În urma unui filtru realizat de polițiștii rutieri clujeni în Câmpia Turzii, comisarul Dorel Fodorean, șeful poliției din Câmpia Turzii a fost prins beat la volan pe o stradă lăturalnică. El a refuzat să fie supus probei cu etilotestul şi a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge.

Puțin amețit

„Era puțin amețit și de aceea polițiștii i-au cerut să suflet în etilotest dar el a refuzat. Așteptăm rezultatele medico legale iar în funcție de rezultat se vor lua măsurile legale, amendă și suspendarea permisului de conducere sau dosar penal, pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate”, a declarat un reprezentatnt al IPJ Cluj.

Aburii aloolului trec într-o săptămănă pănă și la IML

Dacă testarea cu aparatul etilotest poate fi refuzată, prelevarea probelor biologice este obligatorie, în caz contrar cel care refuză se alege cu dosar penal. Comandantul poliției a acceptat să îi fie prelevate două probe de sânge la interval de o oră, însă rezultatul de la IML, acolo unde vor fi trimise aceste probe se vă afla abia în câteva zile sau chiar o săptămână.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.