La sfârșitul lunii aprilie, Vasile Bercan, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost trimis în judecată de procurori pentru evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani, prin firma 2 Invest SRL. Zilele trecute, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului și începerea judecății, însă inculpații au contestat decizia. După ce decizia rămâne definitivă, se va fixa primul termen de judecată în procesul pe fond.
În 17 aprilie, Vasile Ioan Grigore Bercan, Coca Gavril și Cecilia Maria Tomșa au fost trimiși în judecată. Procurorii arată că, în cursul anului 2013, cei implicați în dosar au înregistrat cheltuieli de achiziţie de natura prestărilor de servicii, pe baza unui număr de cinci facturi fiscale emise în numele unei firme, achiziţii în valoare de 1.000.000 lei. În acest dosar anchetatorii verifică realitatea şi conţinutul economic al tranzacţiilor, având ca efect, din punct de vedere fiscal, diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, şi în final sustragerea de la plată a impozitului pe profit datorat în mod real şi a TVA.
„La data de 27.04.2020 au fost trimiși în judecată Vasile Ioan Grigore BERCAN cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare și de spălare a banilor, Gavril Coca cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la delapidare, spălare a banilor și de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, în modalitatea prev. şi ped. de art.280/1 din Legea nr.31/1990 rep și Tomșa Maria-Cecilia cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor. Faptele au fost comise de reprezentanții legali ai SC I SRL si SC Z SRL astfel, în cursul anului 2013, în contabilitatea SC I SRL au fost înregistrate cheltuieli de achiziţie de natura prestărilor de servicii, pe baza unui număr de cinci facturi fiscale emise în numele SC Z SRL (achiziţii în valoare de 1.000.000 lei, cu o TVA aferentă în sumă de 248.000 lei, contabilizate în trimestrul IV al anului 2013, în baza contractului de prestări servicii nr…./03.01.2013, servicii achitate integral prin virament bancar în luna ianuarie 2014), existând îndoială cu privire la realitatea şi conţinutul economic al tranzacţiilor, având ca efect, din punct de vedere fiscal, diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, şi în final sustragerea de la plată a impozitului pe profit datorat în mod real şi a TVA”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În 11 decembrie, Tribunalul Cluj a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și a dispus începerea judecății.
Vasile Bercan va fi judecat pentru evaziune fiscală (5 acte materiale), spălare de bani (5 acte materiale) și delapidare.
Coca Gavril va fi judecată pentru complicitate la evaziune fiscală (5 acte materiale), spălare de bani (5 acte materiale) și transmitere fictivă a părților sociale deținute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
Cecilia Maria Tomșa va fi judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (6 acte materiale).
Cei trei inculpați au contestat decizia. Abia după ce decizia rămâne definitivă, se va fixa primul termen de judecată în procesul pe fond.
Bercan, implicat într-un alt dosar de corupție
Fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor a fost arestat și eliberat într-un alt dosar de corupție la Craiova. Vasile Bercan a fost acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în perioada iunie 2016 – septembrie 2017, cu prilejul derulării unui contract de achiziție publică privind construirea unui pod feroviar, reprezentanţii executantului, cu complicitatea dirigintelui de şantier, ar fi prezentat la plată situaţii de lucrări neconforme cu realitatea. Unul dintre cei trei bărbați este Vasile Bercan. Prejudiciul este de peste 2,2 milioane de lei. Având în vedere starea de sănătate și vârstele inculpaților (peste 60 de ani), Judecătoria Craiova a decis plasarea în arest la domiciliu a lui Vasile Bercan (care avea la acel moment 69 de ani) și Constantin Padină. Pentru Ion Ștefănescu, instanța a dispus măsura controlului judiciar. Ulterior, după două luni, Bercan și Padină au scăpat de arestul la domiciliu.
Vasile Bercan, de culoare portocalie
Vasile Bercan a fost secretar de stat PD în Ministerul Transporturilor până în anul 2005, când a fost eliberat din funcție de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Motivul care a stat atunci la baza demiterii lui Bercan au fost declarațiile pe care acesta le-a făcut în legătură cu Autostrada Bechtel, prin care îl contrazicea pe șeful Executivului de la acea vreme. Astfel, după ce premierul Tăriceanu a anunțat într-o emisiune televizată că Guvernul va decide, mai mult ca sigur, anularea contractelor încheiate de fostul Cabinet condus de Adrian Năstase fără respectarea normelor în vigoare, Vasile Bercan, pe atunci secretar de stat de la Transporturi anunța că, de fapt, negocierile cu concernul Bechtel continuă.