Fără rimel, cu obișnuitul său breton artistic disimulat sub părul blond venețian, cu un foarte discret fard pe pleoape, dar cu un ruj roșu aprins pe buze, interpreta din numeroase filme regizate de Quentin Tarantino nu avea aproape nimic în comun cu imaginea sa de până acum. Prin urmare, nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă această metamorfoză nu este similară celei suferite recent de o altă actriță renumită, Renee Zellweger.

Actrița americană Uma Thurman a atras atenția tuturor participanților la avanpremiera miniserialului de televiziune „The Slap”, care a avut loc luni seara la New York, presa mondenă de pe ambele maluri ale Atlanticului comentând marți noul „look” afișat de fostul fotomodel în vârstă de 44 de ani.

‘Daily Mail’ susține că în cazul Umei Thurman nu este însă vorba despre efectele chirurgiei estetice, ci doar despre un machiaj cu totul deosebit. Alți ziariști, la care se referă cotidianul belgian ‘Le Soir’ ar fi observat însă, fără putință de tăgadă, că atât fruntea, cât și conturul ochilor frumoasei blonde erau prea lipsite de riduri pentru a fi naturale. Evident, subiectul rămâne deschis până la o viitoare apariție publică a artistei.

Uma Thurman a jucat în roluri principale într-o mulțime de filme, de la comedii romantice și drame, la filme SF și de acțiune. Este cel mai bine cunoscută pentru filmele sale regizate de Quentin Tarantino. Cele mai cunoscute filme ale sale includ Dangerous Liaisons (1988), Pulp Fiction (1994), Gattaca (1997) și cele două filme Kill Bill (2003–04). În 2013 a jucat în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

Ea este acum „chipul” lui Virgin Media în Regatul Unit și împreună cu Scarlett Johansson, modele pentru genți și alte accesorii la modă pentru hainele proiectate de Louis Vuitton.

La 183 cm înălțime, Uma este una dintre cele mai înalte actrițe din Hollywood.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.