Tehnicianul echipei Steaua, Laurentiu Reghecampf, a declarat, sambata, dupa meciul cu Gaz Metan Medias, scor 2-2, ca gruparea bucuresteana si Tottenham s-au inteles in privinta transferului lui Vlad Chiriches la clubul din Anglia.

„Starea lui Chiri este buna. S-au inteles cluburile pentru transferul lui. Ma bucur foarte mult pentru el. I-am spus sa aiba rabdare si incredere. Sper ca el sa ne ajute marti seara, daca va fi, bineinteles, sanatos. Clubul a luat multi bani pe el si sunt sigur ca va ajunge la o echipa si mai mare. Nu pot sa spun suma pentru care s-a transferat, dar este una foarte mare. El va ramane in istoria acestui club, daca vom reusi sa calificam echipa in grupele Champions League”, a spus Reghecampf.

Totodata, managerul Stelei, Mihai Stoica, a declarat, sambata seara, la Digi Sport, ca transferul lui Vlad Chiriches la Tottenham se face pentru 9,5 milioane de euro.

In schimb, impresarul Victor Becali a spus ca fotbalistul nu a semnat cu echipa engleza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.