SCOBITORI, MĂSLINE ŞI DRAPELE

„Tu’i Dumnezeii ei de ţară de cretini!” Dacă mi-ar fi auzit cineva mîrîiala de pe la douăsprezece noaptea, atunci, în 2000, după ce aflasem rezultatele alegerilor generale, iar Codul Penal în funcţiune ar fi fost cel al cărui proiect se află acum prin sertarele Parlamentului şi pe care societatea civilă, cu seriozitatea handicapatului politic, se face că-l dezbate, aş mai fi aşteptat vreo doi ani pînă să încep această rubrică. Nu de alta, dar aş fi schimbat moda dungilor verticale cu ţinuta civilă abia prin 2005. Conform articolului 270 din actualul proiect, „fapta de a aduce în public, prin cuvinte, scrieri, gesturi sau alte manifestări ofense naţiunii ori statului român, ori de a defăima ţara sau naţiunea română, ori de a jigni sentimentul naţional sau de a aduce injurii eroilor consacraţi ai neamului se pedepseşte cu închisoare severă de la 2 la 5 ani”. În loc să scriu la gazetă însăilam (că eram telectual, ce dracu’!) bileţele de amor din partea şefului de cameră – care-şi tranşase, în glumă, nevasta – către tinerelul rotofei şi cu ochi languroşi din celula alăturată, ce doar îşi electrocutase tatăl. Vă închipuiţi că pînă şi criminalii cei mai sadici, dar dotaţi cu simţul umorului, ar fi rîs cu dosul de mine cînd le-aş fi spus: „Sunt alături de domniile voastre fiindcă am înjurat sentimentul naţional. Din suflet vă rog, nu mai daţi în ficat, mai bine în nas, că tot îl am strîmb”.

Acest articol va obliga Guvernul să reînfiinţeze şcolile penitenciare. Un puşti de vreo opt ani a aflat că strămoşii lui se apărau retrăgîndu-se în păduri, pîrjolind holdele şi otrăvind fîntînile. „De ce nu luptau?”, m-a întrebat. „Şi după ce plecau turcii (pînă la o anumită vîrstă noi ne-am bătut numai cu turcii) ei ce mai mîncau şi de unde beau apă? De-aia suntem acuma atît de săraci?” Explicaţi-i dumneavoastră unui copil că nedumeririle aceastea intră sub incidenţa noului Cod Penal.

Dacă rosteşti, cu fălcile înleştate, „tu’i Dumnezeii ei de ţară de cretini!”, jigneşti şi naţiunea, şi ţara, înjuri şi neamul, şi sentimentul naţional. Înjuri şi-ţi faci valiza. Înjuri şi te rogi providenţei ca tribunalul poporului să-ţi dea doar doi ani, nu cinci. Înjuri şi-ţi aminteşti de varianta veche a articolului 270, cea care începea cu „denigrarea prin orice mijloace a realizărilor socialiste din ţara noastră se pedepseşte cu…”

Şi-apoi, ce înseamnă „eroi consacraţi ai neamului”? Decebal e un erou consacrat? Dacă da, atunci al cărui neam? Traian se înscrie şi el în rîndul consacraţilor? Dacă o înjuri în public pe mama lui Traian, faci închisoare „severă”? Cum rezolvăm problema lui Ştefan cel Mare? E erou sau sfînt? Există şi sfinţi consacraţi în viitorul Cod Penal? Cînd zici că a fost cam curvar – te arestează Poliţia, sub semnătura unui judecător, sau Patriarhia, cu binecuvîntarea lui Teoctist? Stai cinci ani la puşcărie sau la mănăstire?

Absurdului îi poţi răspunde doar printr-un absurd şi mai cuprinzător. Aşa că ţin să aduc la cunoştinţa autorităţilor un lucru extrem de grav. În comerţ se găsesc, produse de „Fackelmann”, D-91211 Hersbruck, Germany, seturi de 100 fahnenpicker, piques drapeaux, flag picks, bandierine a spiedino. În româneşte: scobitori cu steaguri. Scobitorile au şapte centimetri şi un capăt ascuţit. La celălalt capăt sunt lipite, din hîrtie, drapelele tuturor statelor europene. Le înfigi frumos în bucăţele de caşcaval, de şuncă, în chifteluţe şi poţi jura că participi la un dejun de lucru împreună cu Mircea Geoană şi Jean-Cristophe Filari. La o petrecere, scobitoarea cu steagul României nimerise într-o măslină. Un bun amic, Sebastian, pe care pînă în acea clipă îl consideram şi un bun român, mai cu seamă că-şi plăteşte, ca fleţu, la timp toate impozitele către stat, a mîncat măslina în care fusese înfipt drapelul României. A mîncat-o cu poftă. Ca omul sănătos. Ca un individ cu conştiinţa curată. Apoi a început să se joace cu drapelul din capătul scobitorii. Pînă l-a mototolit. Pînă l-a făcut harcea-parcea. Şi-a aprins o ţigară şi, împreună cu chibritul, l-a aruncat în scrumieră. Steagul a luat foc. Să mănînci măslina şi să incendiezi drapelul României e culmea lipsei de patriotism! Cineva de la Parchet – oricine, chiar femeia de serviciu – să mă caute. Dau, sub semnătură, numele complet şi adresa trădătorului. Hulitorului. Distrugătorului de însemne naţionale. Îl torn, mama lui de netrebnic. Vreau, măcar o dată în viaţă, să mă simt şi eu un bun român. Ca să nu mai pomenesc că ochisem măslina aia încă de la început: era cărnoasă, mare, grecească…