Universitatea Babeş-Bolyai UBB din Cluj-Napoca este singura universitate din România, inclusă în topul Best Global Universities, realizat de U.S.News, care, în acest an, a avut şi o componentă pe domenii ale ştiinţei. Astfel, au fost date publicităţii, primele 100 de Universități (100 Global Universities) în 21 de domenii ale ştiinţei, clasament în cadrul căruia, Facultatea de Matematică și Informatică, din cadrul UBB, se situează pe poziţia 81.
Autorii studiului au creat o categoria specială a universităților, în funcție de domeniul matematicii, denumită “the world’s best universities for mathematics”.
Indicatorii care au stat la baza acestui clasament sunt: număr total de publicații, numărul total de citări, numărul mare de citări din cadrul lucrărilor publicate, reputația internațională și regională în cercetare științifică, cooperări științifice internaționale.
Evaluarea a avut în vedere activitatea științifică și de cercetare din perioada 2008-2012 şi a fost realizată pe 21 de domenii ale ştiinţei (de la Științe agricole până la Științe spațiale) datele fiind preluate din baza de date Thomson Reuters InCitesTM .
“Această nouă clasificare este o recunoaştere deja firească a valorii Şcolii de Matematică din România, şi în particular a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, valoare bazată pe tradiţie, muncă şi seriozitate, într-un climat de competiţie onestă”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petrușel, Decanul Facultății de Matematică și Informatică, din UBB.
În luna noiembrie a anului trecut, Facultatea de Matematică și Informatică s-a situat, conform Academic Ranking of World Universities in Mathematics, pe poziţia 101-150 în topul Shanghai, cel mai prestigios top al clasificării universităților din întreaga lume, UBB fiind singura universitate din România care se regăseşte în acest top.