Majorarea cu 50% a salariilor profesorilor i-a făcut pe angajaţii din celelalte categorii de bugetari să ameninţe că şi ei vor organiza greve pentru a obţine creşteri de venit. Federaţia "Spiru Haret" ameninţă cu o grevă generală în trei noiembrie, Sed Lex în 13 noiembrie, urmând ca în data de 20 noiembrie, odată cu declanşarea protestului şi de către cei de la Sanitas, să se afle în grevă generală toţi bugetarii afiliaţi la CNSLR Frăţia.

După ce profesorii au fost anunţaţi că vor primi majorarea salarială cu 50%, şi alte categorii de bugetari vor ieşi în stradă pentru a primi majorări salariale. Astfel, Federaţia "Spiru Haret" ameninţă cu o grevă generală în trei noiembrie, Sed Lex în 13 noiembrie, urmând ca în data de 20 noiembrie, odată cu declanşarea protestului şi de către cei de la Sanitas, să se afle în grevă generală toţi bugetarii afiliaţi la CNSLR Frăţia. Cei din personalul sanitar vor să le fie acordate unele drepturi suplimentare care să conducă la o creştere cu 50-60% a veniturilor. În data de trei septembruie va avea loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi cei ai Minsiterului Sănătăţii Publice. În funcţie de rezultatele acestor negocieri, Federaţia îşi rezervă dreptul de a trece la organizarea unor acţiuni de protest sindicale în cursul lunii noiembrie, respectiv un miting în capitală, grevă de avertisment şi chiar grevă generală. Şi sindicatul funcţionarilor publici este nemulţumit de faptul că nu a fost invitat de către organizaţiile sindicale reprezentative pe ramuri de activitate, respectiv învăţământ, sănătate şi administraţie publică, să discute pe baza legii unice de salarizare a bugetarilor şi din acesată cauză, anunţă grevă generală pe termen nelimitat, din data de 13 noiembrie.
 
Reprezentanţii Alianţei SedLex au declarat într-un comunicat de presă că neinvitarea lor la discuţii le demonstrează că ei nu reprezintă nimic pentru Guvern, fapt pentru care vor continua acţiunile de protest.

Majorarea nu va fi amânată

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, care săptămâna trecută s-a întâlnit cu liderii federaţiilor din educaţie, a declarat că la întrevedere nu s-a discutat despre amânarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor profesorilor, ci despre noul sistem de salarizare a bugetarilor şi despre grila de salarizare din învăţământ. Ministrul Educaţiei a declarat că i-a invitat pe reprezentanţii sindicatelor "la o cafea" pentru a discuta despre viitorul învăţământului. "Discuţia s-a centrat pe noul sistem de salarizare a bugetarilor. Am discutat despre cum ar trebui să facem pentru a fi proactivi în elaborarea unui nou sistem de salarizare. Ne-am propus să constituim comisii de experţi care să analizeze şi să ne furnizeze argumente", a declarat Anton Anton la finalul întâlnirii cu liderii celor patru federaţii din educaţie. Ministrul Educaţiei a afirmat că salarizarea din învăţământ este prea rigidă, că nu există o componentă fixă şi una variabilă a salariilor. Sindicaliştii au spus că sunt de acord cu ministrul Educaţiei, dar cred că o componentă variabilă a salariilor nu poate exista fără o resursă umană motivată.

Andreea Mitrică

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.