Taximetriștii clujeni au protestat marți, 12 octombrie în curtea interioară a Primăriei Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc le promite de luni de zile majorarea tarifelor dar nu o face, toate documentele au fost depuse la Primărie însă proiectul se presupune că va intra la dezbatere în ultima ședință din acest an. Vicepreședintele Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania consideră că lucrurile vor rămâne neschimbate și de această dată. |
Taximetriștii din Cluj-Napoca au decis să inițieze un protest în curtea interioară a Primăriei cu motivul că domnul Primar Emil Boc îi duce de nas de câțiva ani cu promisiunile de majorare ale tarifelor. De 6 ani tarifele taximetrelor clujene sunt neschimbate cu toate că între timp toate costurile s-au scumpit iar profitul final al lor este destul de redus. Un nou regulament de taximetrie a fost dezbătut acum câteva luni de către administrația locală dar încă nu s-a aprobat. Motiv pentru care peste 100 de taximetriști au decis să se adune în curtea Primăriei pentru a-și cere drepturile. Aceștia susțin că de 6 ani tarifele le-au rămas neschimbate, timp în care s-au scumpit toate și nu li se mai merita taximetria. Încă din luna iulie protestatarii au cerut majorarea tarifului maximal de la 2,25/km la 3,75/km, însă fără succes. Declarația vicepreședintelui Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania, Ioan Pugna: Reporterul Gazeta de Cluj a luat legătura cu vicepreședintele Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania, Ioan Pugna care a descris mai precis motivele nemulțumirilor taximetriștilor: „Am fost la protest ca să înțeleagă Administrația Locală că situația asta nu este ok. Nu mai putem așa, muncim doar ca să plătim motorină și taxe la stat, deci suntem mult sub costurile de operare. Am depus noul proiect la Primărie iar în ziua protestului s-a întrunit o comisie de urgență și în cadrul acesteia, un economist a găsit o problemuță de 0,08 bani. A fost o greșeală pe care mi-am asumat-o, care s-a întâmplat în momentul în care am transcris datele din Excel în documentul în care sunt toate argumentațiile. Acest fapt însă n-ar trebui să afecteze aprobarea proiectului, chiar domnul viceprimar Dan Tarcea ne-a promis că la următoarea ședință din data de 20 decembrie, vor fi aprobate tarifele rezultate din fundamentare. Eu nu știu ce să zic, senzația mea este că o să se găsească iar tot felul de motive și o să ne spună că nu o să fie aprobat nimic. Noi din 2018 încercăm să ne cerem drepturile dar de atunci e o luptă surdă în care tot la două săptămâni ni se mai cere ceva, la trei săptămâni se mai descoperă câte ceva care nu este înțeles. Nu știu deocamdată dacă o să mai protestăm, va trebui să mă consult cu colegii pentru a vedea ce forme de protest am putea să adoptăm.” Intenția de majorare a mai fost discutată o dată În urma discuțiilor efectuate în cadrul Comisiei de negociere a tarifelor maximale, luna trecută administrația locală a stabilit următoarele majorări: Tarifele pe timp de zi la pornire este de 3.10 lei, tariful distanță lei/km este de 3.10 lei iar staționarea pe oră este de 31 de lei. În ceea ce privește tarifele pe timp de noapte acestea sunt de 4.5 lei pentru pornire, 4.5 lei distanță lei/ km și 45 de lei pe oră pentru staționare. Cu toate acestea, punerea în practică a acestei decizii a fost amânată. Reporterul Gazeta de Cluj l-a contactat telefonic în trecut pe Ioan Pugna , vicepreședintele Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania care a afirmat următoarele: „ Am fost refuzați pentru moment, am fost ieri în comisie cu domnul Tarcea și domnul Boc și ne-am făcut de rușine. Nu am știut să ne motivăm tarifele, deci luna asta nu o să fie vreo schimbare, în decembrie o să mergem cu forțe proaspete. Ne-o făcut praf cu corpul de control și cu juridicul de la primărie, ne-o demontat toată fundamentarea și acum noi trebuie să o facem din nou și să o luăm de la zero. Noi ca asociație ne-am asumat că de data aceasta nu ne-am făcut temele.” Argumentul prezentat de către taximetriști, în vederea creșterii prețurilor a fost aprecierea contribuției pe care aceștia au adus-o pentru a îmbunătății calitatea transportului public. Cererea de majorare a tarifelor a fost propusă de către Asociația Taximetriștilor Clujeni în repetate rânduri de-a lungul anilor având în vedere că și costul biletelor de autobuze au crescut încă din vara anului trecut. Cu toate acestea, aproape 6 ani de zile, tariful taximetrelor în Cluj a rămas neschimbat. Prin urmare vestea de la administrația locală a fost primită cu brațele deschise de către activanții domeniului care în urmă cu o lună au fost convocați la o sedință cu reprezentanții administrației locale clujene care după 6 ani de pauză, au decis să facă o schimbare și să îi ajute. În urma îndelungatelor negocieri, noile tarife pentru serviciul public în regim de taxi au fost stabilite și aprobate de reprezentanții municipalității clujene, urmând astfel să fie subiectul unei hotărâri de Consiliu local următoare, cel mai probabil prin suplimentarea deciziilor care urmează să fie adoptate. Rămâne de văzut când se va termina lupta taximetriștilor cu administrația locală clujeană. În Cluj-Napoca la momentul actual funcţionează mai multe firme de taximetrie, Primărie eliberând peste 2500 de licenţe de taxi. Iar toți protestatarii care provin de la diversele firme sunt în pragul disperării, punându-și întrebarea dacă să mai continue în acest domeniu sau să se reorienteze către alte activități. Clujul nu este martorul primului protest al taximetriștilor, aceștia în urmă cu o lună au mai efectuat încă o mișcare de grup asemănătoare cu acesta, tot pentru a se revolta birocrației și criteriilor „extenuante” impuse de către administrația locală clujeană. |