Deputatul clujean Steluta Cataniciu a apelat la un tertip pentru a amana cat mai mult sentinta in procesul cu ANI, in care este acuzata de conflict de interese, informeaza Stiri de Cluj. Deputatul nu si-a ridicat de la posta comunicarile Agentiei Nationale de Integritate (ANI), privind demararea anchetei, iar mai apoi a solicitat anularea pe motiv ca nu a fost informata.

“ANI sustine ca au trimis raportul privind ancheta declansata de doua ori la domiciliul deputatului Steluta Cataniciu, dar acesta nu a fost ridicat de la posta, desi fusese trimis cu recomandare si cu confirmare de primire. Aceasta este o practica constanta a celor care vor sa scape de amenzi sau alte acte. Prin faptul ca nu ridica comunicarile de la Posta, cei in cauza sustin ca nu le-au fost comunicate actele in cauza, speta de fata comunicarea ANI, si cer anularea acestora”, arata sursa citata.

Curtea de Apel Cluj a decis in 30 decembrie ca Steluta Cataniciu  s-a aflat in conflict de interese in 2009 atunci cand “in calitatea sa de consilier local si membru in Comisia pentru vanzarea spatiilor, a votat pentru prelungirea contractului de asociere pentru un spatiu comercial pe care Foto Optica il detinea pe strada Napoca, iar la scurt timp, a reprezentat interesele cooperativei in justitie pentru obligarea Consiliului Local Cluj Napoca la vanzarea prin negociere directa catre Foto Optica a spatiului de pe strada Memorandumului 8”.

Decizia finala in cazul acuzatiilor de conflict de interese o va da Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit legii “persoana […] fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului”.

Steluta Cataniciu este deputat al colegiului 2 Cluj-Napoca, functie dobandita in urma redistribuirii voturilor, cand a luat locul candidatului PDL, Daniel Buda. Pe cat de vocala si bataioasa era in Consiliul Local pe atat de tacuta si de invizibila este acum in Camera Deputatilor.

In mai bine de un an de mandat Cataniciu a avut o singura intrebare, adresata ministrului culturii, pe atunci, Daniel Barbu, referitoare la declaratia acestuia de sprijinirea Timisorii la titlul de Capitala Culturala Europeana. A luat cuvantul de 18 ori in plen si a vorbit in total peste 24 de minute si s-a lipit de 18 propuneri legislative, dintre care doar una e la promulgare, referitoare la instituirea Zilei Nationale pentru Adoptie.
Steluta Cataniciu nu a putut fi contactata pentru a-si exprima punctul de vedere.

Preluare Ziar de Cluj

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.