Senatorul clujean Alin Tișe consideră că banii românilor au fost cheltuiți pentru obținerea de voturi pentru PSD, când din aceștia se puteau construi patru spitale de urgență. Acesta vrea că ministrul Dragnea să răspundă penal ”pentru modul netransparent şi abuziv în care a alocat în campania electorală aceşti bani”.

 

În total s-au cheltuit 420 de milioane de euro din Fondul de Rezerva al Guvernului anul trecut, prin HG-uri, iar cei mai mulţi bani, jumătate din această sumă, s-au dat MDRAP şi apoi prin ordin al ministrului Liviu Dragnea, fără criterii, către autorităţi locale, pentru a acoperi investiţii minore și la cheltuieli curente.

De asemenea, 10 milioane de euro au fost alocați pentru biserici, spune senatorul.  ”În campanie cu pomenile electorale se puteau ridica 4 spitale  la valoarea de 1oo de milioane de euro”, spune acesta. În plus, s-au cheltuit 50 de milioane de euro pentru stadionul din Craiova, care are 30.000 locuri . ”El costa 55 de milioane de euro +TVA. Cluj Arena are 31.000 locuri şi a costat doar 35 mil. euro. Guvernul Boc a alocat 14 mil. euro pentru ClujArena, iar corpul infracţional organizat (numit corp de control) al neocomunismului Ponta a afirmat si scris in raport, ca au fost dat bani ilegal pentru clujeni din fondul de rezervă. Cum se face ca el da acum 50 mil euro (adică aproape tot ) din banii tuturor romanilor?  Solicit organelor abilitate ale statului să verifice cum se finanţează integral un stadion din fondul de rezervă, la o autoritate publică locală  şi dacă este vorba de mită electorală promisă pentru voturile obţinute”, a spus Tișe într-o conferință de presă.

 

Bani pentru traseiști

Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, în realitate aflat la dispoziţia prim-ministrului, a fost majorat în 2014 de mai mult de 10 ori pentru a acoperi aşteptările electorale. În bugetul adoptat în luna ianuarie, Fondul de Rezervă al primului ministru apărea mai mult ca o sumă modică – 168.129.000 de lei. Pe parcursul anului, Fondul de Rezervă a fost suplimentat periodic la rectificări pentru ca la final de an hotărârile de Guvern care au împărţit banii să ajungă să însumeze 1.893.347.000 de lei. Ajustate, fondurile speciale aflate la îndemâna exclusivă a prim-ministrului, au triplat suma alocată în acelaşi mod în anul anterior, unul fără miză electorală, în care, tot sub un Guvern Ponta, s-au „rezervat” doar 557.305.000 de lei în acest scop. Cei mai mulţi bani – 946 de milioane – s-au îndreptat, prin Ministerul Dezvoltării şi apoi prin ordin al ministrului Liviu Dragnea, către autorităţi locale, pentru a acoperi „costurile pentru sezonul rece”. O coincidență face ca Liviu Dragnea să fi fost cel care a distribuit fondurile ”necesare” către primarii traseiști. Cei mai mulţi bani, 946.538.000 de lei din 1,8 miliarde cât au însumat, la final de an, Hotărârile de Guvern date în acest scop, au ajuns însă în primării sau Consilii Judeţene, fără ca criteriile să fie în toate cazurile cunoscute. Doar 221 de milioane au fost destinate exclusiv reparaţiilor necesare după inundaţiile din vară în Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.