Asociaţia Produs de Cluj, organizaţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii, organizează cel mai fain târg din Ardeal!  Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a trei zile, respectiv între 8 şi 10 iulie, pe platoul din Parcul municipal.

Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii după doi ani, cu aproximativ 50 de producători şi artizani clujeni, precum şi invitaţi speciali din majoritatea judeţelor Transilvaniei. Colaboratorii Asociaţiei vor oferi vizitatorilor, la preţ de producător, cele mai gustoase brânzeturi, preparate din carne de porc, dulceţuri, ciocolată de casă, turtă dulce, siropuri şi sucuri naturale, toate preparate după reţete autentice, păstrate cu sfinţenie şi transmise din generaţie în generaţie. Nu vor lipsi celebrele uleiuri presate la rece, mierea de albine şi alte produse apicole, precum şi produsele realizate din lavandă. Iubitorii culturii populare vor avea la dispoziţie costume populare din toate zonele folclorice ale Transilvaniei, obiecte din lemn, sculptate cu măiestrie de meşterii populari, bijuterii lucrate de mână, icoane, păpuşi şi obiecte realizate din piele.

Pentru cei mici vor fi pregătite o mulţime de activităţi distractive, ateliere de sculptură în fructe şi legume, spectacole de magie, un minunat şi modern parc de distracţii cu trenuleţe şi carusele special concepute pentru ei, dar nu au fost uitaţi nici doritorii de senzaţii tari. Vizitatorii târgului Produs de Cluj vor avea ocazia şi să savureze gustoasele preparate pregătite la grătar de cei mai mari specialişti în domeniu şi să urmărească spectacolele folclorice susţinute de artişti de renume din judeţul Cluj.

Asociaţia „Produs de Cluj” a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2010, pentru a promova produsele, tradiţiile şi cultura populară din judeţul Cluj. Târgurile Produs de Cluj sunt destinate tuturor producătorilor şi meşterilor populari clujeni,  păstrători ai tradiţiilor populare şi culinare clujene, care au mici afaceri de familie şi care nu au puterea financiară de a se promova singuri. Produs de Cluj nu e doar un târg, este un brand recunoscut şi, mai ales, respectat în Europa, nu doar în România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.