Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, a desemnat  Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca drept unitatea centrală care se va ocupa de expoziţia România Medievală.. „Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu a încredinţat Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) calitatea de muzeu delegat pentru asigurarea administrării, centralizării şi logisticii proiectului expoziţional România medievală, exprimându-şi totodată aprecierea pentru această amplă iniţiativă de valorificare expoziţională a patrimoniului istoric şi arheologic medieval al ţării noastre”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Tudor Sălăgean, şeful secţiei de istorie din cadrul MNIT. De asemenea, Paleologu l-a desemnat în calitate de comisar general al expoziţiei pe Tudor Sălăgean, cercetător ştiinţific în cadrul muzeului clujean. Tudor Sălăgean este specialist în realizarea de expoziţii cu tematică istorică, în special medievală, realizând aproximativ 40 expoziţii, dintre care 14 în calitate de coordonator.

Principalele expoziţii ale istoricului sunt „Clujul în secolele XVI-XVII” (2004), realizată în colaborare cu principalele instituţii de cult din oraş, „Principele Ştefan Bocskai şi epoca sa” ( 2005), realizată la 400 de ani de la încoronarea singurului principe transilvănean născut la Cluj, „Clujul – „oraşul comoară” al Transilvaniei (Muzeul Brukenthal, Sibiu, 2007), expoziţie care a adus Clujul în atenţia vizitatorilor Capitalei Culturale a Europei,  „Sigismund de Luxemburg şi epoca sa” (Cetatea Oradea, 2007-2008, în colaborare cu Doru Marta), „ Matthias Corvinus” (2008), expoziţie internaţională organizată cu ocazia primei conferinţe istorice realizate sub patronajul preşedinţilor României şi Ungariei (Cluj-Napoca, 2008); „Masoneria în Transilvania” (2007), prezentată şi la Bucureşti şi în alte oraşe din România.

Proiectul „România medievală”, prezentat în exclusivitate de Gazeta de Cluj, vrea să demonstreze că România aparţine de o perioadă lungă de timp lumii europene, chiar mai mult, că este un centru de influenţe din toate direcţiile: de la cultura bizantină la cea central-europeană şi chiar la cea slavă. Prin intermediul acestui proiect, cultura României va exploda în afara graniţelor ţării şi va insufla adevăratele valori pe care a fost construită ţara noastră. Străinii vor putea urmări atât imagini cu lăcaşele din Bucovina, celebre în întreaga lume, căt şi cetăţile medievale ale României. Visul românilor de a fi cunoscuţi în Europa, localizarea României pe o hartă a lumii, dar şi cunoaşterea adevăratei istorii a meleagurilor noastre nu va reprezenta o cheltuială mare pentru statul român: doar 400.000 de euro. Totuşi, întregul proiect va costa, cel mai probabil, şapte milioane de euro, însă Institutul Cultural Român (ICR), principalul finanţator al proiectului, Ministerul Culturii şi Cultelor, dar şi ceilalţi colaboratori din partea autorităţilor vor trebui să „cotizeze” cu doar 400.000 de euro. Restul sumei va fi asigurată de principalele muzee în care vor fi găzduite operele de artă româneşti, iar de promovarea la nivel naţional se vor ocupa tot aceleaşi muzee. Beneficiul scontat nu poate fi încă estimat, deoarece proiectul va demara la sfârşitul anului 2012, însă imaginea României va creşte în rândul câtorva milioane de turişti care vor vizita expoziţia.” Expoziţia „România medievală”, pregătită pentru a fi prezentată în marile muzee ale Europei în anul 2012, va fi punctul final al unui amplu proiect de cercetare şi valorificare a patrimoniului istoric al acestei ţări. Un proiect care va fi construit şi pregătit sistematic, un proiect în care vor fi implicaţi reprezentanţi ai tuturor mediilor ale căror opinii sunt relevante, un proiect care va încerca să surprindă esenţa unei spiritualităţi, dar în care toate detaliile vor fi tratate cu maximă atenţie”, a declarat Sălăgean. „România medievală” va fi cea mai mare expoziţie a României în străinătate şi va fi vernisată în cele mai importante ţări din Europa de Vest. „România medievală va fi cea mai importantă expoziţie a României în străinătate. Interesul acestui proiect este să arate că România este un mozaic absolut extraordinar şi că este chiar prisma prin care se poate înţelege toată Europa. România a fost legată de Imperiul Bizantin, de Europa centrală,  dar a avut şi o legătură cu lumea slavă. Putem consideră atunci că România este un mozaic de popoare şi de influenţe artistice, arhitectonice, absolut pasional îmbinate şi un cadru unic în Europa”, a declarat, în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj, Laurent Chrzanovski, directorul proiectului „România Medievală”.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.