La sfârșitul anului trecut a fost lansată o invitație studenților
talentați în domeniul artelor vizuale, dar care urmează alte specializări din cadrul Universității Babeș-Bolyai, pentru participarea cu lucrări la organizarea unei expoziții de artă.

Astfel, potrviti reprezentanților Direcției de Patrimoniu a UBB, proiectul UBB Art a fost gândit pentru a oferi studenților ocazia să evolueze în această direcție, promovând astfel preocupările artistice ale acestora printr-o serie de expoziții de artă.

Vernisajul primei expoziții UBB Art, care va fi deschis până în data de 29 martie, va cuprinde lucrări de pictură, grafică, benzi desenate și fotografie realizate de 16 studenți de la diferite facultăți ale UBB, precum Istorie, Drept, Biologie, Teologie, Litere sau Chimie.

Aceasta este prima expoziţie de artă a studenţilor UBB – UBBArt. Acest proiect s-a născut din dorinţa de a arunca o provocare studenţilor noştri de a prezenta lucrări de artă proprii. Am fost surprinşi de numărul lucrărilor la această primă expoziţie, 44, dar mai ales de diversitatea acestora. Avem, astfel, lucrări de pictură în diferite tehnici, gravură, desen, fotografie şi chiar benzi desenate. Avem o diversitate excepţională, dar şi o calitate surprinzătoare„, a spus curatorul expoziţiei, Cristina Sântămărian.

Directorul Direcției de Patrimoniu a UBB, Ana Sima, a arătat sprijinul artiștilor consacrați din partea universității, acum venind și rândul studenților.
Este un eveniment inedit. UBB găzduieşte în galeria ‘Paul Sima’ artişti consacraţi. Ideea de a ne adresa, de data aceasta, studenţilor este bine venită pentru că universitatea din Cluj are 21 de facultăţi, dar niciuna dintre acestea nu este de artă, de pictură. Studenţii aceştia se pregătesc să devină cercetători, profesori, biologi. Aşadar ineditul expoziţiei rezidă tocmai în aceea că ei se pregătesc să devină altceva, dar lucrările selectate sunt ale unor artişti în devenire„, a spus directorul Direcţiei de Patrimoniu, Ana Victoria Sima.

Expoziția UBBArt 1 va fi deschisă în perioada 4-29 martie 2019 și va putea fi vizitată gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 11.00-15.00, în clădirea universității de pe strada Moților nr.11, sala 300.

Majoritatea studenților care au expus lucrări în această expoziție au declarat că exersează această formă de artă de când erau mici, aceasta ajutându-i să se exprime mai bine decât o fac prin vorbe. Unii dintre tineri au spus că domeniul în care studiază îi inspriră atunci când pictează, cum este cazul unei studente la Facultatea de Biologie sau a altuia, la Istorie, alţii au spus că sunt pasionaţi de mici de benzi desenate sau de anumite tehnici, pe care le exersează, uneori chiar şi în timpul sesiunilor de examene, ca formă de relaxare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here