Sub egida unei fundaţii, fondatorii Transylvania College au construit în Cluj-Napoca un adevărat imperiu de învăţământ privat. Principalele proiecte sunt The Cambridge International School şi Grădiniţa Happy Kids, care adună, anual, milioane de lei din taxele de şcolarizare. Dan şi Simona Baciu au construit un campus imens, dotat cu piscină şi săli de evenimente, pe un teren de 16.000 mp, oferit aproape gratuit de Primăria Cluj-Napoca. Pentru acest teren, Transylvania College plăteşte 170.000 de euro în următorii 49 de ani, iar daca l-ar fi cumpărat, ar fi costat câteva milioane de euro. Totuşi, vechii proprietari ai terenului se chinuie de ani de zile să-şi recupereze terenul şi a dat în judecată Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Transylvania College şi îşi cer terenul înapoi.
Primăria Cluj, plină de generozitate
Municipalitatea a oferit prin concesionare directă un teren de 16.000 mp, în zona rezidenţială Gheorgheni, Fundaţiei “Copii Fericiţi”, în 2004, respectiv 2006. În fapt, fundaţia, denumită în prezent “Transylvania College” gestionează o şcoală şi o grădiniţă privată şi are cele mai mari taxe de şcolarizare din întreaga regiune. Acestea ajung la aproape 7.000 de euro pe an pentru un elev, fără a fi acoperite cheltuielile conexe.
Concesionarea a fost realizată în două etape. În 2004, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat concesionarea a 10.000 mp de teren pe strada Detunata. Preţul de concesiune a fost stabilit la 5 euro/metru pătrat, pentru 49 de ani.
În 2006, Consiliu Local a făcut o suplimentare de teren, de 6.000 mp. Conform referatului de atunci, terenul era necesar pentru construirea unei baze sportive si a unei piscine. Pentru aceasta suprafaţă, de 6.000 mp, s-a stabilit că redevenţa este de 20 de euro/mp deşi in referat se propunea un preţ cuprins între 75 si 110 euro/mp. Practic, Transylvania College trebuie să plătească, în următorii 49 de ani, 170.000 de euro pentru suprafaţa totală de 16.000 mp.
Probleme pentru Transylvania College
Şase clujeni s-au adresat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca pentru a semnala instituţiei că o parte din terenul pe care funcţionează Transylvania College le aparţine. Susana Nagy, Ana Kilin, Attila-Jozsef Kilin, Elisabeta Palmeri, Maria Toth şi Julia Kerekes au înaintat în septembrie 2014 o plângere prealabilă către Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin care au cerut instituţiei să revoce o Hotărâre de Consiliu Local şi pe cale de consecinţă să anuleze contractul de concesiune şi actul adiţional încheiate în baza acestei hotărâri. Este vorba despre HCL prin care s-a aprobat concesionarea prin încredinţare directă a terenului în suprafaţă de 6.000 mp, situat pe strada Detunata, teren pe care în prezent Transylvania College a construit o baza sportivă şi o piscină. Cei şase clujeni au înaintat respectiva plângere în calitate de descendenţi ai defunctului Mihai Kilin şi sunt revendicatori ai terenului.
Mihai Kilin a fost proprietarul terenului respectiv, expropriat şi transcris ulterior în favoarea Statului român şi a Staţiunii Experimentale Horti Viticolă Cluj. În februarie 2002, clujenii au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, lege ce se referă la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989.
”Cererea noastră nu a fost soluţionată până în prezent, deşi actele necesare au fost depuse la dosarul Primăriei”, spun clujenii.
Primăria a încălcat legea
Contrar acţiunilor municipalităţii de a concesiona terenul Fundaţiei Transylvania College, art. 21 din Legea nr. 10/2001 spune că ”sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă
înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 14 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ”până la reglementarea prin lege a situaţiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurilor libere de construcţii, aflate în administrarea consiliilor locale şi care nu pot fi revendicate de foştii proprietari”.
Clujenii susţin că având în vedere faptul că înainte de a proceda la soluţionarea cererilor lor de retrocedare, primăria a emis un HCL şi ulterior în baza acesteia instituţia a încheiat contractul de concesiune şi a actului adiţional, fapt pentru care clujenii consideră că primăria le aduce un prejudiciu direct, motiv pentru care cer anularea acestor acte administrative.
”Considerăm că soluţionarea prezentei solicitări este necesar a se face cu celeritate, aceasta în condiţiile în care există înregistrată la Primăria Cluj-Napoca o solicitare de autorizare a unei construcţii ce se doreşte a fi edificată de către Fundaţia ”Copii Fericiţi”, în plus faţă de cele existente, pe terenurile revendicate de către noi”, mai arată clujenii, prin avocat, în plângerea formulată către primărie.
S-au luptat degeaba în instanţă
Cu toate că cei şase clujeni au înaintat un proces împotriva Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca şi al Fundaţiei Transylvania College, Tribunalul Cluj le-a respins cererea acestora în decembrie 2016. Clujenii au cerut anularea Hotărârii de Consiliu Local prin care s-a cesionat către Transylvania College cei 6.000 mp.
”Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Fundaţia Transylvania College. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii in contradictoriu cu pârâţii Respinge cererea pârâtei F T C privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj”, se arată în soluţia pe scurt.
Reclamanţii au făcut recurs, însă la aproape un an după decizia primei instanţe, Curtea de Apel Cluj a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj.
Fundaţie ”nonprofit” cu taxe de mii de euro pe an
Transylvania College este o fundaţie nonprofit de familie, a cărei activitate principală este de a administra grădiniţa privată „Happy Kids” şi Şcoala Internaţională Cluj. Totuşi, potrivit tarifelor percepute pentru grădiniţă şi şcoală, fundaţia realizează venituri foarte mari, fapt ce le permite administratorilor să fie într-o continuă dezvoltare.
Pentru creşă şi grădiniţă, părinţii plătesc taxe ce ajung până la 14.000 lei/an, iar la învăţământul primar, taxa este peste 5.000 de euro/ an. Pentru un copil de clasele I-VIII se plăteşte, la Linia britanică, aproape 6.000 de euro pe an. Liceul Cambridge, cu predare în Limba engleză are taxele de şcolarizare ce ajung aproape la 7.000 de euro pe an.
La aceste taxe se adaugă şi alte plăţi. Spre exemplu, taxa de campus, taxa de înscriere, masa pe zi. De asemenea, părinţii sunt nevoiţi sa acopere si alte cheltuieli: pentru achiziţionarea rechizitelor, a uniformelor şi a caietelor speciale, pentru cumpărarea manualelor de limba engleza pentru curriculum britanic, transportul copiilor, cluburile after-school, programele sau taberele de vară la care se adaugă costurile pentru excursii, serbări, participări la concursuri şi spectacole. Fundaţia realizează venituri de milioane de lei/an.