Potrivit unui proiect de lege conceput şi depus în Parlament în data de 6 septembrie, directorii şi directorii adjuncţi din ministere, instituţiile administraţiei centrale şi locale ar putea fi numiţi direct de partide, fără concurs, doar pe baza „încrederii personale” şi a „aprecierii” de care se bucură. Marius Nicoară, senatorul PNL Cluj, a comentat pentru Gazeta de Cluj acest proiect de lege, iniţiat de colegul său din Parlament, senatorul PNL, Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, trimis în judecată în urmă cu aproximativ două luni pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

 

Cum îşi susţine proiectul senatorul PNL?

Senatorul PNL, Andrei Volosevici susţine, în expunerea de motive redactată la proiectul intitulat ”propunere legislativă privind ocuparea unor funcţii de conducere pe baza încrederii personale”, că noul mod de numire a şefilor din ministere şi autorităţi ar duce la creşterea transparenţei.

”Se dă posibilitatea formaţiunilor politice de la guvernare, prin reprezentanţii ierarhici, dar şi primarilor, să numească transparent în posturi importante, pentru îndeplinirea obiectivelor asumate politic, public, acele persoane pe care le apreciază din punct de vedere moral şi profesional”, explică senatorul Andrei Volosevici.

Potrivit iniţiatorului, numirea direct de către partide ar determina şi creşterea performanţei respectivilor şefi din ministere şi autorităţi.

”Un conducător numit pe baza încrederii personale nu va putea fi adeptul rutinei şi al mediocrităţii, trebuind să fie competitiv şi dinamic pentru a păstra, în baza rezultatelor, încrederea primită”, susţine fostul primar al Ploieştiului.

 

Cine ar trebui să facă numirile?

Cine ar trebui, în viziunea senatorului PNL, să fie numit pe baza încrederii personale? Directorii şi adjuncţii lor din ministere, din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, din serviciile publice deconcentrate şi din prefecturi. Toate aceste persoane nu vor avea, conform proiectului de lege, statut de funcţionar public. Cine ar trebui să facă numirile? Conducătorii instituţiilor menţionate, adică miniştrii, prefecţii, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene.

Printre condiţiile trecute în lege pentru ocuparea funcţiilor menţionate se numără acelea ca persoana să nu fi fost condamnată pentru o serie de infracţiuni (contra umanităţii, contra statului sau autorităţii, fals, fapte de corupţie), să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii şapte ani şi să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.

 

Marius Nicoară: Nu poţi juca în teren cu echipa altcuiva

Senatorul PNL Cluj, Marius Nicoară, ne-a spus care ar fi filosofia acestei iniţiative legislative.

”Păi administraţiile de obicei îşi schimbă directorii atunci când sunt numite, îşi aduc oameni. Aş comenta acest proiect de lege pe principiul că nu poţi juca în teren cu echipa altcuiva, adică politicile administrative le pune în operă o echipă care crede în cei care o conduc şi care îi reprezintă pe cei care o conduc. Bănuiesc că iniţiatorul acestui proiect se referă şi la chestiuni de competenţă în respectivul job, pentru că acuma chiar să vii să pui un absolvent de Politehnică director la Operă, parcă nu…

Nu am văzut proiectul de lege, dar am spus care ar fi filosofia acestuia,  pentru că să recunoaştem, există întotdeauna schimbări majore până la un anumit nivel care e bazat pe criterii politice şi am şi spus pe ce motiv. Nu pot să joc în guvernarea locală şi să-mi pun în aplicare propria strategie, de primar sau de preşedinte de Consiliu Judeţean cu o echipă care e a PSD-ului, dacă e vorba de un liberal şi invers. Un PSD-ist nu poate să vină să pună în aplicare o strategie cu directori PNL-işti.

Eu de exemplu când am ajuns preşedintele Consiliului Judeţean, n-am schimbat pe nimeni pe criterii politice , dar am avut şansa să mă alătur unor oameni foarte bine pregătiţi. Era vorba de David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj, care este şi vicepreşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, deci recunoscut de propria branşă profesională. Acelaşi lucru era cu domnul inginer Călin Bota de la Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADP) Cluj, era şi Dorin Ciatarîş, directorul Companiei de Apă Someş, de asemenea Viorel Gavrea care ocupa funcţia de director al Tetarom. deci toţi avuseseră performanţe excelente şi atunci nu m-a interesat culoarea politică.

Nici să nu cădem în cealaltă extrema şi să se înţeleagă că venim şi schimbăm doar de dragul schimbării”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Marius Nicoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.