Fosta uzină chimică UPSOM din Ocna Mureș, transformată peste noapte în parc industrial (POIM), se vinde pentru a doua oară. Afacerea este legată de fostul PSD-ist, Ioan Bogdan, tatăl europarlamentarului clujean PNL Rareș Bogdan. Ordinul ministerial pentru înființarea POIM a fost emis în pofida faptului că există neconcordanțe referitoare la CF-urile terenului. În apropierea parcului industrial, care arată ca după război, firma clujeană TCI Contractor General în parteneriat cu Iașicon SA, o societate din Iași care ”cochetează” cu falimentul, vor construi un complex balnear de 6 milioane de euro.

Ioan Bogdan, tatăl europarlamentarului clujean Rareș Bogdan, este de zeci de ani de zile directorul fostului combinat UPSOM care era cel mai mare producător din țară de sodă calcinată. Sub conducerea lui s-a reușit performanța de falimentare și vânzare a terenului, care arată ca după război, de două ori. 

După ce acumulat datorii de 70 de milioane de lei către Romgaz, combinatul a intrat în faliment. În cadrul procedurii, de care s-a ocupat CITR, afacere controlată de Andrei Cionca, uzina a fost vândută în 2013 către două firme, una din Alba Iulia (care se ocupă cu fier vechi) şi una din Bucureşti, care se ocupă cu comercializarea produselor sodice. În treacăt fie vorba, CITR era unul dintre finanțatorii unei publicații de presă condusă de Rareș Bogdan la data respectivă. Firma din Alba Iulia se numeşte Aloref SRL şi este deţinută de soţii Maria şi Florin Popa. Cealaltă firmă, care face parte din societăţile administrate de “grupul Voiculescu” se numeşte Ascom International SRL din Bucureşti.

După ce fierul vechi din ruinele fostei uzine a fost comercializat, prin ajutoarele politice, s-a reușit obținerea titulaturii de parc industrial și scutirea de la plata impozitului pe teren. Acum parcul industrial care nu este funcțional este scos din nou la vânzare prin intermediul agenției imobiliare CBRE. În toată această perioadă director executiv a rămas Ioan Bogdan, grație acestor performanțe manageriale de ”excepție” și, probabil, a relației de prietenie pe care o are cu PSD-istul clujean Ioan Rus.

De la stanga la dreapta, Rares Bogdan, Klaus Iohannis si Ioan Bogdan

Tot în această perioadă, după reșaparea și cosmetizarea ruinei UPSOM agenția de publicitate Trend Communication, patronată de Rareș Bogdan, a încheiat contracte de publicitate cu parcul industrial condus de tatăl politicianului clujean.

Potrivit unor surse din domeniul imobiliar, cei de la agenția imobiliară CBRE ar încerca să îi convingă pe cei de la Kaufland România să cumpere terenul pentru a deschide un centru de retail. Problema este că principala sursă de venit a locuitorilor din Ocna Mureș venea de la UPSOM, iar prin falimentarea uzinei chimice, de fapt, a fost falimentat un oraș întreg.

Parte din CF-urile parcului industrial din Ocna Mureș figurează în… Aiud

Există o serie de semne de întrebare vizavi de modalitatea în care uzina dezafectată condusă de Ioan Bogdan a ajuns să poarte titulatura de parc industrial (PIOM) și să fie scutită de la plata impozitului pe teren.

”Gazul ne-a cerut insolvenţă şi faliment, iar BCR, de la care luasem creditul, de asemenea. UPSOM a fost scoasă la licitaţie şi a fost cumpărată de către ASCOM Internaţional şi ALOREF România, care au analizat dacă se poate reporni sau să facă un parc industrial, tot ce sunt clădiri vor fi date pentru chirie, partea de tehnologie chimică, toată partea tehnologică s-a tăiat şi se mai taie, au rămas câteva clădiri, se pot da clădirile şi terenurile rezidenţilor care vor veni”, declara Bogdan în cadrul unei ședințe a CL Ocna Mureș în urma căruia s-a aprobat scutirea de la plata impozitului.

