Noul for deliberative judetean si-a intrat în atributii. În cadrul primei sedinte de saptamâna trecuta, noii consilieri judeteni ai Clujului au fost validati si “repartizati” în cele sapte comisii de specialitate. Totodata, au fost alesi si cei doi vicepresedinti care îl vor secunda pe proaspatul presedinte, Alin Tise. Acestia sunt Radu Bica si Fekete Emoke, dupa cum se prefigura în urma întelegerii dintre PD-L si UDMR. Totusi, sedinta nu a fost lipsita de incidente si de acuze la adresa partidului majoritar în consiliu – PD-L.

Noul Consiliu Judetean, alcatuit din 36 de consilieri, s-a constituit saptamâna trecuta. Sedinta a fost deschisa in prezenta prefectului judetului Cluj, Calin Platon. “Sunteti la început de drum. Seriozitatea dumneavoastra va trebui sa aduca locuitorilor judetului bunastarea pe care si-o doresc”, a declarat acesta. În continuare, Platon a tinut sa le multumeasca si consilierilor din mandatul trecut. Totodata, acesta le-a urat succes noilor consilieri, rugându-i sa de-a dovada de “maturitatea si responsabilitatea de a aduce un plus locuitorilor din judet. Fostilor consilieri judeteni vreau sa le multumesc în numele Guvernului României, iar voua va doresc succes”, a continuat acesta. În continuare, exceptând Partidul România Mare, cele patru partide din CJ Cluj si-au desemnat liderii de grup. Astfel, Mihail Hardau a fost numit liderul PD-L, PNL l-a numit pe Marius Nicoara, PSD pe Valentin Cuibus, iar UDMR pe Vakar Istvan.

Majoritatea decide

În cadrul aceleiasi întâlniri, au fost stabilitii noii membri ai celor sapte comisii de specialitate (Comisia pentru relatia cu autoritatile si comunitatile locale, Comisia pentru prognoze, programe, buget-finante si integrare europeana, Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, investitii, Comisia de patrimoniu, regii, comert, turism, Comisia de sanatate, asistenta sociala, tineret si sport, Comisia de învatîmânt, cultura, arta, religie, Comisia de agricultura, silvicultura si mediu). Desi Art.20 al Regulamentului de functionare a Consiliului Judetean spune ca: ”Numarul locurilor care revine fiecarui grup de consilieri independenti în fiecare comisie de specialitate se stabileste de catre Consiliul Judetean, în functie de ponderea acestora în cadrul consiliului”, în trei dintre cele mai importante comisii de specialitate (buget-finante, urbanism si patrimoniu), PD-L s-a afirmat cu câte patru consilieri, dintr-un total de sapte însumând un total de 57,1%. Asta în cazul în care, partidul detine 41,7 % din CJ, dispunând de 15 mandate dintr-un total de 36. În ciuda protestelor consilierilor Marius Nicoara (PNL) si Danut Canta (PSD), noul presedinte al CJ Cluj, Alin Tise a cerut liderilor de grup sa faca propuneri pentru fiecare comisie. În cazul celor trei comisii amintite mai sus, unde o propunere era în plus fata de locurile disponibile, Tise le-a cerut liberalilor si social-democratilor – care aveau propusi câte doi consilieri – sa renunte la una din nominalizari. În caz contrar, acesta a precizat ca numele vor fi supuse la vot. În cele din urma, acestia au renuntat la câte o nominalizare.

Tise versus Canta

Daca la prima sedinta de Consiliu Local Cluj – Napoca, rivalii politici ai PD-L nu au putut sa se abtina de la reprosuri si acuze, nici Consiliul Judetean nu a fost mai prejos. Consilierul Judetean PSD, Danut Canta l-a acuzat înca din prima zi pe noul presedinte de abuz de putere. Indignat de faptul ca Alin Tise nu i-a acordat dreptul de a face publica situatia cu privire la stadionul municipal “Ion Moina” si la prevederea bugetara pentru proiectarea lucrarilor, Canta l-a acuzat pe acesta de abuz si dictatura. “Încalcati legea. Înainte de ’89 se proceda asa. Doresc sa iau cuvântul, iar legea 215 mi-o permite. Asa veti candida? Dictatorial?”, a declarat acesta. De asemenea, pe tot parcursul sedintei, interventiile lui Canta au fost blocate pe motiv ca nu au fost incluse pe ordinea de zi. Initial Tise i-a promis acestuia ca va avea ocazia de a lua cuvântul la finalul sedintei, la punctul Diverse. Totusi, aproape de sfârsitul acesteia, consilierii judeteni au decis ca pe Ordinea de zi nu exista un asemenea punct, asa ca i-au retezat lui Canta ocazia de a mai vorbi. În replica acesta l-a atentionat pe Tise ca va ataca în contencios daca  astfel de situatii se vor repeta. “Va atentionez ca sunteti în afara legii si lucrurile nu vor ramâne asa. Eu am fost ales de cetatenii Clujului si iau cuvântul când vreau eu. Încalcati dreptul meu constitutional. Daca se mai repeta va fac atac în contencios administrative. Faceti abuz peste abuz”, a continuat Canta.

