Începând cu data de 29 ianuarie 2014, la indicaţia lui Taras Avrahov, director general al Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei au fost suspendate emisiunile în limba română ale postului de radio “Ucraina-Internaţional”, care erau difuzate pe frecvenţa de unde medii de 657 KHz.
Reacţia şi decizia Comitetului de stat de televiziune şi radiodifuziune a Ucrainei rămâne neînţeleasă de către jurnaliştii români din Ucraina. În aceste situaţii, când pe zi ce trece românii din Ucraina sunt tot mai des călcaţi în picioare şi restrânşi în drepturi de către unii funcţionari aflaţi la conducerea unor astfel de instituţii, colectivul redacţiei face un apel către preşedintele ţării, Viktor Ianukovici, dar şi către forurile responsabile din audio-vizual, pentru a stopa persecuţiile asupra jurnaliştilor de limba română.