Ordinul nr. 938/2015, prin care s-a acordat titulatura de parc industrial pentru fosta uzină falimentată și vândută la fier vechi conține o serie de inadvertențe. Spre exemplu, o parte din numerele cadastrale ale terenului respectiv din Ocna Mureș sunt identificate, de fapt, în orașul Aiud. Cu alte cuvinte, suprafața din actele de înființare a PIOM este mai mare decât cea reală.

Însă, potrivit unui răspuns al lui Vasile Dâncu (unul dintre cunoscuții lui Rareș Bogdan, n.red.), fost viceprim-ministru al MDRAP acest lucru nu contează.

Potrivit documentului oficial, inadvertențele ”sesizate în ceea ce privește suprafața și forma parcului industrial Ocna Mureș apreciem că acestea fac parte din strategia de marketing și publicitate a parcului industrial. Verificarea realității informațiilor postate  pe paginile de internet destinate promovării parcurilor industriale nu intră în atribuțiile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. (…) Astfel, sub aspectul verificării eligibilității terenului, va fi verificată concordanța informațiilor prevăzute în cerere și studiul de fezabilitate/plan afaceri cu cele prevăzute în ordinul MDRAP nr 938/2015 și în extrasele de carte funciară pentru informare. Ca urmare, în ipoteza în care, cererea administratorului sau rezidentului cuprinde discrepanțe privind suprafețele de teren, aceasta nu va fi aprobată pentru acordarea ajutorului de stat”, arată răspunsul semnat de Dâncu.

Cu toate acestea, Ordinul nr. 938/2015 privind acordarea titlului de parc industrial Societății PARC INDUSTRIAL OCNA MUREȘ – S.R.L. a fost emis fără nicio problemă. Valabilitatea acestei titulaturi este de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii.

O afacerea falimentară, magnet pentru alte afaceri falimentare

În imediata apropiere parcului industrial se încearcă construirea unui proiect de revitalizare a unui complex balneo. Suma de 6 milioane de euro, necesară pentru edificarea complexului, este furnizată de Primăria Ocna Mureș și CJ Alba. Banii vor intra în conturile companiei clujene TCI Contractor General și ale unei firme falimentare din Iași, care s-au asociat și au câștigat contractul pentru edificarea acestui proiect.

Investiția este destul de ambițioasă: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, săli de tratament terapeutice, recuperare medicală, înfrumuseţare şi sănătate, magazin de echipamente şi produse balneare şi cosmetice, piscină, locuri de joacă pentru copii, etc.

Însă există o problemă! Una dintre firmele din cadrul acestei asocieri, SC Iașicon Iași, este în faliment. Mai mult, Titel Sinescu, omul de afaceri care controlează societatea, este vizat într-un dosar de inspectorii de la Antifraudă. În urma unui control financiar-contabil la o altă societate de-a lui Sinescu, Spiroca SA, s-a constatat că nu au fost plătite taxele și impozitele aferente activităților comerciale derulate. De asemenea, s-au depistat înregistrarea unor operațiuni economice cu firme fantomă, o bună parte dintre acestea fiind înregistrate pe numele unor cetățeni de etnie romă.

După 100 de ani… faliment

Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş (azi GHCL UPSOM ROM NIA S.A.), a fost construită între anii 1894-1896 de către societatea belgiană SOLVAY & Co şi avea să devină la finele secolului XIX şi în primele decenii ale secolului XX singura unitate de sodă din România, totodată una din cele mai importante unităţi din Europa. Obiectul principal de activitate din ultima perioadă a întreprinderii a fost producerea de sodă calcinată uşoară, sodă caustică solidă şi în soluţie, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar şi farmaceutic, silicat de sodiu solid şi în soluție, silicagel, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic şi cinematografic, clorură de calciu tehnică, oxid de magneziu tehnic şi farmaceutic, carbonat de calciu florex, ambalaje metalice, fabricarea altor produse chimice anorganice de bază. Conform ocnamuresonline.ro, în anii ‘ 80 UPSOM avea 2700 de angajaţi. A fost cea mai mare întreprindere din ţară de acest fel. A produs milioane de tone de sodă, erau perioade când, zilnic pe porţile societăţii ieşeau garnituri întregi de trenuri cu vagoanele ticsite de baloţi cu sodă.

