Coronavirus: terapia intensiva ospedali Puglia

Decesul cauzat de noul virus nu este decis în urma unei autopsii. Nu se face o autopsie, dar medicii decid că a murit din cauza coronavirusului.

,,Cazurile confirmate poziv cu COVID-19 nu se autopsiază, nici în spital, nici medico-legal. În legătură cu decesele care au loc la domiciliu se eliberează certificatul medical constatator al decesului de către medicul de familie. Deci nu ajung să fie ridicate sau autopsiate, iar după eliberarea certificatului medical constatator decedaţii sunt ridicaţi direct de către cei de la firmele funebre. Aceste persoane îi duc pe cei decedaţi la cimitir ori crematoriu. Firmele funebre trebuie să respecte şi ele Ordinul 436, adică să fie echipate corespunzător”, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul INML.

În momentul acesta Ordinul 436, intrat în vigoare în data de 14 martie, acţionează împreună cu Codul de Procedură Penală care prevede că autopsiile medico-legale sunt dispuse de către Organul de Justiţie. Cei din cadrul Institutului de Medicină Legală nu merg la faţa locului până când nu sunt solicitaţi de către organul competent din justiţie.

,,Prin urmare, dacă are loc un deces la domiciliu sau pe stradă, se sună la 112. 112 preia solicitarea şi o transmite Secţiei de Intervenţie la Evenimente. Aceasta analizează, cu ajutorul informaţiilor primite, dacă este necesară o cercetare judiciară sau nu. Dacă nu este necesară, intervine medicul de familie şi firma funerară. Dacă este necesară o cercetare judiciară atunci se prezintă la faţa locului cei de la criminalistică şi cei de la INML. Urmare a cercetării de la faţa locului, poliţia ia decizia dacă cazul este preluat de către cei de la INML pentru a se face o autopsie”, declară pentru Mediafax angajaţi ai Institutului de Medicină Legală.

La începutul acestei săptămâni, ordinul 436 va fi reglementat, spun voci din cadrul INML. La ordin, spun cei din INML, se lucrează de mai bine de două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.