Evenimentul, organizat de Şcoala de Arte Cluj a confirmat aşteptările tuturor, fiind considerat – prin numărul şi amploarea lui – fără precedent la noi în ţară. “Seara artelor” şi “Porţile deschise la Şcoala de Arte” au strâns, în Sala „Şantier” şi în spaţiile de expunere ale şcolii sute de clujeni, dornici să cunoască îndeaproape modul în care se pot forma artiştii din toate domeniile.
Astfel, pe parcursul unei singure zile, clujenii îndrăgostiţi de cultură au vizionat expoziţii de pictură, sculptură, grafică, fotografie, artă decorativă, fashion şi obiecte de artă tradiţionale, prezentate de către cursanţii şi artiştii din Botoşani, Oradea, Piatra Neamţ, Reşiţa, Galaţi, Bocşa, Mureş, Câmpia Turzii, Timişoara, Turda, Târgu-Jiu, Cernăuţi, Baia Mare şi Cluj-Napoca. Totodată au fost prezentate publicului revistele de artă recent realizate de centrele culturale şi şcolile de arte din Reşiţa, Alba Iulia, Galaţi, Mureş, Timiş şi Cluj-Napoca. Pe lângă expoziţiile tematice, prezentate – peste 60 la număr! – „vedetele” zilei au fost „Expoziţia de grafică Brâncuşi – 140 de ani” a Şcolii de Artă din Târgu-Jiu, prilejuită de ANUL BRÂNCUŞI şi Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi (Ucraina). Iurie Levcic, directorul Şcolii din Cernăuţi şi-a mărturisit, deschis – asemeni majorităţii instituţiilor prezente – admiraţia pentru efortul organizatoric exemplar al gazdelor.
„În primul rând, prezenţa noastră la Cluj-Napoca a însemnat o experienţă inedită, şi un mod de a promova, în cadrul şcolii nou-create de la Cernăuţi, noi idei, vise, reprezentând acea pată de culoare şi spiritualitate românească pe care am întâlnit-o la Cluj, exprimată prin multele modalităţi ale artei contemporane. Duc cu mine la compatrioţii noştri din Ucraina imaginea Clujului, prin prisma acestor tablouri şi fotografii prezentate în cadrul Serii Artelor”. Din programul, dens, al zilei nu au lipsit nici momentele muzicale, susţinute de către experţii şi cursanţii Şcolii de Arte Cluj, de la secţiiile de muzică, concursurile de arte sau expoziţiile cu lucrări premiate în diverse competiţii şi nici expoziţia Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” din Cluj-Napoca – „Fotografii din Clujul vechi”. La rândul său, Ion Băiţan, directorul Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava a mărturisit că prima participare la Cluj-Napoca, a instituţiei pe care o reprezintă, i-a lăsat o puternică şi plăcută impresie: „M-au impresionat expoziţiile aduse din toate colţurile ţării, inclusiv cea a românilor de dincolo de graniţă. Şcoala de Arte Cluj reprezintă pentru mine una dintre cele mai importante şcoli de gen din România şi mă bucur pentru că astăzi, prin acest eveniment ieşit din comun s-a scris, efectiv, o filă din istoria Clujului. Iar noi, cei veniţi din alte judeţe, avem mult de învăţat de la cei de la această instituţie”.
Cu această ocazie, toţi doritorii au vizitat, în voie, sălile de expunere şi de spectacole, toate uşile instituţiei fiindu-le deschise. Astfel, într-un din aceste săli se afla „academicianul artelor tradiţionale Elvira Gavriş, înconjurată de cursantele sale şi de o expoziţie compusă din zeci de costume populare, confecţionate de acestea.
„A fost o idee foarte bună organizarea unei Seri a Artelor, pentru că a însemnat un neaşteptat prilej să mă întâlnesc şi cu meşterii mei, ai secţiilor de cusut-ţesut, pe care le coordonez: Cluj-Napoca, Bedeciu şi Căşei-Rugăşeşti, dar şi un mod de confirmare a nivelului la care au ajuns aceştia, pentru că fiecare şi-a etalat lucrările făcute pe parcursul semestrului I”, a declarat d-na Gavriş. La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vakar Istvan şi-a arătat admiraţia pentru activitatea Şcolii de Arte din Cluj-Napoca: “Vă transmit acea admiraţie pe care o am pentru artiştii din întreaga ţară, prezenţi aici şi-mi exprim sprijinul Consiliului Judeţean acordat acestei şcoli de arte, instituţie care se încadrează perfect în visul nostru – Clujul – Capitală Culturală Europeană în anul 2021 – dar şi în visul de cultură al nostru, al tuturora. Sunt mândru că avem atâţia vizitatori în oraşul meu natal şi vă aşteptăm şi altă dată. De asemenea vă urez să iubiţi Clujul şi dumneavoastră, cât mai mult posibil, aşa cum îl iubim noi”.
La finalul evenimentului vicepreşedintele Consiliului Judeţean, împreună cu managerul şcolii, dl. Vasile Corpodean, au înmânat diplome de absolvire cursanţilor de la clasa “Joc popular”- secţia externă Floreşti, condusă de instructorul Dinu Ban – diplome de participare şi diploma “Prietenii Artelor” directorilor unor şcoli din ţară, prezente la eveniment. Expoziţiile pot fi vizatate la sediul Şcolii Populare de Arte, de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, până la sfârşitul lunii februarie, între orele 10 -18.00