Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, au fost incluse în Ghidul aniversar Michelin ,,500 de peisaje, destinații și experiențe”, fiind evaluate cu câte două stele. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Ne onorează și ne bucură  această nouă recunoaștere a frumuseții și a valorii celor două palate și instituții muzeale, mai ales că, în ultimii ani, Consiliul Județean a derulat două ample proiecte europene ce au vizat refacerea lor. Am urmărit, prin intermediul acestora, redarea farmecului de odinioară al acestor edificii cu semnificații aparte pentru clujeni, alinierea la evoluția timpului și a tehnologiei, păstrând, totodată, esența și încărcătura lor istorică.”

Astfel, cele două așezăminte clujene se numără printre muzeele din România selecționate pentru a fi introduse în paginile celebrului almanah anual dedicat turismului și gastronomiei, Ghidul Michelin.

În ceea ce privește Muzeul Etnografic, acesta este recomandat pentru colecțiile sale importante și pentru expunerea sa modernă, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase muzee de acest tip din România. Atenția este concentrată asupra expunerii tematice, structurată pe ocupațiile principale, dar și pe deosebita colecție de costume tradiționale din diferite colțuri ale țării. De cealaltă parte, Palatul Banffy, edificiu ce găzduiește întreaga zestre de picturi, repere grafice și de artă decorativă a Muzeului de Artă, impresionează prin arhitectura sa, având statutul de cel mai important monument baroc din România. 

Biroul de presă

9 noiembrie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here