Teodor Tanco despre Securiștii Clujului

Teodor Tanco este unul dintre cei mai vechi membrii ai Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca și un împătimit al luptei cu vechii securiști. El scrie cărți pe diverse domenii, dar cartea sa Sfinți și Securiști, care tratează în principal tema mitropolitului ”roșu” Bartolomeu Anania a avut succes și din acest motiv scoate o nouă ediție, dublă ca număr de pagini. Despre securiștii pe care i-a avut Clujul puteți citi mai jos într-un amplu interviu.

Reporter: Care a fost relația lui Bartolomeu Anania cu Securitatea? Cum vedeți diferența dintre preotul și colaboratorul securității?

Teodor Tanco: E una dintre mult comentatele probleme. De altfel și cercetarea nu este încă definitiv încheiată. E o problemă deschisă a cercetării și a concluzionării ei pentru cei care nu sunt convinși pe de o parte sau de alta a activității complexe, bogate și politice pe care a desfășurat-o acest apreciat literat. Dacă ar fi să vă mărturisesc de la început vă pot spune că a fost una dintre cele mai vechi cunoștințe de-ale mele. Din tinerețea școlară am avut prilejul să ne cunoaștem. Tânărul scriitor pe atunci Valeriu Anania și debutantul în presa literară, elev în ultima clasă de liceu(n.r. Teodor Tanco). Viața unuia și a altuia a fost diferită, specială, întortocheată și grea. Adeseori cu praguri și de puține ori, mai cu seamă la mine, cu reușite si succese. Incomparabile, firește, cu ale acestui până la urmă înalt arhiereh al bisericii ortodoxe române.

Colaborarea lui Bartolomeu Anania, în replică la un material nedocumentat

Rep.: Din documentele pe care le-ați studiat credeți că Bartolomeu Anania a colaborat sau nu cu Securitatea?

Teodor Tanco: Da, dar pentru mine nu a fost o problemă. Aș fi dorit să nu o abordez. În viața mea a rămas literatul și nu prelatul, în prețuirea mea, în afectivitatea mea. Mai mult, intervenția mea în discuțiile acestea a fost provocată. Aș vrea să fiu corect că se apropie și Sfintele Sărbători. Să fiu cât se poate de rațional și obiectiv. Obiectiv sunt pentru că dacă nu aș fi convins nu aș sta pe o poziție de sinceritate și corectitudine, nu m-aș preocupa că în prezent cercetez. E vorba de a doua ediție a cărții ”Sfinți și securiști” care va fi dublă cantitativ față de prima. Începutul informării mele pe problema Bartolomeu securistul a fost provocată de către scriitoarea Ioana Diaconescu din România Literară pe care o socot cel puțin neinspirată. Ea s-a prezentat nepregătită și a realizat un serial pe această temă la care eu la fel am răspuns cu un serial. În primul rând m-a provocat de ce nu l-a lăsat în pace. Era o perioadă când nu se discuta cazul Bartolomeu. El era așezat într-un statut arhieresc, nu deranja pe nimeni în lumea scriitorilor. Din acest punct de vedere era chiar un mare admirator al literaturii române contemporane. Cunoscuse nume mari de tot și în viața civilă, în cea monarhală și în închisori. De la Arghezi și până la cei mai tineri scriitori. Poate că nu e încă lămurit și limpezit de ce am dat replica acestei intervenții ale Ioanei Diaconescu. Ea a prezentat că va dovedi și va căuta să arate și să convingă că acest înalt arhiereu nu a fost colaborator al Securității. Cum mai poți să spui după ce alt înalt arhiereu al Bisericii, mitropolitul Plămădeală de la Sibiu, l-a declarat textual că este unul dintre marii securiști și mai mult i-a dezvăluit și numele de cod. S-au publicat materiale foarte clare și limpezi în Adevărul că a avut numele de cod Apostol.

Rep.: Cum l-ați compara pe actualul Mitropolit Andrei Andreicuț cu Barolomeu Anania sub aspect canonic?

