Dupa o lunga perioada de timp, anume dupa noua ani, sapte luni si douazeci de zile de cautari asidue, americanii l-au lichidat pe Osama bin Laden, teroristul nr. 1 al planetei. Operatiunea s-a transmis direct la Casa Alba, fiind urmarita de intregul staff american si – potrivit relatarilor presei – doamna Clinton a fost socata de ceea ce a vazut in cursul derularii actiunii de comando. Mi se pare evident ca nu s-a urmarit capturarea acestui terorist si judecarea lui, ci pur si simplu s-a dorit uciderea lui, in contextul faptului ca oficialii au afirmat ca nu era inarmat. Nu apreciez deloc executiile, nici macar a celor mai dementiale persoane, cred ca o judecata prealabila este necesara, dar, pana la urma, cel in cauza prin activitatile sale si-a ales singur soarta.
De atata timp se asteapta anihilarea lui, incat si o persoana cultivata foarte draga mie si-a exprimat indoiala despre acest fapt, neexcluzand posibilitatea sa fi fost lichidata una din sosiile lui bin Laden. Personal, nu ma indoiesc ca bin Laden este de domeniul istoriei. Nu stiu cat de mult va conta aceasta actiune in lupta impotriva terorismului, dar este evident – dupa satisfactia americanilor si reactia fundamentalistilor islamici ca Barack Obama (barak inseamna, in limba araba, binecuvantat), va fi reales la viitoarele prezidentiale. Cursul dolarului a crescut in raport cu valutele euro si yen, iar pretul petrolului a scazut, chiar daca nu foarte mult. Per ansamblu, ceea ce s-a intamplat poate fi considerat o veste buna, si aceasta in ciuda imprejurarii ca in special in SUA, dar si in alte state occidentale s-a ridicat gradul de alerta, tinand seama de posibilitatea unor acte de riposta din partea teroristilor.
In mass-media se pune mare accent pe contradictiile din comunicatele oficialitatilor americane, pe faptul ca bin laden a fost „inmormantat in mare”, ceea ce mi se pare ca a fost o greseala in raport de mentalitatea islamica si ca se refuza prezentarea fotografiei lui. Nu ma surprinde deloc reactia celor din Hamas, din fasia Ghaza. Desigur, pentru multi, cel ucis a fost un campion al luptei antioccidentale, deci impotriva cruciatilor si prin moartea lui a devenit martir.
Ceea ce mi se pare si mai greu de inteles este pozitia unor oameni cultivati, care si-au facut studiile in vest si, in plus, nu sunt deloc saraci, cum de altfel nu a fost nici teroristul. Radio France International, dupa ora 22:30, ora Bucurestiului, face anchete telefonice cu persoane din tarile africane cu privire la cele mai importante evenimente ale zilei. Marti, 4 mai, subiectul a fost, desigur, bin Laden. Am fost afectat negativ cand am constatat cati dintre interlocutori moderatorului de la Paris pledau cauza lui bin Laden. Acestia din urma nu erau oameni de pe strada. Situatia demonstreaza ca terorismul gaseste un tern fertil in enormul decalaj economic si social dintre lumea occidentala si cea saraca (fosta coloniala), care nu pare deloc ca se estompeaza. Cat timp nu va exista un efort concertat al tarilor bogate sa se atenueze aceasta contradictie, solutiile exclusiv militare nu au sanse de reusita, chiar daca un mit a fost anihilat. Cel de-al treilea razboi mondial (impotriva terorismului), in contextul invederat, are putine sanse de a fi castigat in viitorul apropiat.

Adrian Man
05.05.2011

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.