Suburbia medievală a Clujului. Hoştezenii: destinul tragic al grădinarilor clujeni.

Hoştezenii aprovizionează pieţele clujene cu legume şi zarzavaturi de cinci secole, însă istoria zbuciumată a Transilvaniei şi-a lăsat profund amprenta asupra acestei comunităţi. Maghiari reformaţi, hoştezenii locuiau în afara zidurilor cetăţii, iar stilul lor de viaţă era strâns legat de munca pământului. Industrializarea şi, ulterior, urbanizarea intensă din timpul comunismului au şters însă hostat-urile de pe faţa pământului, suburbiile vechi ale Clujului în care erau grupate aceste comunităţi.

Hoştezenii ar fi venit în Transilvania în secolul XVI, fiind aduşi de către maghiari din zone locuite de germani. Denumirea asumată de această comunitate, care locuia în afara fortificaţiilor cetăţii oraşului Cluj, vine de la termenul de provenienţă germană Hochstadt, care înseamnă suburbie sau periferie. Denumirea de ”Hóstát” apare, potrivit specialiştilor de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în documente scrise de limba maghiară din secolele XVI şi XIX, iar comunitatea locuia în cinci zone periferice situate la estul, nord-estul şi nord-vestul vechiului Cluj: Hídelvei, Kétvízközi, Külső-Közép utcai, Külső-Magyar utcai şi Monostori Hóstát.

Muzeu dedicat unei „civilizaţii pierdute”

Hoştezenii erau agricultori, dedicaţi acestei ocupaţii pe care unii din urmaşii lor o au şi astăzi, dar nu au fost consideraţi niciodată ţărani. Eu s-au considerat dintotdeauna orăşeni care se ocupă cu grădinăritul, iar marfa pe care o cultivau pe terenurilor actualmente intravilane şi pe care o vindeau în pieţele Clujului era cunoscută drept de foarte bună calitate. Chiar şi astăzi, seminţele de legume şi zarzavaturi ale hoştezenilor sunt cunoscute ca exemple de bună practică în agricultura organică.

Într-un turn al Bisericii Reformate din Oraşul de Jos, cunoscută şi ca Biserica cu Două Turnuri, din apropierea Regionalei CFR, a fost amenajat un muzeu dedicat comunităţii hoştezene, pentru a conserva elemente din stilul de viaţă al celor cunoscuţi drept „grădinarii Clujului”. Muzeul, întins pe trei etaje, surprinde tihna unui trai modest, la periferia oraşului.

La primul etaj se găseşte o bucătărie, amenajată în stilul tipic unei gospodării din cadrul acestei comunităţi. Aici se poate observa un kredenc verde, un dulap în care se ţine vesela şi tacâmurile, pe care sunt aşezate căni înflorate, aşa cum le plăceau gospodinelor din Hostat. Hoştezenii aveau două bucătării în casă – una mai mică şi o alta în care se şi dormea, dar şi o bucătărie de vară, în curte. Tot în bucătărie, sub o fereastră adusă de la o casă originală hoştezeană – recuperată la demolarea acesteia – se găseşte un kaszten, un dulap cu sertare în care se ţin ştergarele şi o parte din obiectele de veselă.

Pe pereţi sunt expuse mai multe obiecte tipice unei astfel de gospodării – coşurile de zarzavaturi, cu care se mergea la piaţă, dar şi obiecte folosite în munca agricolă sau la gătit, cum este lemnul pe care se fac celebrele kurtos kalacs. Pereţii sunt decoraţi cu pânze pe care sunt cusute ilustraţii cu mesaje în versuri. Unul dintre ele, de exemplu, ilustrează o fetiţă căreia o gâscă încearcă să-i fure pălăria, iar textul, într-o traducere aproximativă în limba română, este: „Te rog, gâsculiţă dragă, să-mi laşi pălăria întreagă”.

Grădinărese cu ţinută

La al doilea etaj al muzeului regăsim un dormitor al acelei case hoştezene. Aici este un pat destul de mic, deasupra căruia sunt înşirate pe perete fotografii sau pânze cusute, asemănătoare celor din bucătărie. În cameră mai există un dulap, o măsuţă şi un cuier, iar vizitatorii pot vedea în fotografiile expuse mai multe aspecte ale vieţii acestei comunităţi, dar şi stilul lor vestimentar.

