Deputatul clujean de la USR, Radul Molnar, este de părere că pentru o zonă metropolitană funcțională este nevoie de consorțiul administrativ cu participarea orașului Cluj-Napoca și a comunelor din jur. Astfel, mai mulți consilieri locali USR atât din Cluj-Napoca, cât și din Baciu, Florești, Feleacu și Apahida au depus un proiect comun de Hotărâre de Consiliu Local prin care cer formarea unui consorțiu administrativ între aceste localități.

„Până acum cadrul legislativ permitea doar unificarea voluntară între două sau mai multe localități prin referendum local. Au existat două precedente de unificare prin referendum local, ambele nereușite, la Oradea în 2015 și la Buzău în 2021.
Însă prin metoda identificată de Calin Groza, primăriile localităților din zona metropolitană își vor putea partaja resursele umane, vor putea asigura eficiență în serviciile publice și implementa mai ușor investiții cu fonduri europene și guvernamentale.
Asta va însemna:

  • o mai mare eficiență a serviciilor publice;
  • implementare de investiții cu fonduri europene și guvernamentale;
  • utilizare eficientă a resurselor umane.
    Spre exemplu, una dintre consecințele ar putea fi realizarea unui Master Plan de aliniere a Planurilor Urbanistice Generale pentru municipiul Cluj-Napoca și comunele menționate, pentru a asigura o dezvoltare coerentă în zona metropolitană și pentru a limita tendințele de dezvoltare haotică. Acest lucru ar asigura îndeplinirea și unor nevoi atât de cunoscute și stringente din zona metropolitană, precum construirea de creșe, grădinițe și școli noi sau realizarea de parcuri și zone de agrement, dar și investiții tehnologice ample, care să traseze o nouă direcție de dezvoltare economică pentru întreaga zonă metropolitană, cu toate implicațiile sale: noi locuri de muncă, salarii competitive, bunăstare.
    Începând din acest an, avem o oportunitate majoră de dezvoltare prin fonduri nerambursabile, care nu trebuie ratată. Dar Municipiul Cluj-Napoca concurează pentru atragerea investițiilor și a forței de muncă înalt calificată nu doar cu alte orașe din România, dar și cu orașe similare din centrul și estul Europei. De aceea e vital să înțelegem cum ne pozitionam pe piața globală.
    Iar dacă ar trece acest proiect, Clujul ar putea fi primul județ în care se pune în aplicare legea consorțiilor administrative, obținand un avantaj strategic”, a precizat Radu Molnar.

Citește și: Deputatul AUR de Cluj dă de pământ cu falșii viteji ai pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here