17 COMENTARII

  1. Felicitări pentru articol.
    Cu permisiunea domniei voastre, îl voi cuta în postarea mea de astăzi…
    “Prostituția Jurnalistică și Politică de la faza județeană Cluj, la faza națională, cu avânt spre Europa “

  2. Așa tată așa fiu și ăsta ne tine lectii de economie, morală ,etică și e in cărtzi ptr.primăria capitalei tranbulina prezidentzialelor , asa v-a arăta și tzara condusă de ” gripa galbenă” cum arată fostul combinat ,o ruină in care fraieri plătesc impozite ,nababi de carton găsesc portitze să fie scutitzi ,prin ajutorul „. ciumei roșii” directorul pe viatză și- a propulsat odrasla galbenă cu rol de cobră scuipătoare și aere de VIP care se crede clujean ca și restul aterizatzilor .

    • Că bine zici Adelo! Cu banii furaţi de pe bunurile statului de la Ocna Mureş famlia Bogdan a cumpărat celo 2 fii case în Elveţia! Pe ăştia-i doare la bască! Nişte aroganţi şi sfidători!
      Rareş este un politruc de politruc!

  3. O ” ciumă roșie a ejectat un penelepră, așa v-a arăta tzara condusă de gripa galbenă ,o ruină fără bombardament cu doritori să pună mâna pe teren ,in timp ce unii fraieri plătesc impozite jmecherii fac tot felul de matrapazlâcuri să nu cotizeze la buget și se transformă in cobră scuipătoare cu aere de VIP uitând că nu este decât un aterizat in orașul de pe Someș ca restul camarilei.

  4. Se gasesc toti stiutorii sa vorbeasca. Fabrica a inceput sa cada in perioada guvernarii Nastase ( da, atunci cand au inceput privatizarile ). Guvernul Nastase a vandut combinatul nepotilor dansului, Fratii Cristescu. Acestia au cumparat-o, au luat banii din profit cativa ani si au vandut-o la un pret mizer companiei indiene GHCL, care nu urmarea decat extinderea pe piata europeana a fabricilor indiene, fapt pentru care au falimentat-o. Nu uitati, ca inainte de director, combinatul a fost condus de PATRONI!!! Oricine ar fi fost director in locul dlui Bogdan, ar fi fost acuzat in acelasi mod, deoarece patronii au plecat, dar dansul a ramas! Sa nu uitam ca pana sa fie privatizata, fabrica o ducea bine, sub conducerea ghiciti a cui? Tot a domnului Bogdan. Asa ca, propaganda asta USRista/PSDista prinde foarte bine celor care sunt in necunostinta de cauza, dar zic sa ne dam jos ochelarii de cal si sa gandim logic 🙂 .

    • Total eronat stimate domn ” anonim ” ! După 1990 au apărut firmele capusa,firmele lor, comparând soda la un preț de nimic ca apoi s-o revanda. Cand prețul de vânzare a oricărui produs este mai mic decât prețul de fabricație, nu trebuie să fi economist ca să tragi niște concluzii. În plus,planul de falimentare a fost unul foarte bine pus la punct.

    • …Cică…”oricine ar fi fost director in locul dlui Bogdan, ar fi fost acuzat in acelasi mod…”
      Normal!….dar din nefericire a fost familia Bogdan!… iar ocnenii ştiu foarte bine chestia asta.
      Practic, de ochii lumii toate campaniile electorale la Ocna Mureş s-au făcut cu Hava în faţă!! De fapt, d-ul ministru Hărdău, om din partea locului, ştie foarte bine chestiile astea!
      Hoţii pe bani grei, nu glumă! Aşa că Bogdănele….ciocu mic!!! Las-o uşurel cu Românica, că „tot hoţu strigă hoţu”!

