Toma Rus a „uitat” să-şi completeze declaraţia de avere
Mercedes-urile şi chiria de la „U” Cluj nu sunt trecute în declaraţia de avere

Toma Rus este unul dintre cei mai celebri poliţişti români, din păcate nu prin prisma faptelor de vitejie derulate în timpul exercitării funcţiei în slujba cetăţeanului. El s-a făcut cunoscut pentru faptul că este unul dintre cei mai bogaţi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), asupra averii sale planând o mulţime de semne de întrebare.  Aceasta  poate fi verificată uşor, consultând declaraţiile de avere publicate pe pagina electronică a poliţiei Române. Totuşi, respectivele declaraţii de avere sunt incomplete. Astfel, în ultima declaraţie, bărbatul a „uitat” să menţioneze faptul că deţine două maşini de lux şi că obţine, în urma închirierii unui spaţiu, venituri „frumuşele”.

Declaraţie fără avere

În declaraţia de avere publicată pe pagina electronică a Poliţiei Române, Toma Rus afirmă că deţine două terenuri, unul agricol şi unul în intravilan, amândouă situate în comuna natală, Recea Cristur, ambele fiind în suprafaţă de aproape 10 hectare. De asemenea, acesta mai deţine un apartament pe Calea Dorobanţilor la numărul 21, apartament 22, într-un bloc situat în apropierea clădirii Tribunalului Cluj. Rus mai are şi o casă de vacanţă de 505 mp în comuna Recea Cristur. În declaraţia de avere, Toma Rus a trecut că a vândut în 2007 un spaţiu comercial, obţinând 50.000 euro în urma tranzacţiei. La capitolul salarii, Toma Rus a consemnat că a obţinut în 2007 o remuneraţie netă de 71.800 lei, în urma exercitării funcţiei în cadrul IGPR. Tot în declaraţia datată 1 septembrie 2008, Toma Rus a specificat că a obţinut dividende de peste 30.000 lei de pe urma farmaciilor pe care le deţine împreună cu soţia sa.

Totuşi, în respectivul act oficial nu este trecut faptul că acesta şi soţia au în proprietate două maşini marca Mercedes, ambele valorând peste 100.000 euro. De asemenea, el nu a menţionat că  a închiriat apartamentul de 200 mp clubului de fotbal Universitatea Cluj, lucru confirmat atât de către conducerea „şepcilor roşii”, cât şi de către comisarul Rus. Mai mult, spaţiul cu pricina a fost închiriat încă de la începutul anului trecut, iar ultima declaraţie de avere a comisarului este datată  septembrie 2008, adică la mai mult de nouă luni de la semnarea contractului de închiriere cu clubul universitar. Este curios totuşi de observat de ce comisarul a „uitat” să treacă în declaraţia de avere respectivele venituri.

Pe drumul cel bun

În momentul de faţă, Toma Rus este noul adjunct al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul IGPR. El a fost avansat din funcţia de director general al DGCCO în urma deciziei fostului ministru al internelor, Gabriel Oprea. Avansarea lui Toma Rus în acest post este cu atât mai controversată, cu cât acesta a fost numit „la pachet” cu chestorul Virgil Ardeleanu. Scandalul desemnării celor doi ofiţeri superiori a aprins spiritele în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în urma numirii celor doi fostul ministru al internelor trebuind să renunţe atât la calitatea de şef al internelor, cât şi la calitatea de membru al PSD. Numirea lui Ardelean în fruntea DGIPI şi a lui Toma Rus pe postul de adjunct la Ordine Publică a fost o „manevră” a fostului ministru de interne, Ioan Rus. Este foarte probabil ca şi Toma Rus să fie nevoit, în următoarea perioadă, să-l urmeze pe Ardeleanu, acesta dându-şi demisia din funcţia de director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

