Avocatul Poporului,l Victor Ciorbea, împreună cu consilierul Andreea Băicoianu, s-au întâlnit miercuri cu un grup de studenți de la Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, cursanți ai proiectului european ‘Ai dreptul la carieră juridică !’.

În cadrul întâlnirii,  Victor Ciorbea a prezentat viitorilor juriști modul de organizare, funcționarea și principalele atribuții pe care le are instituția Avocatului Poporului. În acest context, Victor Ciorbea a făcut  o scurtă prezentare a nou înființatului Domeniu privind prevenirea torturii, insistând asupra atribuției conferite Avocatului Poporului, aceea de a putea efectua vizite inopinate în centrele de detenție, în cadrul unor echipe din care vor face parte atât specialiști — medici, psihologi, psihiatri etc. — cât și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale.

Viitorii juriști s-au arătat interesați de modul în care autoritățile și instituțiile publice respectă recomandările emise de către Avocatul Poporului. Victor Ciorbea a precizat că, de la venirea sa în funcție, numărul audiențelor, anchetelor și recomandărilor a crescut semnificativ. Ciorbea a susținut că, în general, instituțiile se conformează recomandărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.