Weekendul trecut, Băişoara a fost destinaţia favorită a multor clujeni, prilej cu care au putut asista la Festivalul Naţional "Serbările Zăpezii". Aproape 900 de copii din 14 judeţe ale ţării au participat la diferite concursuri, care le-au adus premii şi multă distracţie. Premierul Emil Boc, prezent la eveniment, s-a arătat încântat de organizarea Festivalului “Serbările Zăpezii”.

A şaptea ediţie a Festivalului "Serbările Zăpezii" a avut loc la Băişoara, evenimentul fiind organizat de Palatul Copiilor Cluj, insituţie care a devenit  de curând prima unitate de învăţământ deţinătoare a certificatului de calitate ISO 9001. Mii de turişti, printre care şi clujeni, au avut parte în această perioadă de multă zăpadă, concursuri, concerte în aer liber şi chiar demonstraţii de lupte medievale. Evenimentul a presupus concursuri doar între echipele Palatelor şi Cluburilor copiilor din ţară, elevii legitimaţi la cluburile sportive de schi neputând participa.

Boc, mulţumit de organizare

Staţiunea montană Băişoara a găzduit  timp de patru zile atât mii de turişti, cât şi 900 de elevi, participanţi la Festivalul "Serbările Zăpezii", copii din 14 judeţe ale ţării.  Potrivit directorului Palatului Copiilor din Cluj-Napoca, Valentin Cuibus, manifestarea se află la a opta ediţie, aceasta fiind şi cea mai bună de până acum. "Din spusele celorlalţi, această ediţie este cea mai bună. Diversitatea condiţiilor ce le-am avut a fost un mare plus pentru noi, însă mereu este loc şi de mai bine", ne-a declarat Cuibus. Festivalul a adus copiilor diverse demonstraţii sportive, spectacole prezentate de formaţii artistice ale Palatului Copiilor şi nelipsitele concursuri dintre elevi. Festivalul, care a fost pe măsura aşteptărilor celor prezenţi, a avut şapte probe de concurs pentru tinerii şcolari. Printre acestea se numără "ştafeta buclucaşă", "Baschet pe schiuri", "Trenuleţul zăpezii" şi "Paint-ball". Directorul Valentin Cuibus a mai declarat că în viitor vor căuta să aducă ceva nou acestui festival şi, totodată, să antreneze şi pe elevii care în acest an nu au participat la manifestare. Bugetul, iniţial stabilit la suma de 70.000 lei, a fost depăşit: "În ceea ce priveşte bugetul, acesta a fost depăşit. Sponsorii noştri ne-au ajutat în acest sens. Am avut noroc cu aceste contracte, care ne-au ajutat  să premiem elevii ce au câştigat concursurile", a continuat Cuibus. Printre cei câştigaţi s-au numărat şi proprietarii de pensiuni turistice, care şi-au ocupat toate locurile cu ocazia festivalului. De la festival nu a lipsit nici premierul Emil Boc. Acesta a mers să urmărească probele de concurs, care i-a adus bună dispoziţie. De asemenea, Boc a promis oamenilor că Băişoara va deveni pentru Ministerul Turismului o prioritate: "Există un proiect realizat de Primăria Băişoara împreună cu Consiliul Judeţean din Clu, referitor la turismul de iarnă în Apuseni. Eu îl voi da mai departe şi va ajunge la Ministerul Turismului, dar vă asigur că acesta va fi finanţat", a declarat Boc.  Pe lângă acest lucru, Emil Boc a deschis şi subiectul drumului de acces în staţiune. care este într-o stare proastă: "Am discutat deja cu autorităţile locale în legatură cu drumul, iar acestea vor acţiona pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acces, pentru că dacă vrem turism, trebuie să avem şi şosele". Valentin Cuibus a mai declarat că "premierul Emil Boc susţine astfel de activităţi, a apreciat efortul nostru şi felul în care am organizat evenimentele, folosind doar  superlativul la adresa acestui festival".

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.