Şantaj şi corupţie

Toma Rus este anchetat actualmente de către DNA pentru şantaj şi alte infracţiuni de corupţie. Concret, Toma Rus a închiriat de la societatea Piscicola un spaţiu situat în centrul municipiului, la un preţ derizoriu, pe care mai apoi l-a subînchiriat, dar şi faptul că acesta a beneficiat de o locuinţă de la Primărie, pe care a închiriat-o unei societăţi. În prezent, procurorii anticorupţie anchetează dacă această afacere a îndeplinit condiţiile locale. Inspectorii IGP au demarat, la finele lunii septembrie 2006, o anchetă cu privire la modul în care societatea Viafarm SRL, patronată de Zoia Luminiţa Rus, soţia lui Toma Rus, a închiriat un spaţiu comercial de 67,77 mp de la societatea Piscicola din Cluj-Napoca. Precizăm că spaţiul respectiv a fost subînchiriat Băncii Transilvania. Pentru spaţiul în cauză, situat în centrul Clujului, Viafarm, farmacia soţiei lui Toma Rus, plăteşte o chirie lunară către „Piscicola” în valoare de 980 de lei (9,8 milioane de lei vechi) pe lună, susţinea directorul SC „Piscicola”, Dorin Mărginean.

Acelaşi spaţiu a fost însă închiriat de „Viafarm” Băncii Transilvania pentru 18 euro/metru pătrat, potrivit declaraţiei lui Toma Rus. Ceea ce înseamnă o chirie lunară de 4380 lei pentru spaţiul iniţial. În realitate, suma încasată de Toma Rus doar din această afacere este cu mult mai mare, deoarece suprafaţa utilă a spaţiului a fost dublată prin extinderea unor ziduri. De asemenea, Toma Rus mai este cercetat şi pentru şantaj. Una din acuzaţiile care i se aduc face referire la faptul că Toma Rus este suspectat că l-ar fi şantajat pe finanţatorul clubului de fotbal CRF 1907. Conform plângerii formulate de către Arpad Paszkany,   Toma Rus  l-ar fi forţat să cumpere suplimente nutritive pentru echipa sa de fotbal de la farmacia care aparţine soţiei lui Toma.
Mai mult decât atât, Toma Rus este acuzat că ar fi făcut presiuni pe lângă Paszkany, pentru ca acesta să renunţe la procesul intentat Consiliului Judeţean Cluj în dosarul Iulius Mall. În fapt, finanţatorul echipei de fotbal CFR 1907 îl acuză pe Rus că ar fi venit la sediul firmei lui Paszkany pentru a-l “convinge” să renunţe la procesul intentat CJ Cluj, în dosarul privind concesionarea terenului pentru construirea mallului din cartierul clujean Gheorgheni.

Ştefan Trandafir

4 COMENTARII

  1. LA CE MILITIENI AU FOST INPINSI DE MAFIE IN FATA ACUM SE VAD REZULTATELE,ADICA;BATAI IN SCOLI CA CEEA DE LA GHIBU,IMPUSCATURI LA BRASOV,TONE DE DROGURI CARE TRANZITEAZA ROMANIA APROPO SEF LA VAMI ESTE PRIETENUL LUI TOMA,NELU POP ALT MAFIOT DE LA CLUJ,ELIBERATI TOTI PUSCARIASI PERICULOSI DA DE II IMPUSCA PE EI!!!!

  2. Toma Rus este cel mi mare traficant de droguri.Toma l-a acoperit pe traficantul de droguri Ficut, care l- platit cu 10.000 euro si un televizor…Toma este sef la crima organizata nu la combaterea ei…cine sunt nemernicii care l-au numit in functie ar trebui sa le fie rusine, dar degeaba ca sunt bagati in aceleasi afaceri…

  3. Vorbiti toti fara sa aveti dovezi, eu cred ca cei care l-au numit in functie au facut-o pentru faptul ca este competent de nota fiind si captura de droguri. Eu as zice sa -i lasam sa vorbeasca doar pe cei corecti, cei care nu se simt vinovati pentru faptele lor. Sigur rubrica asta ar fi alba.

  4. La ce moaca are asta io cred ca debordeaza de inteligenta, evident la nivelul si in breasla militienilor.Imi place totusi ca-l mai agata pe Man,pe pupincuristul de serviciu a lui Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.