Conform rezultatelor alegerilor de la 1 iunie, PD-L a obtinut 15 mandate de consilieri judeteni, PSD sapte, PNL sapte, UDMR cinci, iar PRM doua. Structura noului Consiliul Judetean Cluj va fi complet noua. Cele mai multe locuri la masa Consiliului Judetean le ocupa membrii PD-L. Astfel, un numar de cinci consilieri au început un nou mandat în for: Radu Bica, Mircea Morosan, Alexandru Coroian, Ion Pantelimon si Teofil Maier, urmati de alti zece noi colegi democrat liberali: Mihail Hardau, Mircea Herman, Radu Borza, Adrian Hetea, Ovidiu Turdean, Steluta Racolta, Darius Pintilie, Iuliu Pacurariu, Ovidiu Calin si Viorica Toma. Dintre consilierii PSD din mandatul trecut au mai ramas doar patru: Danut Canta, Liviu Medrea, Florin Cuc si Cornel Itu. Acestia vor fi completati în for de noi membrii social-democrati precum Valentin Cuibus, Mihaela Rozor si Ioan Bota. Din cei sapte consilieri judeteni alesi pe listele PNL, trei se afla la al doilea mandat: Marius Nicoara, Ioan Petran si Ioan Berchisan, urmati de mai noii Marius mânzat, Rodica Daiciov si Eugen Cecan. Cele cinci locuri obtinute de UDMR vor fi ocupate de Vakar Istvan, Okos Carol, Sztrabzezki Szilard, Balazs-Becsi Attila si Fekete Emoke. PRM l-a pastrat în CJ pe Petru Gus, iar Ilie Cornoiu vine ca noutate în acest for.

Saptamâna trecuta au fost stabiliti membrii comisiilor de specialitate dupa cum urmeaza:

Comisia pentru relatia cu autoritatile si comunitatile locale – Adrian Hetea (PD-L), Sztranyiczki Szilard, Vakar Istvan Szilard (UDMR), Petru Gus (PRM), Traian Cuc  (PSD) si Marius Nicoara (PNL).

Comisia de prognoze, programe, buget-finante si integrare europeana – Mihail Hardau, Steluta Racolta, Ovidiu Turdean, Ion Pantelimon (PD-L), Blazs–Becsi Attila (UDMR), Liviu Medrea  (PSD), Marius Mânzat (PNL).

Comisia de amenajare a teritoriului, urbanism, investitii – Ovidiu Turdean, Alexandru Coroian, Radu Borza, Mihai Hardau (PD-L), Danut Canta (PSD), Vakar Istvan (UDMR), Ioan Petran (PNL).

Comisia de patrimoniu regii, comert, turism – Ovidiu Calin, Viorica Toma, Iuliu Pacurariu, Mircea Herman (PD-L), Sztranyiczki Szilard (UDMR), Mihaela Rozor (PSD) si Eugen Cecan (PNL).

Comisia de sanatate, asistenta sociala, tineret si sport – Mircea Morosan, Darius Pintilie (PD-L), Szedilek Lenke (UDMR), Cornel Itu (PSD) si Gheorghe Iancu  (PNL).

Comisia de învatamânt, cultura, arta, religie – Toma Viorica (PD-L), Balasz-Becsi Attila (UDMR), Cornoiu Ilie (PRM), Valentin Cuibus (PSD), Liviu Miclaus (PNL).

Comisia de agricultura, silvicultura si mediu – Teofil Maier, Iuliu Pacurariu (PD-L) Vakar Istvan  (UDMR), Ioan Bota – PSD si Marius Balaj (PNL).

Adina Fartusnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.