Teodor Tanco: Sub aspect canonic nu este om înzestrat ca și Bartolomeu. De ce? Orice popă este bun dacă cântă bine. Este prima condiție a unui preot și a doua condiție de manifestare este dacă predică bine. Având aceste două calități orice popă și orice înalt demnitar bisericesc este o personalitate. Dar, omul acesta se apropia de momentul înalt al chemărilor sale ca preot când săvâșea liturghia. Se concentra, se pregătea și nu accepta nicio abatere de la canoane. Era foarte riguros. O mărturisesc și din punct de vedere al documentării și al rezultatelor acesteia, dar și a felului cum eu am participat la slujbele lui și nu o dată. Și mai cu seamă la cuceritoarele sale predici, deși eu sunt greco-catolic. Dar, pentru mine biserica ortodoxă este prețuită pentru valorile reale, autentice, cinstite și nepolitizate. Aici sunt problemele de bază grave ale instituției. Acestea sunt de răspunderea Bisericii Ortodoxe Române. Știți prea bine și a fost o mare decepție a unui popor și a unui tineret când sinodul a hotărât să nu fie deconspirați colaboratorii securității. Ne mirăm de răbufnirile acestea ale tineretului, însă ei nu au răspunsuri la o serie de întrebări. Dar sunt atâtea și în plan social, cetățenesc, material, ideologic-doctrinal și cultural. Atâtea probleme are tineretul nerezolvate. M-am bucurat de ultimele lui manifestări, amintindu-mi mereu de Franța anului 1968. Aveam un bun prieten pe baricade acolo. De aceea vă spun că lumea începe să se lămurească cu o serie de probleme ale instituției bisericești, iar încrederea trece pe partea altor organe.

Legătura dintre securiștii de la Mitropolia Clujului

Rep.: Cum vedeți dintre cei doi din punct de vedere a colaborării cu Securitatea?

Teodor Tanco: Dacă în cazul lui Bartolomeu este vorba de o suferință, în cazul lui Andrei Andreicuț decepția mea este totală. Nu mă sfiesc să spun că Bartolomeu mi-a fost mult timp un model. Ca student era cu cinci ani mai mare decât mine și era afirmat. În 1946 venisem debutant în presa scrisă, dar abia bâjbâind. Între cei doi este o deosebire colosal de mare și cultural și în planul acesta general al prestigiului în opinia publică. Omul acesta(n.r. Andrei Andreicuț) stă și mai rău. După ce a avut două negații de la CNSAS, adică i s-a răspuns că a fost colaborator a avut și un proces pe tema asta și în proces instanța a hotărât calitatea lui de colaborator al securității. Cum sună să fie în fruntea bisericii un securist?

Rep.: Credeți că Biserica Ortodoxă nu poate alege alți oameni în fruntea lor decât foști colaboratori ai vechiului regim?

Teodor Tanco: Nu. Nu poate pentru că e prea îmbâcsită până sus de securiști. Securiștii se susțin și se promovează. Preafericitul Teoctist a fost unul dintre cei mai calificați securiști. Vreau să spun că oamenii aceștia au fost înainte legionari și ulterior au devenit colaboratori ai securității. Ei nu au fost membrii Partidului Comunist, ci niște instrumente dintre cele mai perfide și periculoase ale securității de stat. Fiind în situația aceasta constrângându-i, arestându-i și chinuindu-i și scoțându-i și promovându-i în înaltele funcții până la funcția de patriarh al României. Departe de a mai fi acestea secrete pentru cineva și de aceea toate bisericile ar fi avut datoria până acum…Dar universitățile nu ar fi avut datoria să își limpezească probleme acestea? Dar uniunile de creatori nu ar fi avut datoria exemplară ca ei să fi început? Nu a început nimeni. Și acum o să se vadă mai cu seamă în versiunea a doua a cărții Sfinți și Securiști. Iar voi aveți meritul întâi în acest oraș fiindcă ați fost primii care ați prezentat o listă care v-a parvenit și a ajuns în presă și i-a făcut cunoscuți pe cei 21 de foști colaboratori din Uniunea Scriitorilor din România.

Rep.:  Puteți să îmi spuneți care sunt cei pe care Mircea Arman a dorit să îi cenzureze în Tribuna, după cum afirmați în cartea Sfinți și Securiști?

Teodor Tanco: Replicile mele la materialele din România Literară au fost datorită faptului că m-am scandalizat. Este greu de înțeles că eu am suferit că mi-a pătat modelul. Acest Bartolomeu. Îl știam că a fost securist, dar nu m-a interesat. Pentru că l-am cunoscut prima dată și l-am prezentat la o societate literară. Când am văzut articolele m-au deranjat neadevărurile. Este și de structura internă a mea, eu am făcut dreptul. Nu am profesat decât ca parte teoretică. Replica mea a fost cele trei mari articole din Tribuna. A fost un noroc mare că mi le-a publicat. Atunci redactorul șef era regretatul Maxim Danciu. Și atunci mi s-a publicat acestea. Mai aveam însă un material de publicat. Dar acela mi l-a tăiat și în loc să apară în continuarea articolului meu a apărut replica foarte tare a lui Mircea Popa, Constantin Cubleșan și Aurel Sasu.

