Steluța Cătăniciu, membră a grupului parlamentar PC-PLR, va îndeplini funcţia de chestor al Camerei Deputaților, urmînd să răspundă, printre altele, de verificarea modului de gestionare a patrimoniului, funcţionarea şi calitatea serviciilor Camerei Deputaţilor, controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate şi de menţinerea ordinii în sediul Camerei Deputaţilor. Din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor fac parte patru chestori, care sînt aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Alegerea Steluţei Cătăniciu în conducerea Camerei a avut loc ca urmare a negocierilor politice la nivelul partidelor ce formează majoritatea parlamentară şi reprezintă cîştig politic important pentru deputatul clujean, dar şi pentru organizaţia PLR Cluj, pe care o conduce.

Amintim că în luna martie a anului 2012, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au anunţat că Steluţa Cătăniciu s-a aflat în situaţie de incompatibilitate pe vremea când ocupa funcţia de consilier local clujean şi, în acelaşi timp, a reprezentat în instanţă o societate comercială pentru care şi-a exprimat votul de membru al CL din cadrul municipalităţii clujene.  Pe 30 decembrie 2013, instanța Curții de Apel a respins acţiunea formulată de  Cătăniciu Steluța Gustica  împotriva  Agenției Naționale de Integritate, declarând astfel corect verdictul de incompatibilitate stabilit de  inspectorii ANI. Hotărârea nefiind definitivă,  a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Termenele lungi care se stabilesc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt în favoarea lui Cătăniciu, care se poate astfel odihni în funcţia de deputat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.