Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park, a fost găsit spânzurat, joi dimineaţa, într-o vilă din Palos Verdes Estates, Los Angeles, informează TMZ.

Potrivit oficialităţilor trupul neînsufleţit al lui Chester Bennington a fost găsit cu puţin timp înainte de ora 9 dimineaţa, în locuinţa sa.

Informaţia a fost confirmaţă de colegul său de trupă Mike Shinoda, care a scris pe Twitter: „Şocat şi trist, dar este adevărat. O declaraţie oficială va apărea imediat ce vom avea una”.

Chester Bennington s-a sinucis, de ziua şi în acelaşi mod ca şi prietenul său apropiat Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, transmite The Mirror.

Chris Cornell, născut pe 20 iulie 1964, s-a spânzurat în luna mai a acestui an. Atunci, Chester Bennington a publicat o scrisoare emoţionantă, pe Twitter, ca omagiu pentru legendarul artist de la Soundgarden şi Audioslave.

„I-am visat noaptea trecută pe Beatleşi. M-am trezit cu piesa „Rocky Raccoon” cântându-mi în minte şi soţia mea avea o privire îngrijorată. Mi-a spus că prietenul meu tocmai a murit.

Gândurile despre tine m-au inundat şi am plâns, încă plâng, cu tristeţe, precum şi recunoştinţă pentru că am împărtăşit câteva momente foarte speciale cu tine şi cu frumoasa ta familie.

M-ai inspirat în multe feluri pe care nu le-ai fi putut afla niciodată. Talentul tău era pur şi fără egal. Vocea ta a fost bucurie şi durere, furie şi iertare, dragoste şi suferinţă, toate împletite într-una. Presupun că asta suntem cu toţii. M-ai ajutat să înţeleg asta.

Tocmai m-am uitat la un videoclip cu tine cântând „O zi în viaţă „de Beatles şi mă gândeam la visul meu. Aş vrea să cred că spui la revedere în felul tău. Nu-mi pot imagina o lume fără tine în ea. Mă rog să îţi găseşti pacea în viaţa viitoare. Îţi trimit dragostea soţiei şi copiilor, prietenilor şi familiei. Mulţumesc pentru că mi-aţi permis să fiu parte din viaţa ta”, şi-a încheiat mesajul Chester Bennington.

De altfel întreaga trupă Linkin Park i-a adus un omagiu lui Chris în timpul unei apariţii recente la Jimmy Kimmel Live, când i-a dedicat piesa „One More Light”.

De asemnea, în 26 mai, Chester şi chitaristul Linkin Park, Brad Delson, au cântat melodia „Hallelujah” a lui Leonard Cohen la înmormântarea lui Cornell.

De-a lungul timpului, Chester Bennington s-a confruntat cu dependenţa de alcool şi droguri. El era tatăl a şase copii din două căsătorii.

Omagii impresionante pentru Chester Bennington. Ce au transmis Rihanna, rapperul Stormzy, Steve Aoki, Jimmy Kimmel sau Pharrell Williams: Spiritul tău se afă printre stele

Vedetele au deplâns pe reţelele de socializare moartea lui Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park, care a fost găsit spânzurat de autorităţi, joi dimineaţă, în reşedinţa sa. De la Rihanna, Steve Aoki, Billie Joe Armstrong sau Pharrell Williams, la mii de fani, toţi şi-au exprimat tristeţea.

Moartea dramatică a lui Chester Bennington a stârnit reacţii din partea colegilor săi din industria muzicală, dar şi din partea milioanelor de fani. Solistul Linkin Park a fost unul din cântăreţii pionieri care au adus rap-rock-ul pe posturile de radio care difuzau în mod normal muzică pop. Acutele sale, alături de vocea bândă a cântăreţului Mike Shinoda, colegul său de trupă, au permis Linkin Park să exploreze diferite zone sonore, propulsând formaţia pe unul din locurile fruntaşe ale muzicii.

Stormzy, My Chemical Romance şi Pharrell Williams au scris omagii pe reţelele de socializare în memoria regretatului lor coleg din branşă.

Stormzy s-a declarat „devastat” de sinuciderea lui Chester Bennington.

Artistul hip hop în vârstă de 23 de ani, care a colaborat recent alături de rocker şi de Linkin Park la melodia ‘Good Goodbye’, a trimis rugăciuni familiei cântăreţului de 41 de ani, după vestea sinuciderii cântăreţului. Stormzy a scris pe Twitter: ”Frate. Nu pot minţi, sunt foarte trist.Sunt profund devastat că nu putem şti problemele pe care le traversează cineva. Rugăciunile mele se îndreaptă către familia ta, frate.”

Văduva lui Chris Cornell, Vicky, a scris la rândul său pe Twitter: ”Tocmai când credeam că inima mea nu mai poate îndura atâta durere.”

Membrii trupei My Chemical Romance s-au arătat ”profund afectaţi”de moartea lui Bennington – care avea trei copii cu soţia sa Talinda Bentley şi alţi trei din mai multe relaţii. Cei de la My Chemical Romance au scris pe pagina lor de Twitter: ”Suntem profund întristaţi de moartea lui Chester. L-am iubit. Condoleanţele noastre se îndreaptă către familia lui Chester, trupa Linkin Park, şi către toţi apropiaţii săi.”

Pharrell Williams a scris la rândul său un mesaj de apreciere la adresa lui Chester, recunoscând că muzicianul a influenţat ”o întreagă generaţie”. Alături de o fotografie a lui Chester, Pharrell a scris: ”Chester… Tu şi colegii tăi aţi influenţat o întreagă generaţie. Aţi fost atât de duri şi aţi eliberat atăţia tineri din mediile şi problemele lor. (…) Spiritul tău se afă printre stele. Odihneşte-te în pace.”

Cântăreaţa Hayley Williams a scris că ”o doare inima”, menţionând vulnerabilitatea artiştilor: ”Artiştii sunt oameni legaţi de ideea de a aduce frumuseţea într-o lume care poate fi sumbră. E logic că artiştii să fie conştienţi de acest aspect. Poate uneori sunt vulnerabilizaţi. Nu ştiu. Viaţa poate fi necruţătoare. Mă doare inima pentru familia lui Chester/colegii de trupă/ prietenii săi/ fanii săi.”

Billie Joe Armstrong, solistul trupei Green Day, i-a adus un omagiu cântăreţului, încurajându-i pe alţii care trec prin lupte similare să ceară ajutor: ”L-am cunoscut pe Chester de câteva ori…era foarte amabil şi foarte inteligent. Şi un cântăreţ al naibii de bun. Problemele de sănătate mintală şi dependenţa de droguri sunt chestiuni complexe. Dar nimeni nu e singur. Odihneşte-te în pace, Chester. Ne vei lipsi.”

Şi alte vedete au deplâns pe reţelele de socializare moartea lui Chester. Rihanna a distribuit o fotografie a lui Chester pe contul său de Instagram, lăudând talentul său vocal: ”Cel mai mare talent pe care l-am văzut live! O bestie vocală! #RIPChester #LinkinPark”.

DJ-ul Steve Aoki s-a arătat ”distrus” de veste: ”Inima mea e făcută bucăţi. Nu pot să cred că e adevărat. Plâng în timp ce scriu. Sunt distrus.”

Şi comediantul Jimmy Kimmel i-a adus un omagiu cântăreţului hit-ului ‘Numb’, amintindu-şi că era un om bun: ”Chester era unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am avut invitaţi în emisiunea mea. Inima mea e alături de familia sa şi de prieteni. Ne va lipsi enorm.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.