S-au reluat căutarile în cazul dispariției șefului APIA Andrei Zaharia.

„În cursul dimineții, în jurul orei 6.30, un echipaj de scafandri al ISU Arad a ajuns la lacul Beliş-Fântânele pentru a relua căutările. Ei sunt sprijiniți de două bărci, dintre care una dotată cu sonar pentru căutări, și un echipaj SMURD de prim-ajutor din cadrul ISU Cluj”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt ISU pentru „Ziar de Cluj”. 

Echipe de salvare din cadrul Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo sunt în drum spre locul incidentului în vederea reluări căutărilor, precum şi un echipaj de polițiști.

„Ziar de Cluj” a obținut primele fotografii de la locul incidentului. Conform martorilor oculari, aceasta este barca cu care Adrian Zaharia, șeful APIA Cluj, s-a dus pe lac și din care a dispărut. A fost adusă la mal de echipajele ISU aflate la fața locului puțin după ora 22.00. Conform acelorași surse, în barcă s-ar fi găsit telefonul lui Zaharia.

37638969_2135571586661127_7185265894325485568_n_1

Locul pe Google Maps de unde a plecat barca lui Adrian Zaharia: 

 

 

„A fost primit un apel imediat după ora 22.00 că este o barcă care se învârte în cerc pe lac în apropierea barajului Beliș-Fântânele. Au fost demarate căutări pe luciul apei cu o barcă a Detașamentului Huedin, una a serviciului Salvamont-Salvaspeo și două civile, din păcate fără rezultat până la această oră. Mâine de dimineață se vor relua căutările împreună cu o echipă de scafandrii de la serviciul salvamont-salvaspeo și de la inspectoratele limitrofe (scufundările se vor face în funcție de echipele de scafandrii, având în vedere adâncimea foarte mare a apei cca 80 m)”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt ISU pentru „Ziar de Cluj”.

Adrian Zaharia, directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj , a dispărut! Acesta este căutat de poliția din satul Beliș și de scafandrii ai Detașamentului Huedin în apropierea barajului Beliș-Fântânele. 

Adrian Zaharia, directorul APIA Cluj:

Conform publicației presalocala.com, scafandrii au ajuns în zonă însă datorită nopții și lipsei vizibilității din lac se pare că îl vor căuta dimineață. Familia a notificat autoritățiile că a dispărut din barca cu care naviga lacul. Vesta de salvare a rămas în barcă.

Sursele „Ziar de Cluj” susțin că și prefectul Aurel Cherecheș este la curent cu situația de la Beliș. 

Sursa: ziardecluj

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.