Mai multi membrii din ALDE au decis sa faca publica o scrisoare deschisa adresata parlamentarului clujean, Steluța Cătăniciu. Potrivit acestora, comportamentul femeii este demn de rușine.

Rușine doamna Cătăniciu.

Îl atacați și catalogați în toate formele pe Copreședintele Daniel Constantin, un tânăr politician onest și educat care, la vârsta când dvs. v-ați terminat studiile târzii, era Ministru al Agriculturii și Vicepremierul Romaniei și care, înainte de a se confirma politic, s-a validat profesional atât în țară, cât și în străinătate.

Marius Nicoară, Steluța Cătăniciu, Klaus Iohannis

Dar, așa cum vă sunt caracterul și comportamentul, vă denigrați colegii din ALDE, cum ați făcut de altfel cu foștii colegi din PDL, când i-ați trădat și ați plecat la  PNL și, de asemenea, cu cei din PNL, i-ați trădat și pe aceștia și ați plecat la PLR.  V-ați pozat cu Băsescu și Johannis lăudându-vă cu relația bună ce o aveți cu ei, iar apoi urlați la televiziuni că cei doi trebuie să ajungă în pușcărie.

Sunteți ultimul om din România care puteți face morală cuiva când tocmai dvs. sunteți cea care încălcați flagrant și josnic legea. Sunteți condamnată pentru conflict de interese pe trei instanțe, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, și publicată în lista ANI de nenumărate ori și, deși Agenția Națională de Integritate a făcut demersuri și adrese spre Camera Deputaților, dvs. nu respectați legea și instituțiile statului și vă țineți cu dinții de un post care nu vi se cuvine.

Ei bine, „stimată” doamnă Cătăniciu, grupul membrilor ALDE Cluj proveniți din fostul Partid Conservator, reconstituit până în  acest moment din peste 500 de membri, se dezic de dvs. și vă cer public demisia din toate funcțiile politice deținute în fals, iar, în zilele următoare, vom depune un memoriu spre Președintele Camerei Deputaților pentru excluderea dvs. din Parlamentul României pentru vacantarea postului. Iar asta, dacă nu pentru altceva, ei bine pentru că nu faceți decât să dezbinați și să denigrați.  Pentru că, din 2012 și până astăzi, nu ați organizat nici un eveniment politic relevant și nu ați făcut nici un demers pentru județul Cluj din poziția de Deputat și co-președinte de partid. Stimată doamnă Cătăniciu, dacă vă place atât de mult la televizor, trebuia să vă faceți actor și nu politician, dar noi, grupul de la Cluj, aveam mult mai multe așteptări de la dvs. Pentru că, la alegerile locale din 2016, din lașitate și politicianism, nu v-ați asumat candidatura la Municipiul Cluj-Napoca și nu v-ați implicat alături de colegii din județ, nici financiar și nici participativ fizic, spunând tuturor că alegerile locale nu sunt importante. Pentru că singurul dvs. interes de fapt este numai cel personal și de familie, după cum i-ați angajat în diferite funcții bine plătite, iar nu cel de echipă al organizației de partid.

Stimate domnule Tăriceanu, ne-am implicat, am muncit și am investit alături de dvs. și ne așteptam cu toții să fiți președintele tuturor și nu doar al celor apropiați dvs. și, de aceea, vă spunem răspicat că grupul ALDE Cluj, de peste 500 de membri, profund nemulțumit, simțindu-se trădat și înșelat de atitudinea dvs., se dezice de dvs. ca președinte și, asemeni multora alți membri și organizații de partid din țară, vă vom elimina sau exclude atât pe dvs., cât și pe doamna Cătăniciu din toate paginile private și de grup și declarăm ferm că Daniel Constantin a fost, este și va fi întotdeauna președintele nostru” semneaza Grupul de la Cluj al membrilor ALDE, nemulțumit de actuala conducere.

 

 

 

 

4 COMENTARII

  1. O jigo**e votată de prostime…precum ciumata. Ea și tombero*** șef cu papion. Ps.nu că ciumalaul slugă securistoida ar fi sfânt,pupat-a cu**ri,limbr***l,la condamnatul menajat și la restul…

  2. Politica poate fi făcută in multe feluri. Principalul țel e de a rămâne la putere. Alegătorii pot gândi și judeca in felul fiecăruia… cu capul, cu sufletul, cu inima, cu portofelul… Fiecare poate gândi că felul celuilalt de a face politică e inferior ori superior. Insa tot politică e. Politica e un război fără gloanțe. Si toți stim că in război, la fel ca in dragoste, TOTUL e permis. Ca atare orice strategie de a rămâne la putere e permisă. Atât Constantin cat si Cătăniciu au schimbat corăbiile in carierele lor politice. Ca unul e mai bun/corect/inteligent decât celălalt, asta rămâne la latitudinea alegătorilor, iar aceștia din urmă i-au votat pe amândoi. Ca atare aș zice că e egalitate, iar ei politicieni fiind, pot lupta cum doresc, cum pot, cum sunt lăsați! Că eu, sau dumneavoastră doriți ca ei, odată ajunși la putere, sa și lupte pentru cei ce au pus ștampila pe numele lor, e altă poveste. Iar de povesti suntem sătui cu toții… sau poate nu și dumneavoastră, din moment ce v-ati pus „multă incredere” intr-un om politic!

  3. doamna are alte griji, superioare celor care apasa populimea. Nu are cum sa se aplece pana la lucruri lumesti si banale cum ar fi plata cheltuielilor lunare aferente apartamentului din Zorilor unde locuieste. Are restante de sute de lei la cheltuieli si restante de peste 3.000 la anveloparea blocului. Poate ca nu au mai ramas bani dupa achizitionarea unui nou Mercedes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.