Rep.: Am citit în cartea dumneavoastră că v-ați mirat că Andrei Marga nu apare pe lista de colaboratori ai Securității. Aveți informații în acest sens mai multe decât cele care au apărut în presă?

Teodor Tanco: Lista de securiști publicată de Gazeta de Cluj a fost din Uniunea Scriitorilor și din acest motiv nu apar o serie de nume, însă m-a durut mult când am aflat că a fost și un turnător oarecare, ci foarte înalt, foarte calificat. De aceea a plecat cu două burse: o dată în Germania și o dată în America. El însă nu era afirmat ca și scriitor, deși acum l-au făcut membru în Uniunea Scriitorilor. Acolo a intrat și actualul rector(n.r. Ioan Aurel Pop), deși nu știu dacă era cazul. Ei ar trebuie să fie în societățile lor, dar uite că nu au o societate a filozofilor, cum era înainte, societatea istoricilor și din cauza asta toți urmăresc să intre în Uniunea Scriitorilor până o desființează. Mult nu o să trăiască așa că dacă luați lista membrilor Uniunii Scriitorilor clujeni din 285 câți suntem acum în prezent nu știu dacă jumătate sunt adevărați scriitori care merită să fie în uniune. Restul sunt aduși.

”Securiștii vor conduce țara cât trăiesc”

Rep.: Cât credeți că vor mai persista securiștii la conducerea țării și a tuturor structurilor ei?

Teodor Tanco: Cât trăiesc. Cât trăiesc și încă puțin. Aproape devin nemuritori prin urmași. Toți și-au pregătit copii educându-i la cele mai înalte școli și le este foarte drag Apusul din punctul acesta de vedere. Unii nici nu mai vin pentru că își fac poziții acolo, iar cei care se întorc sunt copii părinților. Cât or fi în viață și cât mai trăiesc aceștia eforturile mele sunt colosale: sunt eu singurul în Clujul acesta care am refuzat(n.r. colaborarea cu Securitatea) și mi-am asumat toate răspunderile personale și toate consecințele grele, negative(scoaterea din universitate)? Am reușit să adun cu certitudine opt nume de oameni care nu au cedat. Cel dintâi e mult regretatul Constantin Noica care a spus la ieșire din închinsoare că decât să își toarne semenii mai bine să îl ducă în celulă de unde l-au scos. Sunt puține exemple, nu e numerică refuzarea aceasta. Am găsit o serie de oameni care și-au păstrat demnitățile mici, chinuiți, nepromovați. Eu am îndurat destul de mult. Fostul rector, apropiatul meu amic Ion Vlad m-a scos din universitate. Dacă și universitatea avea un rector de nivelul lui Vlad vă dați seama la ce nivel a scăzut prestigiul universității…Ion Vlad, rector…După savanții aceia mari: Daicoviu, Ripan, Ștefănescu, Sextil Pușcariu.

Rectorul UBB, turnătorul Ion Vlad

Rep.: Cum credeți că a ajuns domnul Vlad rector?

Teodor Tanco: Cum a ajuns și redactor șef la Tribuna, cum a ajuns și președintele Uniunii Scriitorilor. Cum ajungeau toți turnătorii. Cum să ajungă? Eu aveam 50 de ani când m-au scos și eram lector. Erau rușine că toți colegii mei erau profesori. Păcătosul acesta de Vlad era și rector. El a semnat hârtia de îndepărtare a mea din universitate în aceeași zi cu a doamnei Cornea: 16 noiembrie 1976.

Rep.: Totuși, actualul rector, Ioan Aurel Pop, l-a premiat pe domnul Vlad…

Teodor Tanco: Tare v-aș ruga și v-aș propune să mergeți la domnul rector și să îl întrebați de ce l-a premiat. Sunt așa de mic eu ca să dau un răspuns așa de important. Duceți-vă la domnul rector și să vă spună de ce l-a premiat. Ar trebui să treceți și pe la universitate din când în când și să observați. Ba, uneori nu este rău să și observați. Ar fi spre sprijinirea universității. Dacă nici presa nu face asta și nu ați fi făcut-o chiar că nu mai aveam nicio direcție în istoria noastră.

Rep.: Am publicat în ediția electronică o lista a președinților UASCR care primeau avans la salariu. Președintele era Ioan Rus, care este actualul ministru al Transporturilor. Cum îi vedeți pe foștii președinți ai UASCR?

