Cupa României la baschet masculin a fost câştigată de U-BT Cluj-Napoca în urma victoriei reuşite luni în finala competiţiei cu CSM Oradea. Trofeul reprezintă o premieră pentru clubul clujean. Clujenii antrenaţi de Marcel Ţenter s-au impus cu scorul de 82-75 (18-14, 18-19, 16-16, 30-26), după un meci echilibrat, în care Clujul a condus în special în prima parte, iar Oradea a trecut la timonă în ultimul sfert. Totuşi în ultimele cinci minute U-BT Cluj a reuşit să recupereze diferenţa, graţie şi a două aruncări de 3 puncte ale lui Filip Adamovic, cel mai bun marcator al meciului şi să se impună cu 82-75. Trofeul le-a fost înmânat clujenilor imediat după meci. vicepreședintele clubului a declarat pentru adevărul.ro ”suntem într-adevăr fericiţi, este un trofeu care ne lipsea. Astăzi, U-Banca Transilvania a dovedit că, în meciurile decisive, importante, poate să facă diferenţa”, a declarat Mircea Cristescu, vicepreşedintele clubului U-BT Cluj, citat de site-ul oficial al echipei.

„Felicit echipa pentru că au demonstrat băieţii aceştia că, chiar şi în condiţii extrem de vitregi precum astăzi, când publicul orădean a făcut o presiune extraordinară asupra noastră, am reuşit să tragem de noi şi să jucăm un baschet de care să fim mândri. Sunt foarte fericit pentru acest trofeu şi sper ca acesta să închege şi mai mult echipa noastră, să jucăm din ce în ce mai bine în continuare”, a transmis şi antrenorul Marcel Ţenter, potrivit aceleiaşi surse.    Echipa clujeană a fost susţinută la Oradea, atât în finală, cât şi în semifinala cu BC Mureş, de o galerie de peste 100 de persoane. Remarcaţii ediţiei de campionat actuale a Ligii Naţionale de Baschet Masculin vor rămâne la Oradea pentru All Star Game-ul care  În play-off-ul Ligii Naţionale U-BT Cluj va întâlni CSU Sibiu, iar CSM Oradea Phoenix Galaţi. (sursa foto adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.