Hoştezencele au rămas cunoscute pentru felul lor îngrijit de a se îmbrăca. Acestea mergeau tot timpul la piaţă cu rochii bine apretate şi baticuri, fiind imediat recunoscute de clienţii fideli. Clujenii mai vârstnici îşi pot aminti probabil şi astăzi stilul lor inconfundabil. „Portul caracteristic al femeilor hoştezene funcţiona ca un logo comercial, o garanţie a legumelor proaspete, păstrate peste iarnă în gropi sau prelucrate (varza murată), şi vândute în pieţele Clujului”, arată şi specialiştii Muzeului Etnografic.

În prezent, hoştezenii au păstrat două din instituţiile comunitare tipice lor, prin care şi-au menţinut specificul cultural. O astfel de instituţie era Asociaţia Funerară ”Kalandos”, organizaţie cu structură ierarhică asemănătoare breslelor, cu reguli bine stabilite. De exemplu, la întâlnirile asociaţiei, de obicei pentru repetiţii, se făcea prezenţa, iar cei care lipseau, trebuiau să plătească o sumă de bani. Activitatea principală a asociaţiei consta în asigurarea decentei desfăşurări a înmormântării membrilor organizaţiei şi poate fi documentată începând cu secolul al 16-lea şi continuând până în anii 1940. Aceasta avea un repertoriu de cântece pentru înmormântare şi o poezioară care se recita în cadrul ceremoniei, prin care decedatul îşi lua rămas bun de la cei rămaşi în urmă.

O altă instituţie importantă este corul Bethlen Gábor Földész Dalkör, înfiinţat în 1886. Acesta cântă cântece bisericeşti, folclorice sau de înmormântare, iar apartenenţa la cor este o adevărată mândrie pentru un hoştezean, fiind o tradiţie transmisă din tată în fiu. Într-o încăpere a bisericii s-au păstrat tablourile cu membrii corului, datând de mai bine de un secol, dar şi steagurile pe care acesta le poartă la înmormântări sau la sărbători, câte unul pentru fiecare ocazie.

Urmaşi ai haiducilor

Hoştezenii se mândresc, deşi nu există confirmare istorică, cu originile lor: printre strămoşii menţionaţi de tradiţia orală s-ar număra şi haiduci repatriaţi de către principele Bocskai István. Se pare însă că un sâmbure de adevăr ar putea exista în aceste legende, pentru că în Ungaria există mai multe localităţi în care comunităţile se mândresc cu aceeaşi ascendenţă şi, în mod surprinzător, au aceleaşi nume de familie cu hoştezenii.

„Comunitatea hoştezenilor avea un mod de viaţă aparte, care
îmbina elemente caracteristice culturii ţărăneşti şi celei citadine, viaţa comunitară fiind organizată pe zone/cartiere un rol deosebit revenindu-le diferitelor instituţii comunitare. În cazul hoştezenilor, tehnicile tradiţionale de cultivare a pământului şi de creştere a animalelor coexistau cu tehnici evoluate, intensive: ei cultivau soiuri de legume autohtone, dar cunoşteau şi sistemele de irigaţie folosite prima oară de către grădinarii bulgari. Participau la diferite cursuri pentru a se perfecţiona, iar cele învăţate le puneau în aplicare. Pe lângă muncile agricole şi cele legate de creşterea animalelor, bărbaţii se ocupau şi cu cărăuşitul lemnului şi nisipului”, arată specialiştii Muzeului Etnografic.

Comunităţile din cartierele hoştezenilor erau foarte compacte, iar căsătoriile între membri din zone diferite nu erau privite cu ochi buni, uneori fiind respinse chiar cu violenţă. Motivul pentru acest comportament ar fi faptul că familiile doreau să păstreze pământul în cadrul comunităţii restrânse din care făceau parte, şi nu ca acesta să fie divizat prin ceea ce vedeau chiar ca pe o mezalianţă.

