Un bărbat de 35 de ani, din județul Hunedoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a înșelat o societate de vânzări. Țeparul comanda telefoane mobile, le desigila, înlocuia produsele cu monede lipite pe o bandă, iar la final ar fi sigilat cutia produselor, dând impresia unui produs nedesfăcut anterior

„La data de 17 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul pentru Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Florești, într-o cauză privind infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

Din cercetări a rezultat faptul în perioada decembrie 2022 – iulie 2023, un bărbat de 35 de ani, din județul Hunedoara, ar fi indus în eroare o societate comercială care administrează o platforma de vânzări online din România și ar fi determinat remiterea unor sume care reprezentau rambursarea integrala a unor produse comandate anterior de către acesta și returnate în mod fraudulos. 

După primirea coletelor comandate, care conțineau telefoane mobile, bărbatul le-ar fi desigilat, iar ulterior ar fi înlocuit produsele cu monede lipite pe o banda, iar la final ar fi sigilat cutia produselor, dând impresia unui produs nedesfăcut anterior.

Mai apoi, ar fi plasat coletele în diferite locații de preluare/predare în regim personal.”, a indormat IPJ Cluj.

În urma percheziției au fost descoperite și ridicate sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, unelte pentru sigilarea cutiilor, dar și cartele telefonice, despre care există bănuiala că ar fi fost sau urma a fi utilizate la comiterea unor fapte de înșelăciune similare.

„În baza probatoriului administrat, la data de 17 iulie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat instanței de judecată, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Cluj și Direcția Operațiuni Speciale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.”, a informat IPJ Cluj.

Citește și: Călin Mitică a fost achitat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.