De la o vreme, apar tot mai des exemple concrete în care romii – o populație care-și cucerește, efectiv, spațiul vital – sunt actorii unor întâmplări violente, în majoritatea zonelor țării: de la cele de munte, până în orașe. Un astfel de caz s-a petrecut, săptămâna trecută, la Sânnicoară: un bătrân care-și paște de mai mulți ani vitele, în zona liniilor dezafectate de cale ferată a fost bătut crunt de o familie de romi care i-a cerut imperativ să părăsească zona și să le facă loc, aceștia având  aproximativ zece cai care trebuie să pască pe pășunea respectivă. Iar gestul de împotrivire l-a costat scump pe bărbatul de 69 de ani, fiindcă romii i-au rupt două coaste, cât ai zice pește, cu o bâtă!

Ilisie Pușcaș, din Sânni-coară, n-a fost un om oarecare la viața lui, ci șofer la I.R.T.A. Cluj, timp de treizeci de ani – și apoi la „partid”, la Regia Autonomă “Victoria”! După ce s-a pensionat, acesta s-a dedicat în totalitate creșterii vitelor, deținând în permanență între două și patru animale. Le-a păscut pe pajiștea din zona liniilor dezafectate de cale ferată de pe aria localității, cu permisiunea Poliției TF, care i-a spus că vacile lui nu fură fier doar pasc, așa că nu e nicio problemă în cazul său. Dar, între timp, pe locul respectiv și-au făcut apariția, prin violență, romii, care au cucerit teritoriul pas cu pas: la început l-au eliminat din joc, prin bătaie, pe vechiul șef de depozit și paznic al depozitului CFR din zonă, care locuia acolo – după care s-au mutat ei în casa respectivului, plecat în bejenie. Apoi romii au tot adus cai în zonă și au preluat o par-te uriașă din pajiște, lăsându-i lui Ilisie doar un petic mărunt pentru văcuțele lui, fapt de care acesta, om modest, nu a făcut caz, crezând că astfel va fi lăsat în pace. S-a înșelat însă amarnic! Rapid, romii i-au dat ultimatum să dispară din zonă, iar când a sosit sorocul Saveta, mama “geambașilor” l-a luat efectiv, pe bătrân, de gât! Omul a ripostat, așa cum era și firesc, moment în care și-a făcut apariția Vișinel, fiul ei, care l-a zvântat pe Ilisie în bătaie, cu o bâtă. Povestește acesta la I.M.L. Cluj, între două icneli de durere: “După ce m-am ridicat de la pământ m-am dus acasă și am bolit, stând în pat, crezând că o să-mi treacă. Asta s-a întâmplat săptămâna trecută, marți. Dar peste două zile, în loc să mă fac mai bine m-am simțit tare rău și am fost nevoit să chem salvarea. Așa că am venit la Cluj, la U.P.U., unde medicii m-au dus la “raze” și au descperit că am două coaste rupte. Au fost la spital și polițiștii de la Cluj și ei m-au sfătuit să vin la I.M.L. după care să mă prezint la Postul de Poliție Apahida, cu certificatul medico-legal la mine”. Bărbatul este poftit, curând, în cabinetul de consultații, de unde se întoarce în scurt timp cu un certificat în care legiștii i-au recomandat trei săptă-mâni de îngrijiri medicale. Dezorientat, cu hârtia în mână Ilisie îmi mărturisește, înainte de a părăsi instituția medicală:

“Să vedem ce zice acuma poliția, așa voi face cum zic ei. Acuma am în șură două vaci și doi viței – și, zău, nu știu unde o să-i mai pot duce la păscut. Eu locuiesc acolo și am animale de când mă știu, așa că habar n-am unde să plec tocmai acuma, la bătrânețe”. Apoi, umil – și evident sfârșit fizic și psihic – omul părăsește, asemeni unui câine bătut, sediul I.M.L.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.