Modul de viaţă al hoştezenilor, strâns legat înainte de agricultură, a început să se schimbe începând cu secolul XX, când, din cauza industrializării, unii au ales să îşi schimbe ocupaţia. În plus, extinderea oraşului înspre terenurile agricole deţinute de aceştia i-au împins tot mai mult spre marginea oraşului.

Deposedaţi şi relocaţi

După mijlocul secolului XX, creşterea animalelor şi chiar grădinăritul devin dificil de practicat într-un oraş modern cum era Cluj-Napoca, iar accesul cu căruţe în pieţele oraşului a fost restricţionat, astfel că mulţi hoştezeni au trebuit să-şi regândească modul de a-şi câştiga traiul. Începând cu anii 1970, urbanizarea agresivă pusă la cale de comunişti face ca în grădinile hoştezenilor, în loc de zarzavat, să răsară noile blocuri ale cartierului Mărăşti. Al treilea etaj al muzeului prezintă acest proces de dezrădăcinare prin prisma fotografiilor lui Feleki Karoly, făcute înainte şi în timpul evacuărilor, pasul următor din planul de urbanizare al comuniştilor.

Ceea ce a urmat a fost tragic pentru întreaga comunitate. Într-un reportaj despre viaţa hoştezenilor, jurnalistul Sorin Grecu povesteşte că un fost ofiţer de miliţie i-a vorbit despre numărul îngrijorător de mare de hoştezeni care s-au sinucis între anii 1970 şi 1980, perioada când s-au construit, pe terenurilor lor, noile blocuri ale municipiului. „Aproape zilnic ni se raportau, pe buletinul de evenimente, unul sau două cazuri de sinucidere ale membrilor acestei comunităţi, în cartierele Mărăşti, Iris şi Bulgaria”, ar fi spus fostul miliţian.

Acţiunile de demolare au început, în multe cazuri, fără avertizare, sau cu un termen fix foarte apropiat de data la care au fost anunţate. Hoştezenilor li s-a dat opţiunea de a alege între sume de bani şi apartamente la bloc, în care întreaga lor lume a fost fracturată, pentru că stilul de viaţă pe care îl considerau firesc de secole devenea acum imposibil. Pentru ei, agricultura nu era un loc de muncă obişnuit, la care mergi dimineaţa şi te întorci acasă după-amiaza, era o activitate care se întindea de-a lungul întregii zile, în fiecare zi din an.

Acum foarte puţini mai au pământuri, chiar şi din cei care au primit înapoi terenurile luate de comunişti, puţini au fost cei care nu le-au vândut, fie pentru că erau prea în vârstă pentru a le cultiva, fie pentru că pieţele clujene nu mai sunt ceea ce erau, iar comerţul cu legume şi zarzavaturi este de multe ori „monopolizat” de o mafie a pieţelor. Mai sunt câţiva hoştezeni mai tineri care vând în pieţele clujene, mândri de originile lor, dar aceştia pot fi probabil număraţi pe degete.

Hoştezenii, prezentaţi clujenilor

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Asociaţia Etnografică ”Kriza János”,  a organizat anul trecut o expoziţie conţinând fotografii de arhivă care prezintă ultima perioadă a modului de viaţă tradiţional specific hoştezenilor. Expoziţia şi-a propus să atragă atenţia asupra acestei comunităţi maghiare cu o puternică identitate de grup, definitorie pentru oraşul Cluj.

În plus, tradiţiile hoştezenilor au fost prezentate publicului în cadrul unui târg organizat cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare. Cunoscuţi ca agricultori destoinici, hoştezenii şi-au expus cu mândrie produsele specifice comunităţii lor: varza cu foi subţiri şi roşiile cărnoase. La eveniment au fost prezenţi patru producători, dar organizatorii susţin că sunt mai mulţi producători hoştezeni în Cluj-Napoca, aproximativ 25-30.

Muzeul din Biserica Reformată din Oraşul de Jos poate fi vizitat marțea și joia, între orele 16.00-18.00. Vizitarea muzeului se face în urma unei solicitări adresate parohiei de lângă lăcaşul de cult, iar accesul este gratuit, existând posibilitatea de a face donații pentru biserică.

Diana Gabor