Barack Obama a devenit, de ieri, la vârsta de 47 de ani, primul preşedinte de culoare al SUA. Acesta s-a prezentat în faţa a mii de simpatizanţi reuniţi într-un mare parc din Chicago pentru a sărbători victoria candidatului democrat la alegerile prezidenţiale.
'A fost nevoie de mulţi ani. Însă, în această seară, datorită celor realizate astăzi şi în timpul acestor alegeri, în acest moment istoric, schimbarea soseşte în America', a afirmat Barack Obama, de la o tribună instalată în Grant Park.
'Dacă se mai îndoieşte cineva că America este un loc unde totul este posibil, care se întreabă dacă visul părinţilor noştri fondatori este încă viu, care se mai îndoieşte de puterea democraţiei noastre, răspunsul îi este dat în această seară', a subliniat Barack Obama, în faţa a 65.000 de persoane.
'Este victoria voastră', şi-a asigurat el partizanii, reuniţi în masă pentru a sărbători alegerea senatorului de Illinois la Casa Albă.
'Este victoria voastră', şi-a asigurat el partizanii, reuniţi în masă pentru a sărbători alegerea senatorului de Illinois la Casa Albă.
Barack Obama şi-a salutat totodată adversarul republican, John McCain. 'Îl felicit' pentru campania sa, a spus el. De asemenea, a adus un omagiu soţiei sale, Michelle, şi celor două fiice, Malia şi Sasha, care l-au însoţit la tribună.
Barack Obama, care îşi va intra în atribuţii la 20 ianuarie 2009, va moşteni o situaţie economică extrem de dificilă. Statele Unite se află în recesiune, traversând cea mai gravă criză de după cea din 1929. De asemenea, ţara este angajată în două războaie, în Irak şi Afganistan