Modificările la Legea Construcțiilor urmează să fie în Camera Deputaților, cu titlu decizional.

Potrivit raportului întocmit de Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, unele construcții nu vor mai avea nevoie de aviz de mediu sau de la DSP, de asemenea, demolarea și construcția vor putea fi unificate sub o singură autorizație, iar reautorizarile se vor face mai eficient.

Pentru construcțiile unifamiliale nu vor mai fi necesare avizele de la mediu sau de cele emise de autoritățile privind sănătatea populației, ci în cazul unei astfel de construcții se vor cere doar avizele tehnice și juridice strict necesare.

Apoi, demolarea și reconstrucția vor avea nevoie de o singură autorizație. 

De asemenea, reautorizarea se va putea face în baza aceleiași documentații fără a fi necesar un alt certificat de urbanism, în cazul neinceperii lucrărilor sau în cazul nefinalizarii lor, va fi realizată într-un termen egal cu termenul inițial, dacă lucrările nu au fost începute în termen, egal cu termenul de finalizare inițial, dacă întreruperea nu a fost mai lungă decât termenul de finalizare inițial și dacă lucrările au fost începute și n-au fost finalizate fără a se aplica măsuri de conservare.

Citeste si Legea constructiilor, pe ultima suta de metri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.