Update:
Pacientul in varsta de 19 ani, adus la UPU, cu arsuri, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti, Sectia ATI Arsi. Transportul se va face, in dupa-masa acestei zile, cu un avion SMURD.
Cei de la Spitalul Județean de Urgență fac precizări cu privire la starea tânărului rănit astăzi în explozia unui apartament din Gruia.
Potrivit celor de la UPU Cluj pacientul a suferit arsuri în urma exploziei centralei termice de la domiciliu.
„Pacientul are arsuri localizate pe față, gât, mâini și căile aeriene. A fost intubat în pre-spital. În prezent, este asistat hemodinamic și respirator. Au fost făcute consulturile interdisciplinare necesare. Conform procedurilor, a fost anunțat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (C.O.S.U.) al Ministerului Sănătății, solicitându-se transferul spre o clinică cu profil de arși” arată cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca precizează că vor comunica ulterior informații despre starea pacientului sau, după caz, transferul acestuia la o clinică de specialitate.
Citește mai multe despre incident:
Explozie puternică la un bloc din cartierul Gruia