinţe de presă a Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorului (CJPC), când directorul instituţiei, Mircea Radu, a declarat că laptele comercializat de Napolact sub sloganul “Lapte din inima Ardealului” este de fapt adus din altă parte. “Când spui pe cutia de lapte că este vorba despre lapte ‘din inima Ardealului’ se induce în mintea publicului că este produs la Cluj, dar de fapt nu este aşa. Este vorba despre practici comerciale incorecte”, a declarat şeful CJPC Cluj.

Protecţia Consumatoruluic cere actele de provenienţă

„Le-am cerut celor de la Napolact să ne pună la dispoziţie actele de provenienţă a laptelui. Nu vor să facă acest lucru, deocamdată. Dacă se dovedeşte că într-adevăr laptele nu provine din Ardeal, atunci Napolact practică reclamă minicinoasă şi vom putea opri de la comercializare toate produsele cu acea sintagmă. În plus, vom putea să îi obligăm să renunţe la aceasta. Se pare că multe dintre sortimentele produse de Napolact nici nu se mai fabrică la Cluj, aşa că toţi consumatorii trebuie să ştie acest lucru ”, a declarat Mircea Radu. În plus, acesta a arătat că dacă în urma anchetei CJPC se dovedeşte că laptele ar fi importat, comercializarea acestuia va fi interzisă.
Mircea Radu, directorul instituţiei, a declarat pentru Gazeta de Cluj că în prezent se lucrează la cazul Napolact. “Sunt convins că vor veni la o discuţie, dacă sursa lor este cu adevărat din Ardeal. Însă sursele mele spun că aduc lapte şi din altă parte şi îl amestecă cu cel de aici. Din mai tot aştept o întrevedere cu ei. Dacă într-adevăr aduc lapte din altă parte, trebuie să scoată sintagma de pe ambalaj”, a declarat Mircea Radu. Acesta a precizat că nu are informaţii în legătură cu locul de provenienţă al acestui lapte din afara Ardealului, motiv pentru care a solicitat actele necesare.

Napolact, o marcă respectată în România

Reprezentanţii Napolact au arătat însă că acuzaţiile aduse de Protecţia Consumatorului sunt false, iar acuzele pe care le aduce Mircea Radu se bazează doar pe suspiciuni, şi nu pe fapte. În plus, aceştia arată că directorul CJPC nici măcar nu a verificat aceste informaţii înainte de a face publice suspiciunile instituţiei. Napolact a ţinut să informeze presa clujeană, printr-un comunicat de presă trimis la câteva zile după conferinţa de presă susţinută de Mircea Radu, că materia primă din care este produs laptele provine exclusiv din Transilvania, compania folosind lapte colectat de la ferme ardelene.
“În urma declaraţiilor făcute de directorul CJPC Cluj, Napolact dezminte toate aceste acuzaţii ca fiind false şi nefondate. Compania doreşte să asigure consumatorii că materia primă din care este produs laptele Napolact provine exclusiv din Transilvania, folosind lapte colectat de la 1.300 de ferme selectate în această regiune. Mai mult, toate produsele Napolact sunt procesate în cadrul fabricilor sale din zona Ardealului. Din această perspectivă, compania consideră că produsele Napolact care conţin sloganul «Lapte din inima Ardealului» pe ambalaj transmit un mesaj în conformitate cu realitatea”, se arată în comunicat. “Nici un produs Napolact nu a fost confiscat pe baza lipsei de conformitate cu legislaţia în vigoare şi nicio penalitate nu a fost impusă acestei mărci”, mai arată aceştia.

“Afirmaţiile lui Mircea Radu sunt bazate pe suspiciuni”

General manager-ul FrieslandCampina România, din care face parte Napolact, Peter Szautner, a ţinut să precizeze pentru presa locală că firma clujeană a ajuns una dintre cele mai respectate mărci din România. “Napolact SA a fost preocupată întotdeauna de a produce şi distribui lactate de cea mai bună calitate. Materia primă este colectată în
prezent exclusiv de la partenerii săi din Transilvania, iar produsele Napolact sunt fabricate la standarde înalte în unităţile de producţie din regiunea Ardealului. De asemenea, Napolact este o marcă de încredere construită pe valorile şi tradiţiile Ardealului”, a declarat Szautner. Acesta a arătat că afirmaţiile lui Mircea Radu sunt bazate pe suspiciuni, iar acesta a recunoscut că nu a verificat informaţiile date presei.
“Aceste declaraţii pot crea confuzie şi pot distruge încrederea câştigată de marca Napolact, o marcă preferată şi respectată de consumatorii români din toată ţara. În cazul în care imaginea mărcii Napolact va fi afectată de acuzaţiile nefondate, vom lua toate măsurile legale pentru a proteja imaginea mărcii”, a precizat acesta.
Napolact a avut în 2009 afaceri de peste 55 de milioane euro. Compania, parte a grupului olandez FrieslandCampina, are 550 de angajaţi şi prelucrează anual 32 de milioane de litri de lapte.

