Judecătoria Moineşti a desfiinţat, joi, ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, prin care acesta, la începutul acestui an, a clasat ancheta fără punere sub acuzaţie în cazul acţiunilor violente care au avut loc în data de 6 iunie 2019 la cimitirul militar din Valea Uzului. Judecătoria a dispus totodată în mod definitiv continuarea urmăririi penale, transmite agenția maghiară de știri MTI, citat de flux24.ro.

Liderul grupărilor românești care s-a înfruntat cu cetățeni de origine maghiară a fost George Simion, actual co-președinte AUR, partidul surpriză al parlamentarelor.

Valea Uzului a fost motivul invocat de UDMR pentru părăsirea coaliției de guvernare cu PSD.

Extrasul hotărârii a fost publicat pe portalul instanţelor de
judecată din România.

În presa din România a suscitat reacţii aprinse faptul că
procurorul care a anchetat acţiunile violente de la cimitir a
audiat exclusiv martori români şi nu a considerat incitare la ură
şi discriminare, de exemplu, lozinca scandată la cimitir: “afară cu
ungurii din ţară!”

Decizia procurorului de caz a fost atacată de Asociaţia pentru
Protecţia Drepturilor Minoritare Mikó Imre, după ce prim-procurorul
Parchetului de la Moineşti a ajuns la aceeaşi concluzie ca şi
subalternul său.

Potrivit extrasului deciziei Judecătoriei Moineşti, urmărirea
penală trebuie continuată în privinţa infracţiunilor de distrugere,
incitare la ură şi discriminare, precum şi tulburarea ordinii şi
liniştii publice. În acelaşi timp ancheta nu trebuie continuată în
privinţa infracţiunii profanării de cadavre şi morminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.