Teodor Tanco: Președintele Asociațiilor Studențești a fost și domnul Marga. Întrebați-l pe domnul Marga de ce a fost și cine îi putea fi urmaș? El nu putea decât să vină în urma unui alt fost securist președinte și după el și după alții nu putea să vină decât tot ei. Tot ei. Nu putea fi pus unul ca mine sau ca altul care nu eram..Eu nu sunt un om de dreapta radicală. Nici prin natura mea sau prin tradiția familiei. Eu provin dintr-o familie mare de național-țărăniști. Partidul Național Țărănist a fost un partid de centru-stânga și a avut alianțe cu comuniștii în 1937. Și totuși numai pentru faptul că nu am devenit colaborator, securist au fost toate consecințele pe care le-am suferit. De aceea zic că trebuia să fii colaborator sau turnător ca să fii în aceste demnități. Nu se poate să nu fii. Rus, nerus, indiferent cine este. Eu vorbesc de funcție. Trebuia să fii în nomenclator. Era acea categorie de comuniști care se bucura de o încredere atât de mare încât ei dădeau și declarații de informare și de direcționare. Luau hotărâri asupra oamenilor pentru că ei conform unor hotărâri a comitetului central din 1968 membrii de partid din funcție înalte nu trebuiau să semneze angajamentul cu securitatea ca să colaboreze cu securitatea. Dar până la urmă, temându-se partidul de concurența securității a ajuns să și-o subordoneze încât partidul dicta, impunea și hotăra pentru securitate. Armata se subordona partidului. Comandantul suprem al tuturor forțelor armate din Cluj se supunea primului secretar de partid. Dar aceasta era condus de către echipa de nomenclaturiști. Oamenii de garanție ai partidului. Ei tăiau și spânzurau. Ei erau peste Securitate.

Lista cu nomenclaturiștii comunismului, încă așteptată

Rep.: Când vom afla lista cu acești nomenclaturiști?

Teodor Tanco: Atunci când voi o veți publica. Dacă nu ar fi ziarul vostru nu ar fi lista aceasta de 21 de securiști din uniunea scriitorilor. Dacă nu iese public, ei niciodată nu se vor dezvălui. Dimpotrivă: se ascund, se protejează, se avansează. Pentru mine e o tristețe să merg la manifestări culturale că îi simt. Din păcate ei ne conduc. Pentru mine e o bucurie și un fior mă cuprinde, mă răsplătește că există o marjă de siguranță. Cineva e de pază, stă și urmărește și informeaza. Și mai cu seamă presa de investigații. Sunt niște fițuici care apar, care scriu toate accidentele. E enorm de greu de ajuns la adevăr și de investigat. Nu ar trebui să fie un ziar, fie din provincie, fie din sat, dacă nu are o problemă majoră cu care se ocupă. Pentru mine există presă scrisă și presă mass-media. Dacă se poate numi presă, dar aceea e mass-media. Prin presă înțeleg presa scrisă. Și aceia sunt ziariști care pune mâna pe condei și scriu. Fie că condeiul vostru foarte modern, e cu clape, al meu era din grafit și lemn. Îi zic metaforic creon. Aceasta este presa și în asta și cred. Mă uit bunăoară ce distanță mare este între o informație dată, felul cum este relatată, sobrietatea ei și receptarea ei de către cititor față de aceași informație transmisă pe televizor. E o deosebire mare față de cum se transmite pe radio. Cinste acestei instituție, radioul, care iese la post. Enorm de mult a făcut în cauza basarabeană. Sunt omul care din aprilie 1991 tot merg în Basarabia, deși sunt năsăudean. Am fost de cel puțin de 12 ori. Am fost și în octombrie anul acesta, așa bătrân cum mă vedeți, când mi-am lansat o carte. Ediția ”Barasbia-numele tău e Maria.” Am fost de la Cernăuți și până în Odessa. Am fost și în Transnistria când încă se mai putea. M-a prins acolo războiul în 1992. Am fost în Parlamentul țării când s-a declarat independența. Mă mândresc pentru că sunt și posesorul legitimației cu care am participat la adunarea generală a parlamentului cu invitați de presă. Eu fiind membru al uniunii scriitorilor am fost acceptat ca ziarist. Am stat în lojă cu Vieru, cu Nicolae Cimpoiu, cu Arcadie Suceveanu. Știu cât face radioul și presa în ajutorul Basarabiei. Vă întreb ce face televeziunea? Nimic. Nu sunt un inamic al televiziunii, dar credeți-mă că este de doi bani. Cu excepțiile de rigoare ale oricărui post. Presa scrisă nu va muri niciodată. Eu nu cred într-o formă stabilă a actualei formule de internet.