Trei tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi după ce au fost loviţi, duminică dimineaţă, de un şofer de 19 ani, aflat sub influenţa alcoolului. Tragicul eveniment a avut loc pe DN1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, județul Alba.

Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 3:30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile.

În urma accidentului, trei persoane, în vârstă de 17, 18, respectiv 25 de ani, au decedat.

Şoferul de 19 ani va fi reţinut pentru ucidere din culpă, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, urmând că luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru dispunerea măsurilor legale.

„În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul drugtest, a rezultat că tânărul nu se afla sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv”, a precizat IPJ Alba.

Şoferul avea permis de conducere din decembrie anul trecut.

Potrivit rudelor, tinerii se întorseseră de la un club din Alba Iulia, iar apoi au vrut să îşi mai cumpere câte ceva de la o benzinărie din apropiere. Pe traseu însă, au fost loviţi în plin de maşină.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi asigurarea măsurilor PSI.

„La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, au fost găsite 6 persoane, 3 dintre acestea prezentând leziuni incompatibile cu viaţa”, a precizat ISU Alba.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor cauzelor care au dus la producerea acestui eveniment.

Citește și: Clujean strangulat de un polițist local în Primăria Florești. Imaginile de pe camerele de supraveghere au dispărut ca prin magie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.