  5. Păiiiiiii….. bă fraţilor, chiar n-aţi ştiut că Ocna Mureş a fost prădată de către familia Bogdan?
    Întrebaţi-l pe dom ministru Hărdău, că doar e din partea locului !!!!
    Rareş?…….un pa-pa-gal şmecher şi aburitor!!!!…un CIOCOI NOU!!!!
    Îi este ruşine să spună că a crescut şi a învăţat în Ocna-Mureş!

  6. Pe vremuri s-a răspîndit ideea falsă că debitul de apă al Mureșului fiind prea scăzut,nu poate asigura funcționarea la parametrii a Combinatului de produse sodice Ocna-Mureș ! În timp s-a produs ce se știe și s-a ajuns la ce se vede.De răspuns nu răspunde nimeni.Or mai avea cel puțin dulapuri metalice populate cu schelete? sau scheleți? pentru că scheleturille și succesurille au fost monopolizate de EBA BĂSESCIANĂ ?!

  7. Câți incompetenți postează aiurea pe-aici, doar de dragul de a se crede judecători! Fabrica a practicat un șomaj mascat, ca orice uzină ceaușistă, in anii 80 si debut de 90. Bogdan a preluat fabrica la 3000 de salariați și a făcut-o funcțională în epoca ei de glorie, când resursele – apă, gaz mai ales, sare, cocs – aveau prețuri încă decente, cu doar 800 de angajați. De acolo a venit taifunul ocarelor ocnenilor putori rămași fără salariu pt tăiat frunze la câini. Fabrica s-a privatizat, nu dădeau frații Cristescu milioane pe ea dacă era așa căpușată, cum vorbiți pe-aici. Apoi au venit scumpirile masive la resurse, recte gaz, o dată cu alinierea preturilor la UE. In plus, defrișările masive din bazinul superior al Muresului, vezi UDMR si acolitii, au redus debitul Muresului la aproape nefunctional. Colac peste pupaza, in loc de retehnologizarile promise de noua corporatie indiana ce a cumparat de la Cristești o uzină perfect functionala, a sosit criza economica ce a lovit drastic in afacerile grupului indian, obligandu-i sa renunte la orice investitii. Fara bani, gaz, apa si sonde oprite de Regia Sarii pt a evita surpari in zona Ocna Mures (vezi cazul surparii magazinului Plus), uzina nu a mai mai avut nicio sansa. Bogdan a ramas manager pt ca s-a zbatut pt oras pana in ultima clipa, facand carare la patronatul indian, Romgaz, Salrom si Ape. Degeaba, banii indienilor nu au sosit. De inteles, nu era rea-intentie, aveau planuri mari de export soda, dar criza economica i-a lovit din plin. A fost un pas pana la faliment. O data inchisa, singura sansa era transformarea intr-un parc industrial care sa atraga noi firme in activele ramase si pe terenul unde se doreau hale noi, moderne. Toate parcurile industriale din jud. Alba si Cluj sunt pline, deci orasul avea si are potential: aproape de A10, conectare perfecta la reteaua nationala de gaze naturale, reteaua Electrica cu statii trafo, reteaua CFR Marfa, plus noul ansamblu balnear in constructie. Asta asa, sa vedeti faptele asa cum au fost din perspectiva unui varstnic inginer al fabricii, neaberand cu prostii de genul „case in Elvetia” si alte bazaconii. Dumnezeu e sus si vede cine si ce spune, cine si ce a facut. La Ocne viata prospera va renaste, o sa vedeti, desi multi șovagai nu isi doresc asta.

  8. Dl.Grama ,nu vă face cinste caracterizarea fostilor angajati ” ocneni putori” cu ajutorul cărora combinatul a avut ” perioada ei de glorie” sau această glorie se datorează doar inginerilor si directorului Bogdan,după cum arată combinatul sperantza dv.de ” o viatză prosperă la OCNA” sună utopic ,eventual cu ajutorul fiului rătăcitor să se ridice din cenușă acel parc industrial ( CLUJUL nu este cel mai bun exemplu ) in ceea ce privește ” prostiile caselor din Elvetzia” denotă faptul că suntetzi un apropiat in cunoștintză de cauză și atunci vă intzlegem pledoaria in favoarea fam. BOGDAN .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.