Senatul Universității Babeș-Bolyai a decis astăzi modalitatea prin care vor începe studenții cursurile în noul an universitar. Aceștia au votat ca studenții care au trecut prin boală, vaccinați sau testați periodic se pot întoarce fizic la facultate din 27 septembrie.

În plus față de vaccin, studenții au posibilitatea de a se testa periodic sau de a dovedi faptul că au trecut din boală. Examenele se vor desfășura exclusiv fizic, declară Florin Streteanu, președintele Senatului UBB.

Ce spune rectorul Daniel David

Rectorul UBB, Daniel David, spune că universitatea a încercat să creeze condițiile necesare pentru „o întoarcere la normalitate” pentru studenții vaccinați, testați sau care au trecut prin boală. De asemenea, el spune că studenții nu sunt obligați să revină la facultate.

„Nu îi forțăm. Cei care nu sunt vaccinați sau cei care nu doresc să vină clasic, starea de alertă încă le dă posibilitatea să își desfășoare activitățile într-o variantă online sau o altă variantă pe care o să o decidă fiecare facultate. Asta înseamnă că poate să fie online integral, studenții pot fi chemați pe grupuri și să facă ore modular, însă fiecare facultate va stabili acest lucru”, declară rectorul.

Daniel David spune că decizia aceasta va fi reanalizată în septembrie, bazat pe modul cum evoluează pandemia.

„Am acordat posibilitatea celor care se vaccinează să vină la facultate dacă doresc, iar ceilalți să aibă dreptul la educație fără să fie afectați, în regimul stabilit de fiecare facultate”, mai spune Daniel David.

Soluții alternative pentru cei nevaccinați

Florin Streteanu, președintele Senatului UBB, a declarat că vor exista soluții alternative pentru cei care nu doresc să se vaccineze sau să se testeze periodic. Astfel, ,,acolo unde există posibilitatea, cursurile vor putea fi transmise și în regim online și vor putea fi urmărite de către cei care sunt acasă. Există și varianta înregistrării cursului, acolo unde este posibil.”

De asemenea, Florin Streteanu a mai menționat și faptul că studenții care sunt vaccinați, dar care nu doresc să revină fizic la facultate, nu vor fi constrânși din acest punct de vedere.

Răzvan Cherecheș despre noul an universitar

„Populația vaccinata nu reprezinta un risc să interacționeze unii cu alții. Dacă doar studenții vaccinați se întorc fizic în sălile de clasă, împreună cu profesori vaccinați, activitatea didactică poate sa aibă loc fără probleme”, a declarat Răzvan Cherecheș.

Răzvan Cherecheș mai spune că studenții de la unele facultăți, precum cea de sport sau fizică preferă în mod categoric cursurile în format fizic. Mai mult, el spune că pe unii studenți îi ajută activitatea față în față.

„Depinde de subiect. Unele subiecte se pretează bine la online, în sensul că poți să le dai studenților materiale care să le vizualizeze pe laptop sau desktop sau pe telefon și pot să lucreze pe ele direct. Există, într-adevăr, și componenta de interacțiune față în față care, mai ales pentru studenții extrovertiți, poate să reprezinte o dificultate considerabilă”, adaugă specialistul.

Care va fi structurat noul an universitar

Primul semestru al noului an universitar va începe în data de 27 septembrie și va finaliza pe data de 20 februarie 2022. Studenții vor avea obișnuita vacanță de iarnă, care va dura două săptămâni.

Semestrul al doilea va începe în data de 21 februarie 2022 și va dura până în data de 10 iulie 2022 pentru studenții care nu sunt în an terminal. Pentru restul, semestrul al doilea va dura până în data de 2 iulie, când va fi finalizată sesiunea de prezentări a lucrării de licență sau disertație.

Purtătoarea de cuvânt a universității, Laura Irimieș, a explicat faptul că universitatea urmează să emită un document în care vor fi explicate detaliile începerii noului an universitar. Acesta va fi publicat pe platforma de știri a universității.

Sursa: betanova.ro

Citește și: UBB renunță la clădirea Facultății de Teatru și Film de pe strada Kogălniceanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.