Buda: “Napolact cumpără laptele din Ungaria”

Scandalul laptelui s-a desfăşurat şi pe câmpul politic local. Atât deputatul PDL Mircia Giurgiu, cât şi colegul său Daniel Buda, au declarat că au informaţii potrivit cărora laptele Napolact este importat din Ungaria. Cel de-al doilea a declarat în repetate rânduri că reclama celor de la Napolact este falsă, demarând o adevărată campanie pentru a discredita firma clujeană.
„Eu am spus despre Napolact că nu mai cumpără lapte de la producătorii locali, ci din Ungaria, şi au închis şi la Huedin, unde, din câte ştiu eu, erau pe plus, ca să se mute la Târgu-Mureş. Acum e foarte greu pentru noi, deputaţii, să facem ceva, pentru că automat apare şi un interes. Eu vreau doar să fie respectaţi producătorii locali”, a declarat Buda pentru Cotidianul.
Reprezentanţii opoziţiei, însă, consideră că această campanie negativă nu îşi are locul într-o comunitate cum este Cluj-Napoca. Preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan consideră că membrii PDL au demarat o campanie negativă împotriva Napolact fără a avea deocamdată dovezi că producătorul de lactate trişează. “Nu ştiu deocamdată care va fi finalitatea campaniei negative îndreptate împotriva Napolact, însă ceea ce pot spune este că într-un oraş care îşi cunoaşte şi îşi respectă atât cetăţenii cât şi pe cei care îi aduc venituri la buget, nu poţi să te lansezi în declaraţii de tipul ‘avem motive să credem că’”, a declarat acesta.

Lăpuşan: “Firmele serioase trebuie susţinute”

Contactat de Gazeta de Cluj, Remus Lăpuşan a afirmat că firmele locale trebuie sprijinite şi nu descurajate. “Deocamdată Napolact este singura firmă care industrializează laptele din zona Ardealului. Este un brand de Cluj, a cărui activitate nu trebuie afectată. Ursus a plecat pentru că nu au fost susţinuţi la Cluj. Pleacă firme mari din oraş din cauza unor incompetenţi”, a declarat Lăpuşan. Consilierul PSD este de părere că statul ar trebui să ofere pârghii afacerilor locale, dar impotriva Napolact s-a demarat această campanie negativă pentru că sunt o firmă serioasă şi probabil nu au răspuns unor presiuni sau în spatele acesteia se află o firmă concurentă.
“Vreau să îmi spună mie băiatul acesta care face acuzaţii fără să aibă dovezi cine cumpără laptele produs de fermele din Ardeal? Îl cumpără el? Dacă fermele dau faliment vin la Cluj să răstoarne Prefectura. Când există lucruri care merg în ţară, trebuie susţinute, acestea sunt lucruri serioase, cu care nu te joci“, a declarat liderul PSD Cluj.
Fermierii clujeni, deşi nemulţumiţi de preţul oferit de Napolact, nu prea au unde să îşi vândă laptele. În judeţul Cluj, compania care colectează cea mai mare cantitate de lapte este Napolact. Fermierii declară că firmele de lactate cumpără laptele la un preţ foarte mic şi îl dau spre vânzare la preţuri mai mari decât în Europa.
În ultimii ani, mai mulţi crescători de animale s-au plâns că au ajuns să dea laptele la porci sau să îl arunce pentru că nu are cine să îl colecteze sau preţul oferit pentru el este prea mic. Aceştia au protestat în repetate rânduri în faţa Napolact în legătură cu preţul laptelui, cerând preţuri la nivelul celor din UE. Cu toate acestea, se pare că laptele din Ungaria este mult mai ieftin şi decât cel colectat “din inima Ardealului”. Acesta este motivul pentru care există suspiciuni că Napolact ar importa zilnic cisterne întregi de lapte de peste graniţă.

Diana Gabor

1 COMENTARIU

  1. VEDETI ARTICOLELE MAI VECHI BUDA A PROMIS CA VA INCHIDE NAPOLACT CA EL CU CUMNATUL SAU SUNT ACTIONARI LA O FIRMA CULMEA CARE SE OCUPA TOT CU PRELUCRAREA LAPTELUI PARCA DIN SALAJ DAR VOI STITI ASTA DE CE NU SCRIETI,PACAT DE CEILALTI IDIOTI CARE II FAC JOCUL LUI BUDA=PUBLIC!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.